Copilul în biserică

Ne desfăşurăm activitatea pastorală şi misionară în rândul credincioşilor adulţi care formează, în majoritate, adunarea liturgică din duminici şi sărbători. Adulţii sunt cei care sprijină activitatea parohiilor şi se implică în acţiunile desfăşurate de Consiliul parohial, fie acestea cu caracter social sau misionar. Adulţii ajută şi efectiv locaşul de cult atunci când acesta are nevoie de reparaţii sau renovări.

Cu toate acestea, viitorul parohiilor ortodoxe depinde, în mare măsură, de felul în care percep activităţile parohiale cei mici, generaţia viitoare, de care va depinde şi viaţa bisericească peste câteva decenii.

Astăzi, copiii vin la biserică aduşi de bunici sau de părinţi, se împărtăşesc şi asistă la slujbe, fără să înţeleagă atât de mult din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Totuşi, atunci când mă uit în ochii lor, la slujbă sau la împărtăşire, îmi dau seama că ei sunt cei care au puterea, de neînţeles pentru noi, adulţii, de a percepe prezenţa lui Dumnezeu în Sfintele Taine. Chiar dacă nu o pot spune, chiar dacă nu o conştientizează, copiii simt ceva ce-i face să iradieze, să fie plini de bucurie duhovnicească. Sigur că acest lucru depinde mult şi de vârsta lor, pentru că, odată cu creşterea, chiar şi copiii încep să piardă din acuitatea lor la cele ce se întâmplă la slujbele bisericeşti.

Chemarea noastră, a preoţilor, dar şi a celorlalţi credincioşi, constă în apropierea copiilor de biserică, de slujbe şi mai ales de Împărtăşanie. Împărtăşirea dintr-un singur potir întăreşte simţul comunitar, care uneori ne lipseşte destul de mult. Comunitatea tinde să dispară, iar oamenii să fie din ce în ce mai izolaţi. Doar copiii mai sunt în stare astăzi să rupă această izolare, să se întâlnească şi să ne arate care este vocaţia noastră de creştini: să fim împreună şi să mergem, în acest fel, spre Împărăţie!

Deşi nouă, celor adulţi, ni se par incomode sau învechite hainele populare, copiii de vârstă mică le îndrăgesc pentru că le privesc în joacă. Şi bine fac! Portul popular ne aduce în faţă vetrele satelor de odinioară, unde oamenii nu erau de sine stătători, ci depindeau de o comunitate, în jurul unei biserici, adică în jurul Altarului unde este Hristos. Hainele populare ne pun în faţă un trecut care ne demască tendinţa actuală de secularizare excesivă şi inutilă.

Ce bine ar fi ca în toate bisericile ortodoxe româneşti să fie cât mai mulţi copii, chiar îmbrăcaţi în haine populare, care să constituie un apel misionar către adulţii ce nu mai ţin minte cum e să fii copil şi să ai încredere în Cineva mai mare decât tine, Care te-ar ajuta, indiferent de starea în care te afli.