Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cu faţa spre Doctorul de sus

Cu faţa spre Doctorul de sus

Un articol de: Daniela Șontică - 24 Ianuarie 2011

Omul din zilele noastre, înconjurat de confort şi de nenumărate mijloace de a-şi îndeplini aproape toate voile, de a-şi transforma orice activitate într-o mică plăcere, se raportează la durere ca la ceva care trebuie izolat şi eliminat pe loc, ca un inamic.

Astăzi există antidot pentru aproape orice suferinţă fizică. Suntem îndemnaţi prin toate reclamele să scăpăm de orice durere de cap, de stomac, de spate, pentru toate avem o gamă largă de medicamente eficiente. Femeilor le-a intrat în cap să nu mai nască normal, ci prin cezariană, scăpând astfel de durerile naşterii. Bărbaţi în toată firea şi doamne cu mână de fier, altfel elegante, rămân fără dantură numai şi numai din teama faţă de durerea pe care ar suferi-o la dentist. Omul de azi a ajuns până acolo, încât consideră un drept şi o libertate să hotărască dacă mai vrea să trăiască în condiţiile unei dureri atroce pe patul de suferinţă sau nu. Deznădăjduit din pricina bolii, cere să fie omorât, eutanasiat.

Evident, că toţi ne dorim unii altora sănătate, o preţuim când o avem, dar cum ne raportăm la boală spune multe despre felul în care credem sau nu în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De felul în care ne purtăm în timpul bolii depinde modul în care sufletul ni se curăţeşte sau rămâne în aceleaşi mizerii şi păcate.

În istoria creştinismului găsim o serie de sfinţi, mai ales pustnicii din vechime, care se lăsau cu totul în mâna lui Dumnezeu când îi cuprindea câte o boală şi răbdau, se rugau şi treceau prin ea şi peste ea cu nădejdea numai la Hristos, care a biruit moartea prin durerea şi suferinţa până la capăt.

Nu este vorba ca noi, azi, să nu ne folosim de medicamentele şi metodele pe care le-au descoperit savanţii. Tot lui Dumnezeu trebuie să-i fim recunoscători şi pentru aceste daruri. Însă după ce medicina cu tot ce ştie ea să facă n-o mai scoate la capăt cu boala, atunci să purtăm cu smerenie şi răbdare suferinţa. Fiecare are măsura lui sufletească, puterea lui de a îndura, dar chiar în vremea bolii această măsură se poate adânci, căci atunci i se dă şansa să vadă cât este de mic, să constate că nu în oameni trebuie să îşi pună nădejdea, ci în Doctorul de sus.

Durerea din timpul bolilor nu este altceva decât prevestirea durerii morţii şi este nefirească, aşa cum nefirească este şi moartea. Ştim că nu pentru moarte a fost creat omul. Dar mai ştim şi că durerea fizică şi sufletească, dacă le suportăm cu răbdare, au un rost curăţitor. Dacă evităm fiecare mică sau mare suferinţă care ni se dă, nu facem decât să amânăm o durere mai mare pe viitor. Dintre toate vieţuitoarele, numai omul este capabil să sufere de bunăvoie, să-şi asume durerea în mod voit pentru ca, trecând prin boală ca printr-o asceză, să iasă mai curat.

Omul rupt de explicaţia creştină a vieţii consideră durerea un lucru negativ. Creştinul adevărat Îl are mereu ca exemplu pe Hristos, care a fost "om al durerii" şi care este Dumnezeul fericirii, la care se ajunge trecând prin durerile trăite cu răbdare, până la capăt.