Conştiinţa, tribunalul lui Dumnezeu din om

Şi acesta este un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, că a pus în fiecare din noi conştiinţa, judecător drept, care ştie precis ce este binele şi ce este răul. Conştiinţa mai cu seamă ne ia orice cuvânt de apărare; pentru că noi nu cădem în păcate din neştiinţă, ci din trândăvia sufletului şi a nepăsării faţă de virtute.

Judecătorul cel drept, conştiinţa adică, deşteaptă, le-a strigat cu glas tare, i-a învinuit pe primii oameni, le-a arătat fapta, ca şi cum le-ar fi scris înaintea ochilor mărimea păcatului lor. Dar, chiar de la început, de când a făcut pe om, Stăpânul cel iubitor de oameni a pus în om conştiinţa, acuzator nelipsit din om, care nu poate greşi, nici nu poate fi înşelat. Chiar de ai putea ascunde de toţi oamenii păcatul săvârşit sau fapta de ruşine, de acest acuzator n-o poţi ascunde! Acuzatorul acesta pe care-l ai te însoţeşte mereu, te supără, te chiunuie, te biciuieşte şi niciodată nu se linişteşte, ci se năpusteşte asupra ta şi în piaţă, şi între lume, şi la masă, şi când dormi şi când te scoli; îţi cere socoteală de cele ce ai greşit, îţi pune sub ochi şi mărimea păcatelor şi pedeaspa care urmează. Şi după cum un doctor bun nu încetează de a da doctorii unui bolnav până nu-l vede sănătos, tot aşa şi conştiinţa nu se opreşte, ci are necontenit grijă. Lucrarea conştiinţei este să aducă fără întrerupere aminte de faptele noastre rele şi să nu îngăduie să dăm uitării ce am săvârşit, ci să ni le pună sub ochi, ca, măcar aşa, să nu mai facem ce-am făcut.

Dar pentru ce, până la urmă, a pus Dumnezeu în sufletul nostru un judecător atât de treaz şi atât de veghetor, conştiinţa? Că nu este, nu este între oameni nici un judecător atât de treaz cum e conştiinţa noastră! Judecătorii din lumea aceasta sunt corupţi de bani, se apleacă în faţa linguşelilor, cedează în faţa ameninţărilor; şi sunt alte multe pricini care strică dreapta hotărâre a judecătorului. Dar tribunalul conştiinţei nu ştie nimic din toate acestea; de i-ai da bani, de l-ai linguşi, de l-ai ameninţa, de i-ai face orice, el va da dreaptă hotărâre împotriva gândurilor celor păcătoase; şi chiar cel ce face păcatul, chiar el se osândeşte pe sine, de nu l-ar învinui altul. Şi nu face asta o dată, de două ori, ci adeseori chiar toată viaţa. De-ar trece multă vreme de la săvârşirea păcatului, conştiinţa nu uită niciodată păcatul.

Ce înger păzitor este conştiinţa! Ea ne avertizează despre rău cu siguranţă! Ea ne arată binele şi ne îndeamnă le el!

Iar o conştiinţă devine curată dacă ascultă neîncetat şi cu luare aminte Scriptura, chiar dacă mai înainte era încărcată de mii de păcate. Că prin aceasta nici nu se adaugă la păcatele de mai înainte altele - ba şi cele ce sunt se nimicesc - şi nici sufletul nu mai este dispus aşa de uşor să se pornească iar spre aceleaşi fapte rele. Dar după cum tâlharii şi spărgătorii, când voiesc a fura ceva de preţ, fac aceasta stingând lumânarea, tot aşa şi cugetul cel stricat cu cei ce păcătuiesc, căci şi în noi este o lumină care arde veşnic şi care se numeşte cuget sau conştiinţă. Dacă duhul răului intră cu mare grăbire înăuntru şi stinge acea flacără şi de îndată a întunecat sufletul şi l-a doborât, şi îndată a furat tot ce găsea înăuntru.

Să cercetăm, dar, în fiecare zi tăria sufletului nostru şi să nu încetăm nicicând de a ne examina pe noi înşine. Să ne facem o socoteală nouă înşine de ce am băgat şi ce am scos din el; ce cuvât folositor am rostit, ce cuvânt rău a ieşit din gura noastră; şi iarăşi, ce cuvânt folositor am băgat prin auz în sufletul nostru; şi iarăşi, ce cuvânt care poate să vatăme l-am lăsat să intre înăuntru. Să punem limbii canoane şi îngrădiri, ca să gândim cuvintele înainte de a le rosti; să ne instruim mintea să nu dea drumul nici unui cuvânt vătămător. Fiecare dintre noi să intre în conştiinţa sa, ca să ia hotărârea de judecător şi să facă să apară în faţa acestui tribunal păcatele sale. Şi dacă el nu va vrea să fie descoperit în ziua cea grozavă, să aplice medicamentul pocăinţei, cu toate că are mii de răni, fiecare poate să se vindece.

(texte selectate din Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur)