„Cu mâine zilele-ţi adaogi, cu ieri viața ta o scazi”

Se deapănă din caierul timpului ultimele fire ale anului 2021 și ne pregătim să deslușim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toții mai bun, cu mai multă sănătate, mai îmbelșugat, în care să avem prosperitate, belșug de bucurii și împliniri, revenind la mult dorita viață de dinainte de pandemie, fără îngrădiri, fără atâtea tensiuni sociale, astfel ca pașii pe drumul către Cer să fie mai tihniți. Ca la fiecare sfârșit și început de an, cugetul nostru parcă cere cu stăruință și clipe de reflecție legat de ce am făcut și ce se cere să mai înfăptuim în veleatul ai cărui zori mijesc la orizontul timpului. Trebuie să recunoaștem că ne încearcă sentimente contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârșește cel vechi, care a adus atâta boală și frică, tulburare și nesigu­ranță în viața noastră și a lumii întregi. Așteptăm, poate mai mult ca de obicei, noul an, dar suntem cu­prinși de neliniști legate de problemele, greutățile cu care ne vom întâlni, de noua pandemie, care încă produce atâta suferință și moarte. Numai gândul la Cel ce a pus vremile și păzește veacurile, Preamilostivul Dumnezeu, ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul timpului ce se înnoiește. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri și gânduri care ne încearcă pe toți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi”. Primele versuri arată tris­tețea neîndurătoarei treceri, dar ulti­mele două ne aduc un sentiment de împăcare, de speranță, căci ne pune-n față prezentul, un prezent continuu, care ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc: „Anii Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toți împreună. Anii Tăi, o singură zi și ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, fiindcă astăzi al Tău nu cedează zilei de mâine, căci nu urmează zilei de ieri. Astăzi al Tău: eternitatea” (Fericitul Augustin, Confesiuni). Vasăzică doar gândul la Dumnezeu, Cel veșnic de zile, ne motivează să ne facem planuri, să visăm și să ne ducem viața întru năzuința părtășiei la nepieritoarea fericire făgăduită.

La finele unui an bugetar, orice unitate economică întocmește un bilanț contabil, menit să reflecte eficiența și parcursul viitor al respectivei entități. Anul calendaristic se sfâr­șește și el, lucru care ne îndeamnă „să ciocnim cu viața un pahar”, să analizăm ce și cum am folosit timpul scurs, căci pentru a ni se lămuri mai deslușit perspectivele viitorului trebuie să privim în trecut. Chibzuind cum s-au perindat clipele anului ce se săvârșește, constatăm că am avut timp pentru toate: ne-am agitat, fugind în dreapta și-n stânga uneori cu rost, dar de multe ori fără. Am lucrat, am și visat, am citit, am scris, ne-am rugat, mai mult sau prea puțin, am trăit cu multe îngrădiri, pe care nici nu ni le închipuiam înainte de izbucnirea prezentei pandemii. Unii au pierdut oameni dragi, fiind răpuși de boală, sau în atât de multe accidente. Am plâns, așadar, dar am și râs, am făcut și primit daruri. Am dușmănit, am iertat, am cla­mat, am osândit sau am fost năpăstuiți. Am păcătuit, ne-am și căit… într-un cuvânt, am avut timp pen­tru toate: să muncim, să contemplăm, să ne rugăm, să cădem, dar să ne și ridicăm. Și totuși a mai rămas să răspundem unei esen­țiale întrebări: cât am lucrat în anul ce se sfârșește la mântuirea noastră, a fost 2021 an al mântuirii?

Afirmam adineauri despre anumite dări de seamă care însoțesc finele fiecărui an. Din păcate, toate acestea privesc doar aspecte materiale, evoluția sau involuția social-economică a societății. Puțini semeni consideră necesar să-și facă și un bilanț al vieții lor duhovnicești. Alții poate că nici nu s-au gândit vreodată la așa ceva, cu toate că fiecare an ce ni l-a rânduit Domnul să-l parcurgem cade-se a-l considera timp al mântuirii sau șansa pe care Dumnezeu ne-o oferă să împlinim chemarea ce ne-a fost adresată, de a deveni părtași la lumina și iubirea nepieritoare a Cerescului Tată din Împărăția cerurilor. Carevasăzică, fiece an trebuie să fie al trudnicei lucrări nu doar pentru cele materiale, ci mai cu seamă pentru cele spirituale. Poate ați observat intrând într-o biserică sau în instituții eclesiastice că pe anumite inscripții sau pisanii stă scris anul mântuirii când a fost ctitorită, zidită, sfințită, adică în anul de la Hristos Mântuitorul, arătând prin aceasta că timpul de la viața pământească a Fiului lui Dumnezeu este timp al mântuirii, timp al întoarcerii și unirii noastre cu Dumnezeu prin rugăciune, fapte bune și căință.

Să pășim, așadar, în noul an și, dacă-l dorim mai bun, să fim noi mai darnici; așteptându-l mai îmbel­șugat, să agonisim mai multă bogă­ție duhovnicească; nădăjduindu-l să fie mai fericit, să nu uităm că pentru a trăi momente autentice de iubire trebuie să fim în legătură directă cu izvorul fericirii, al iubirii, căci „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). De aceea, în preajma clipei de reînnoire a timpului, să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne aprindă inimile de flacăra bunătății și iubirii Sale. Iar noi, cu inimi arzând de credință în Dumnezeu și dragoste de semeni, să păzim dumnezeiasca făclie spre a nu fi spulberată de „vânturile” reci ale acestor timpuri, ci să ne fie călăuză și în 2022, binecuvântându-ni-l cu belșug de sănătate și prosperitate, sfinte bucurii și rodnice înfăptuiri mântuitoare. Cu Hristos Nenăscutul născut și-n sufletele noastre, întine­riți prin tinerețea Lui și înnoiți prin noutatea Lui, să ne îndreptăm spre noul an, cu năzuința de a-l petrece cu sănătate, belșug de lumină și împliniri. Dar mai ales cu dorința de a ne trăi deplin stră­moșeasca credință ortodoxă: în întregul ei adevăr, în întreaga ei putere, în întreaga ei fru­musețe, în întreaga ei sfințenie.