Cum veţi căpăta iertare, când voi n-o daţi altora?

Gândiţi-vă la toate greşelile de care aveţi a da socoteală - şi, mai ales, să uitaţi nedreptăţile săvârşite de alţii vouă, iertaţi pe cei care v-au jignit, ca să aveţi dreptul ca înşivă să fiţi iertaţi - şi să câştigaţi, astfel, o uşurare a necazurilor voastre.

Grecii, fără vreo mare nădejde, dădură adesea, cu privire la acestea, dovezi de înţelepciune. Şi voi, care trebuie până la urmă să părăsiţi lumea aceasta, cu atât de măreţe nădejdi, nu veţi face-o - sau staţi la cumpănă?

Ceea ce se rezolvă de la sine nu vă arogaţi, şi respectaţi astfel legea dumnezeiască, şi, mai degrabă, lăsaţi să vi se stingă patima fără răsplată pentru voi, în loc de a merita o răsplată?

Dacă lucrarea vremii va şterge ranchiuna, de aici nu puteţi trage nici un folos. Veţi zice că aducerea aminte a jignirii vă înflăcărează mânia? Aduceţi-vă aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut să-l săvârşească faţă de voi, cum şi de tot răul pe care l-aţi făcut altora.

V-a vorbit de rău, v-a acoperit de ruşine? Aduceţi-vă aminte de ceea ce şi voi aţi zis de alţii. Aşa că, va întreb, cum veţi căpăta iertare când voi n-o daţi altora? N-aţi zis nimic de rău? Dar aţi auzit de atâtea ori mulţime de bârfe şi le-aţi primit, şi aceasta este, desigur, o vinovăţie.

Vreţi să ştiţi ce mare bine este uitarea jignirilor şi ce plăcut este aceasta Domnului, mai presus de toate? El pedepseşte chiar pe acei care se bucură de dreapta pedeapsă. Aşadar, nu se cade să călcăm în picioare nici pe cei pedepsiţi de Dumnezeu şi nici pe cei care ne-au jignit!

Se arată aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hrăneşte mai bine mila, ca iertarea jignirilor.

Celui ce a jignit, de asemenea Dumnezeu i-a arătat ce are de făcut. I-a poruncit să caute de îndată pe cel pe care l-a jignit, să părăsească chiar altarul că să-l afle şi să nu se reîntoarcă la masa jertfei decât după ce s-a împăcat cu acela.

Dar acesta nu-i temei ca să aşteptaţi să vină el, căci, de faceţi aşa, aţi pierdut tot. Numai dacă ieşiţi să-l întâmpinaţi, Dumnezeu va pune înainte o răsplată nespusă.

Dacă va împăcaţi cu cel ce v-a jignit numai fiindcă el vine spre voi, nu porunca dumnezeiască este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Aşa că veţi rămâne fără cunună - iar premiul alergării se duce la el.

Aţi suferit multe nedreptăţi, aţi fost jefuiţi, aţi fost vorbiţi de rău, aţi fost păgubiţi în cele mai grele prilejuri - vreţi să vedeţi pe duşmanul nostru pedepsit? Iată ceea ce vă va sluji, în schimb, să iertaţi.

Dacă singuri vă faceţi dreptate şi vă răzbunaţi, prin vorbe, sau prin fapte, sau prin blesteme împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta să vă răsplătească, pentru că, înşivă, aţi făcut aceasta. Şi nu numai că deloc n-are să vă răzbune, dar are să vă pedepsească fiindcă l-aţi supărat. În obştea omenească, dacă lovim robul altuia, stăpânul lui se supără şi ia drept o jignire adusă lui faptă noastră.

Că suntem jigniţi, fie de robi, fie de oameni liberi, datori suntem a aştepta judecata stăpânilor sau a judecătorilor.

Aşadar, dacă între oameni e cu totul nechibzuit ca cineva să-şi facă dreptate singur, lucrurile stau altfel când Dumnezeu este acela care judecă. El v-a poruncit atât: să vă rugaţi pentru cel ce v-a jignit. Ce trebuie făcut cu această, iată, El a poruncit să fie lăsat pe seama Sa, a Domnului! (Texte selectate din Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur)