Crăciun euharistic

Atunci când dorim să alcătuim o urare po­trivită pentru cei dragi de Crăciun, stăm o vreme pe gânduri și cugetăm la fiecare, ca și predicatorul Altarului, care este mesajul cel mai adecvat momentului și persoanei, ori în ce chip și grad participă persoana respectivă la noimele de profunzime ale evenimentului aflat în miezul sărbă­to­rii. Cu atât mai mult cu cât ne-am dori acum ca urarea să oglindească dorința noastră de bine și participare duhovnicească cu cei de departe la darurile specifice săr­bă­torii Crăciunului. Astfel, în funcție de tipul de branșare la eveniment pe care-l estimăm de departe, scriem în textele festive, în feli­citări, e-mailuri ori sms-uri: Să­r­bători luminoase, voioase, tihnite, odihnitoare, minunate ori în alți termeni echivalenți. Și participarea fiecăruia la sărbătoare poate fi doar una bisericească, culturală, socială, nominală, pur simbolică, gastronomică, superficială ori refuz mai mult sau mai puțin justificat, ba chiar absență totală ( „Sufletul fără colind”), și toate acestea fiind legate de diversele moduri în care o persoană s-a format, a copilărit, a crescut mai mult sau mai puțin la umbra Bisericii, și-a aprofundat mai mult sau mai puțin darurile Botezului. Oricum am căuta o urare care să le cuprindă pe toate, nu putem evita ispita maximalismului, formulată în cuvinte puține cu deplină cuprindere: „Sărbători euharistice!”.

În Biserică, sărbătorile nu sunt simple comemorări, ci evenimentele înseși, reiterate liturgic, euharistic, iconic, doxologic, moduri prin care participanții devin martori ai acestor evenimente biblice mântuitoare, înnoindu-și ființa prin împărtășire necontenită din Viața în care i-a sădit Botezul, din rămânerea binecuvântată în Vița lui Hristos pe care am fost altoiți. De altfel, această adeziune eu­haristică la sărbătoare constituie cea mai puternică dovadă de fidelitate și temeinicie a participării din toate vremurile. Prima formă de împărtășire universală la taina Cuvântului întrupat o exprimă chiar icoana praznicului: boul și asinul care străjuiesc ieslea de lut a Betleemului odihnind Pruncul înfășățel sub lumina stelei mesianice călăuzitoare. Imaginea ne înfățișează Biserica, pe Israel și neamurile în unitatea credinței, taina convertirii neamurilor, a păgâ­nilor, a popoarelor aflate în afara lui Israel, a umanității orbecăind în întunericul necunoașterii dincolo de lumina Revelației. Așadar, necuvântă­toarele se hrănesc din hrana Cuvântului întrupat și se fac cuvân­tătoare de Dumnezeu. Popoarele aflate în starea animalică, lipsite de minte, se fac popoare teologice, dobândind mintea lui Dumnezeu și savurând iarba Logosului divin.

În omilia sa de Crăciun, Sfântul Grigorie de Nyssa tâlcuieşte duhovnicește pe rând toate aceste mistere ale Nașterii: ieslea, staulul, boul și asinul, peștera, scutecele, nașterea în robie, recensământul neamurilor, toate fiind încadrate în misterul global al Crăciunului: ,, Ieslea-n care Se naște Cuvântul este într-un adăpost de animale? Aceasta pentru că boul recunoaște pe stăpânul său, iar asinul ieslea Domnului său. Boul este cel ce trăiește sub jugul Legii. Asinul, animal de povară, împovărat cu păcatul idolatriei. Hrana comună tuturor animalelor este iarba. «Tu faci să crească iarba dobitoacelor», zice profetul. Animalul superior este hrănit cu pâine. Tot astfel staulul, care este adăpost de animale, ca și Cel Care Se coboară din cer vine să se ofere ca Pâine a vieții, astfel încât făpturile proaste care au gustat din hrana duhovnicească se întorc să trăiască în Duhul. Și dacă Se naște în iesle între bou și asin stăpânul acestor două dobitoace, e pentru-a demola zidul care le desparte, și ca să le rezidească pe-amân­două-ntru El ca să nu mai fie decât o singură ființă nouă; pe unu-l despovărează de jugul apăsător al Legii, iar pe celălat îl liberează de povara idolatriei”.

Or, umanitatea astfel liberată se dedică unei vieți înalte și de aprofundare duhovnicească doar în măsura în care Cuvântul întrupat în istorie, Logosul divin, Mesajul ceresc al Tatălui de iubire eternă pentru creația Sa, rămâne hrană cotidiană. Toate formele de inculturare a Evangheliei, mai exotice ori mai apropiate de noi, antice ori moderne, nu pot face abstracție de această coerență euharistică a sărbătorii Crăciunului fără să-și trădeze esența. Nu putem, fără a-i trăda noima, sensul, să reducem Crăciunul la bucatele tradiționale, la urările îndătinate ori la colinde și binefaceri izolate de nucleul ori „hrana tare” a sărbătorii: identitatea deplină între Pruncul din iesle și Pâinea Jertfei de pe Altar. Colinda veche însăși ia de multe ori forma unei alegorii euharistice și a înnoirii Legământului creștin al gazdelor, iar colindătorii, chipul unor apostoli aducători de binecuvântare care-L poartă pe Dumnezeu Colindătorul, pogorât în lume cu un veșmânt împodobit cu astre, având „la cheotori sărbători și dumineci pe la mâneci”, intrând în casă cu sfinții și ospătând la masa creștinului, mâncând toți dintr-o prescură și bând toți dintr-un pahar minunat, împodobit cu cele trei flori sfinte ale grâului, vinului și mirului: „Prescura nu se sfârșea, Paharul nu se golea”. În cuvinte simple și înțelepte, colinda descrie ca o autentică evanghelie populară viața ca necontenit ospăț cu Dumnezeu prezent în tot rostul omului: „Șezi domn bun te veselește, / Domnului dai Domnului Doamne, / Că vă vine Dumnezeu, Să-L ospeți și să-L petreci / Sus la cer printre îngeri / Sus la poarta raiului / De-a direapta Tatălui / Sus în sus să ne sculăm / Tatălui să ne-nchinăm / Tatălui și Fiului / Pe urmă și Duhului”.

Același adevăr euharistic al Crăciunului apare rostit în celebrele imne ale Sfântului Efrem Sirul într-un mod uimitor, punând pe buzele Maicii Domnului un cântec de leagăn prefăcut în poem euharistic festiv: „Cine urăște Pâinea Ta se aseamănă cu cel care a urât trupul Tău. Și cel depărtat care iubește Pâinea Ta e ca și cel apropiat care a îndrăgit chipul Tău. În Pâine și în trup Te-au văzut cei dintâi și cei din urmă. E mai de cinste Pâinea ta, Pruncule, decât trupul Tău, căci trupul Tău L-au văzut și tăgăduitorii, dar ei nu văd Pâinea Ta Vie! Iată, Chipul Tău e închipuit pe Pâine cu Sângele strugurilor și e închipuit pe inimă de degetul iubirii cu culorile credinței.”

Așadar, cu o astfel de inimă vă dorim un Crăciun euharistic!