Culorile și dăruirea, punți către inefabila frumusețe

Am privit, cu vădită admirație, adiat de nostalgie, imaginea Catedralei Mitropolitane din Iași, zugrăvită de Constantin Radinschi, profesor emerit și mânuitor de har al culorilor din cetatea Iașilor. După întâlnirile cu el, cea dintâi desfășurându‑se în atelierul de pictură de pe strada Armeană, unde era vecin cu Dan Hatmanu, considerat atunci printre cei mai mari pictori români în viață, și cu alți pictori artiști ieșeni de renume, mă stăpânea de fiecare dată senzația că meșterul Constantin Radinschi împrăștia, asemenea picturilor sale, o lumină specială.

Răspândea o bucurie a inimii, vădea plăcerea dialogului și lăsa să se întrevadă o structură sufletească, descoperită, e drept, nu de la prima întâlnire. Toate acestea mi‑au rămas adânc întipărite în minte. Constantin Radinschi venea din ținutul marilor artiști (scriitori, muzicieni și pictori), din zona Dorohoiului. Știa aproape fiecare loc, cu amănuntele și frumusețile lui, cu informații ce păreau pierdute, dar pe care le aducea fermecător în actualitate. De altfel, multe dintre acestea s‑au regăsit, ani la rând, într‑o tabletă săptămânală, publicată într‑un jurnal ieșean.

Era unul dintre articlierii citiți. Chiar dacă nu era un om al cuvântului, fusese înzestrat cu o rostire originală și expresivă, cu vorba ce mergea la suflet, cucerindu‑i pe cititori cu frumoasele lui aduceri‑aminte despre oameni și vremuri care au fost.

Ajungând în atelierul lui de pe strada Armeană, l‑am văzut înconjurat de eboșe (lucrări neterminate), de tablouri care așteptau comanditarii, precum și de tot felul de schițe.

Avea, după cum mărturisea, o mare dorință de a lucra. Era probabil unul dintre matinalii pictori ieșeni. Ajungea la atelier în zori, când soarele‑și arăta degetele trandafirii pe cer. Nu cred că pierdea prea mult timpul. Se dedica lucrului de dimineață până seara târziu. Întrerupea așternerea culorilor să‑și tragă sufletul ori în răgazuri mai mari, doar pentru a se bucura de vizitatorii lui.

În prima întâlnire, dar și în altele care au urmat, un subiect ce revenea mereu era biserica din Șendriceni, lăcaș de cult și monument istoric care avea în inima pictorului un loc deosebit, pentru că în vremea tinereții lui, în perioada interbelică, sub îndrumarea profesorului său de desen, Constantin Radinschi a pictat această biserică, fără să fi fost acreditat ca pictor bisericesc.

Nu era opera lui exclusivă. Într‑o școală, care avea elevi cu înzestrări speciale, Constantin Radinschi a fost unul dintre realizatorii acestui proiect.

Mitropolit al Moldovei era, în acei ani, Nicodim Munteanu. În biserica din Șendriceni, alături de portretul acestuia, a fost zugrăvit și cel al tânărului rege Mihai, acoperit însă, după 1947, cu o pânză. În anul 1990, chipul princiar a fost scos din nou la lumină. Este drept, pictura nu are frumusețea frescelor din Țara Fagilor, din „raiul” de Sus al Moldovei, nici a unor biserici sau mănăstiri care s‑au pictat de iconari vestiți, dar e remarcabil că niște tineri, care încă nu ajunseseră la cunoștințele maturității, au avut speciala dăruire de a picta Casa lui Dumnezeu. Îmi vorbea despre acest lucru, despre Șendricenii inimii lui și despre alte amintiri din tinerețe. Nu a venit prea devreme în Iași, dar, odată ce a fost chemat ca profesor la Academia Tehnică „Gheorghe Asachi”, Constantin Radinschi a oferit exemplul personal numeroșilor săi studenți, precum și iubitorilor de artă.

S‑a vorbit despre el ca de un talent ieșit din tipare. Avea darul de a rafina culorile. A fost numit adeseori maestru în arta plastică ieșeană, supranume pe care nu îl primeau decât puțini.

Iubitor al peisajelor, și mai ales al celor de iarnă, Constantin Radinschi a uimit cu splendoarea priveliștilor sale unice. Era un om al dialogului, deși unii foști studenți și‑l aminteau ca pe un profesor aspru, care dădea note mici, preocupat însă de formarea lor.

Am cunoscut câțiva pictori acuareliști, doi dintre ei prin intermediul domnului Grigore Ilisei. Despre Ștefan Hotnog doar mi‑a vorbit și am primit de la scriitorul ieșean o acuarelă a acestuia. Lucrările lui Hotnog au avut o tematică diversă. Și el a iubit peisajele, portretele și a fost preocupat de simbolistica imaginii. Cromatica lui era sobră. Dominau tonurile de gri și violet.

Tot prin intermediul domnului Ilisei, de această dată într‑o altă trăire, s‑a petrecut întâlnirea mea cu cea cunoscută ca fiind doamna acuarelei românești, Iulia Hălăucescu, fiică de preot din ținutul Tarcăului, crescută într‑un loc al marilor frumuseți, care avea în Piatra Neamț o casă plină de valori, tablouri și amintiri. Te îmbia prin cuvinte frumoase, noblețe și printr‑un stil aristocratic, cumva istovit în timpurile recente...

Am rămas impresionat și de dăruirea ei față de ceilalți. Când Grigore Ilisei i‑a solicitat un portret pentru persoana mea, s‑a arătat binevoitoare și m‑a privit cu atenție în ochi. A spus că ochii vorbesc de la sine. Pentru pictor, cei mai importanți sunt ochii...

Prezentă în multe expoziții, doamna Iulia Hălăucescu a demonstrat că tablourile sale exprimă înalte trăiri. Spunea într‑o mărturisire că acuarela este aidoma valului mării care te cuprinde ca o mângâiere, este o ploaie după arșița unei zile toride, unduire într‑un spațiu fără margini...

Constantin Radinschi avea un stil care te îndemna să privești pe hârtia unde se așternuseră culorile de apă și să ai în fața ta legănarea valului mării. Te străbăteau, contemplând, o negrăită bucurie și o liniște, aceste simțiri ce mă încearcă, iară și iară, când privesc la acuarela în care e reprezentată Catedrala Mitropolitană din Iași.

Nu pot uita că această pictură mi‑a fost dăruită de marele pictor într‑o zi aniversară. Iar alteori, când i‑am solicitat unele lucrări, chiar și cele cu subiecte bisericești, zidiri de lăcașe sfinte, mănăstiri sau felurite peisaje - nu a cerut niciodată prețurile pieței, ceea ce înseamnă că cel puțin parte dintre lucrări au fost dar dintr‑o inimă mare...

Constantin Radinschi a arătat o deosebită grijă față de locurile natale. Născut la Brăești, a urmat cursurile Școlii Normale de Învățători de la Șendriceni. I‑a avut profesori pe câțiva pictori celebri: Călin Alupi, Gheorghe Ștefan, iar la Institutul de Arte Frumoase din Iași pe Corneliu Baba, Ion Irimescu și pe alții. Când a fost chemat la Facultatea de Arte Plastice a Universității de Artă „George Enescu” din Iași, sau la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, a dovedit că era prieten cu disciplina, cu respectul față de arta pe care o slujea, cum mărturisea într‑un interviu Dan Hatmanu.

Constantin Radinschi avea darul prieteniei. Despre vecinii lui de la atelierul de creație de pe strada Armeană din Iași, mulți dintre ei având o aureolă greu de egalat (cum constat după 30 de ani), vorbea frumos, spunea, adeseori, câte o glumă, iar pe unii dintre ei îi invita în atelier, la o ceașcă de cafea sau la un pahar cu vin, din cel vechi. Dincolo de exigența pe care se poate să o fi avut în vremea profesoratului, Constantin Radinschi își deschidea sufletul la cei 80 de ani pe care‑i împlinise.

Mulți intelectuali din Iași, oameni de subțire, aveau un tablou, sau mai multe, din opera lui. Și unii slujitori ai Bisericii îl apreciau și îi călcau adeseori pragul. Dar marea lui iubire se așeza pe pânză, îndeosebi pe pânza inimii. O împărtășea cu ceilalți…

Constantin Radinschi a trecut în veșnicie în anul 2003. La împlinirea acestui arc de timp, 20 de ani, amintirile despre el sunt mereu proaspete. Nu poți uita căldura inimii sale, frumusețea darurilor primite de la Dumnezeu, pe care le‑a cultivat osârdios.

Poate într‑o expoziție retrospectivă, care va fi realizată de admiratorii lui, se vor pune pe simeze picturile lui Constantin Radinschi. Despre peisajele de iarnă ori cele înfățișând crepusculul, care i‑au captat întotdeauna atenția, Dan Hatmanu ne spunea că „i‑au oferit șansa de a utiliza efectele de lumină și cromatică”. Aceeași cromatică a folosit‑o cu multă dăruire în toată opera sa.

Privind din nou Catedrala Mitropolitană din Iași, cea izvodită de mâna măiastră a lui Constantin Radinschi, mă rog Sfintei Parascheva să înalțe înaintea lui Dumnezeu rugăciuni pentru el și pentru cei care se îndreaptă spre acest loc, îndemnându‑ne neîncetat întru meditație și sfântă pomenire!