Cum semănăm cu Zaheu

Atunci când întreprindem ceva în afara noastră, pentru a ne schimba interiorul, ne asemănăm lui Zaheu. Vameşul din Ierihon, vestit atât pentru bogăţia lui, acumulată în mare parte pe nedrept, dar şi pentru îndârjirea cu care realiza tot ceea ce-şi propunea, s-a gândit că este cazul să-L cunoască pe Iisus din Nazaret, despre Care vorbeşte toată lumea. Cu siguranţă că în casă la acest vameş cinaseră mai-marii străvechiului oraş, cărturari, farisei, mai-marii sinagogii şi poate chiar nobili de la Ierusalim! Zaheu era obişnuit cu viaţa luxoasă, cu companiile plăcute şi alese pe sprânceană. El era obişnuit şi ca reprezentanţii cultului să-i calce pragul, să-i acorde cinstea cuvenită unui om înstărit şi cu o bună poziţie în societate, care i-ar putea ajuta, la rându-i, din toate bogăţiile lui. Nimic nu-i putea sta împotrivă lui Zaheu! Faptul că oamenii simpli îl dispreţuiau pentru toate răutăţile şi abuzurile pe care le-ar fi făcut nu prea conta pentru el, atât timp cât avea aprobarea mai-marilor zilei.

La polul celălalt era Iisus, Care intrase cu ucenicii Săi cu care peregrina prin cetăţile lui Israel, învăţând oamenii să fie buni, să ierte şi să-şi iubească aproapele. Pe lângă aceasta, El făcea ceva ce atrăgea şi mai mult mulţimile: vindeca bolnavii. Printre bolnavi uneori s-au numărat şi cei care aveau o boală sufletească gravă, dintre care Zaheu este cel mai cunoscut. Din toată mulţimea care-L înconjura, Iisus a văzut în copac un om curios, bine îmbrăcat, care voia neapărat să fie băgat în seamă. Zaheu nu ştia cum să-i atragă atenţia, pentru că Profetul nazarinean nu era ca ceilalţi, nu căuta prietenii luxoase şi era înconjurat de oameni săraci, care îl urau pe vameş. De aceea, el alege o metodă mai ciudată de a-L vedea pe Profet, fără a se călca pe picioare cu săracii din jurul acestuia.

Hristos trece direct la subiect atunci când îl zăreşte pe Zaheu. Chiar dacă, probabil, vameşul îşi făcuse un plan cum să ajungă la Iisus, cum să-L ademenească să vină la el acasă, să-I ofere o cină, ca să se împrietenească, pentru că „nu se ştie niciodată la ce-i va folosi!”, Mântuitorul trece peste toate aceste etape şi îl strigă pe nume. Zaheu coboară şi Îl primeşte în casa lui. Dar nu doar atât! Iisus îl convinge pe vameş să-i primească la ospăţ şi pe toţi cei care Îl înconjurau, săracii şi betegii Ierihonului. Toţi intră şi cinează la Zaheu, ceea ce îi provoacă un adevărat şoc spiritual vameşului. El înţelege că tot ceea ce făcuse până atunci în viaţa lui nu era doar rău, ci nu avea nici cea mai mică importanţă. Cei care nu intraseră la masă, probabil mai înstăriţi, asemenea mai-marelui vameşilor, dar şi alţii cârteau, ocărându-L pe Iisus că a intrat să găzduiască la un om păcătos.

În aceste condiţii, Zaheu îşi vine în fire, în firea cea normală a omului care-şi cunoaşte limitele şi înţelege că are de dat răspuns în faţa lui Dumnezeu. În acest moment, pentru el nu mai avea importanţă averea acumulată,  din care jumătate promite că o va da săracilor, iar cu cealaltă jumătate va îndrepta abuzurile pe care le făcuse de-a lungul activităţii sale profesionale.

De câte ori nu ni se întâmplă şi nouă să căutăm Adevărul prin mijloace proprii, crezând că prin eforturile noastre vom putea câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu?! Însă trebuie să ştim că Mântuitorul nu este interesat de tacticile noastre, oricât de religioase ar fi ele, ci de disponibilitatea de a ne schimba cu adevărat. Pe aceasta a văzut-o în Zaheu şi l-a ajutat să se schimbe, ca să primească mântuire atât el, cât şi întreaga lui casă.