Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cum salvăm limba română

Cum salvăm limba română

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 14 Feb, 2022

Mai întâi de toate mo­tivația: Este nevoie să o salvăm?

Răspunsul este: Categoric, da! Limba română actuală este supusă unor alterări din mai multe direcții. Cele mai severe sunt din­spre importurile nejustificate și dinspre agramatisme.

În ceea ce privește importurile, atributul nejustificate este esen­țial. Sunt termeni pentru care nu există echivalent românesc, de aceea folosirea lor este inevitabilă. Ar fi caraghios să spunem - după modelul „gâtlegău” pentru „cravată”, cum s-a propus cândva - „șoricel” în loc de „mouse” sau „disc dur” în loc de „hard disk”.

La acest capitol, în unele cazuri, avem o problemă legată de cum se scrie și cum se pronunță. „Management”, de pildă (care nu are un echivalent acoperitor, chiar dacă se poate traduce prin admi­nistrație, administrare, conducere, arta conducerii etc.), îl auzim pronunțat când „manigment”, când „menigment”, cu accentul fie pe prima, fie pe a doua silabă. Dacă tot l-am preluat, e normal să-l pronunțăm ca în original, „mane­gment”, cu „g” moale, ca în ge, gi.

Ce nu e justificat ca import? Cuvintele și expresiile care au corespondente perfecte în română, cu exact același înțeles și la fel de lungi sau de scurte. „Human Resources” (cu prescurtarea HR, eici-ar) = „Resurse Umane” (RU), dacă socotim că „Personal” e de tristă amintire... „As Soon As Possible” (ASAP) ar putea fi foarte bine, simplu, „urgent”, sau „repede” (cu posibila abreviere RPD, dacă e musai să avem prescurtări).

Alteori, importurile nejustificate se materializează chiar în cuvinte (devenite) românești, dar a căror utilizare e prețioasă, artificială. „X are expertiză în domeniul...” = „X are competență în domeniul...” = „X e specialist în domeniul...” „Demersul nostru se focusează pe...” = „Demersul nostru se concentrează/centrează pe...”

La rândul lor, agramatismele se manifestă fie prin dezacorduri flagrante („Exemplele este multe”), fie prin unele mai subtile („Ion, Maria și Ana erau supărate”), fie - poate cele mai multe - prin folosirea incorectă a cratimei (deși copiii învață clar la școală cum să aleagă între „va” și „v-a”) și a virgulei. În acest din urmă caz, există exerciții simpatice și relevante: „Ion, fratele lui, Radu, și Ana” sunt 3 persoane, în vreme ce „Ion, fratele lui Radu, și Ana” sunt doar două, iar „Ion, fratele lui, Radu și Ana” sunt 4!

Mai există însă două categorii viciate de agramatisme: cele privind regulile de structură și variantele de cuvinte. Prea mulți români spun „cartea care am citit-o”, ceea ce pare să probeze că n-au citit nici una, căci corect e „cartea pe care am citit-o”. Foarte mulți spun „vroiam să...”, în loc de „voiam să...”, amestecând practic două verbe: a voi și a vrea.

În fine, auzim „topogan” sau „ghiuvetă”, ca să nu mai vorbim despre „a place” în loc de „a plăcea” și aproape universalul „Noi fusesem acolo” în loc de „Noi fuseserăm acolo”.

Am spus viciate pentru că pe multe lingviștii au ajuns să le accepte și să le pună în dicționare pe baza principiului că „uzanța impune regula”. Întrebarea este însă: până unde? Dacă într-o zi uzanța va impune „este multe”, acceptăm?

În fine, dacă e de salvat, cum o salvăm? În primul rând vorbind cât mai corect, noi, cei care socotim că asta contează - și verificând acolo unde nu suntem siguri. Școala își face datoria, dar nu se poate lupta singură cu... uzanța, mai ales cea de la TV și a așa-ziselor VIP-uri. Așadar, în al doilea rând, luptând și refuzând să ne dăm bătuți!