Crucea, efigia libertăţii noastre religioase

Modelul de secularizare axat pe frica faţă de cinstitorii Crucii (Crucis religiosi), după cum îi numea scriitorul bisericesc Tertulian pe creştini, nu poate fi impus, cel puţin juridic, unui stat a cărui populaţie este majoritar creştină! De fapt, acesta a şi fost unul din argumentele care au condus la decizia Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg potrivit căreia prezenţa semnului Sfintei Cruci în şcolile de stat nu încalcă libertatea de conştiinţă şi nu contravine dreptului la educaţie. Decizia este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, inclusiv ţara noastră, unde majoritatea populaţiei cinsteşte Sfânta Cruce.

Chiar dacă cei care se tem de cinstitorii Crucii aşteaptă probabil cu nerăbdare ziua revanşei, este din ce în ce mai clar că într-o Europă rătăcită în propriile dileme, având impresia că nu merge în nici o direcţie şi că se întoarce la punctul de plecare şi rămânând astfel prizoniera prezentului, semnul Sfintei Cruci reprezintă un indiciu clar al viitorului ei. Demersurile care au condus la această decizie CEDO - la care a contribuit şi Biserica Ortodoxă Română - constituie importante dovezi ale încrederii, cinstirii şi respectului de care se bucură astăzi semnul Sfintei Cruci în rândul creştinilor. Practic, fără să constituie discriminare faţă de persoanele atee sau de altă religie din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, menţinerea în locuri publice a unuia dintre cele mai mari şi mai vechi simboluri europene continuă să reprezinte, de la Constantin cel Mare încoace, efigia libertăţii religioase de manifestare a cinstitorilor Crucii pe bătrânul continent european.

Indiscutabil, din punct de vedere creştin, simpla expunere publică a simbolurilor religioase nu este în sine o formă de îndoctrinare. Sfântul Ioan Gură de Aur, meditând la semnul crucii, învaţă că omul îşi însuşeşte contravaloarea preţului plătit prin răstignire de Mântuitorul nostru Hristos doar printr-o voinţă însoţită de o credinţă profundă. Or, chiar dacă este evident că în Europa există o voinţă suficient de puternică pentru a se menţine în locuri publice prezenţa semnului Sfintei Cruci, valoarea soteriologică şi efectele ei rămân cunoscute doar celor care privesc la ea, aşa cum spune Sf. Chiril al Alexandriei, "printr-o credinţă tare şi prin pătrunderea dogmelor dumnezeieşti".

Din păcate, însă, încercarea de îndepărtare a simbolurilor religioase din spaţiul public trădează semnul unei frici faţă de cinstitorii Crucii care a pus stăpânire pe omul răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. De altfel, celebrul jurist evreu Joseph Weiler, profesor la Universitatea din New York, care a reprezentat cauza Italiei înaintea Marii Camere a CEDO de la Strasbourg, a făcut referire explicită la "hristofobie", arătând că, în loc să se menţină ca o categorie goală prin absenţă de credinţă, modelul de secularizare în Europa s-a erijat în mod eronat într-o parte adversă a religiei. Cu alte cuvinte, în cazul reprezentat de Joseph Weiler, dacă secularizarea înseamnă o neutralitate care nu se prezintă ca o categorie goală prin absenţă de credinţă, atunci, cu siguranţă, diavolul este neutru.