Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Curajul stareţului Alipie
„Mi-a fost dat să văd în al Doilea Război Mondial cum unii, temându-se să nu moară de foame, luau cu ei în spinare saci cu pesmeţi ca să-şi prelungească viaţa, nu ca să lupte cu duşmanul. Oamenii aceia au pierit cu tot cu pesmeţii lor şi nu au avut zile multe. Iar cei care şi-au scos tunicile şi au luptat cu vrăjmaşul au rămas în viaţă.“ Aceasta este mărturisirea unuia dintre stareţii Lavrei Pecerska din Kiev, egumenul Alipie, trăitor în anii în care Rusia se afla sub cea mai cruntă prigoană, cea comunistă.
Într-adevăr, Domnul nu îi iubeşte pe cei fricoşi. O spune El Însuşi atunci când se adresează lui Moise: „Când vei merge la război contra vrăjmaşilor tăi, în apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: «Ascultă Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de lupta contra vrăjmaşilor voştri, să nu vi se tulbure inima, fiţi fără teamă, nu vă îngroziţi dinaintea lor. Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca să vă mântuiască. (…) Cine este fricos şi slab de inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraţilor lui precum este inima lui» (Deuteronom 20, 1-8).“
Arhimandritul Alipie a fost unul dintre cei care au ştiut să facă din curaj crezul vieţii lor. Şi nu a greşit. Nikita Hruşciov, prim-secretarul de atunci al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, ca următor al lui Stalin, a dorit să distrugă cu totul Biserica Ortodoxă Rusă. El a făgăduit solemn în faţa lumii întregi că într-un viitor apropiat îl va arăta la televizor pe ultimul preot rus. Pentru a ajunge la o asemenea performanţă a închis biserici, le-a transformat în depozite, în grajduri, în garaje. Au fost desfiinţate toate mănăstirile.
Mai rămăseseră doar două, „Sfânta Treime“ din Moscova şi Lavra Pecerska din Kiev, dar ambele mai mult cu rol decorativ, deschise pentru vizitarea lor de turiştii străini. Atunci când comuniştii i-au înmânat decretul oficial prin care mănăstirea lui era declarată închisă, ordonându-i să înştiinţeze obştea despre acest lucru, stareţul Alipie în faţa funcţionarilor a aruncat hârtiile în şemineul aprins, iar lor le-a explicat în linişte: „Mai bine primesc moarte mucenicească, dar mănăstirea nu o închid.“
Documentul ars era decizia Guvernului URSS cu semnătura lui Nikita Hruşciov pe ea. Astfel a reuşit să menţină în viaţă Lavra stareţul cel îndrăzneţ. Pentru că, aşa cum mărturisea chiar el, „biruieşte numai cel ce trece la atac“. (Preluare şi adaptare după o istorisire din vol. „Nesfinţii Sfinţi şi alte povestiri“, Arhim. Tihon Şevkunov, Editura Egumeniţa, 2012)
.jpg)
