Cuvânt dim amvon: Daţi copiilor numele sfinţilor

▲ Să intre numele sfinţilor în casa noastră la botezul copiilor, pentru că numele unui sfânt nu numai că va contribui la educarea lor, dar îi va folosi şi tatălui, dacă ne gândim că va fi tatăl unui Ioan, al unui Ilie, al unui Iacov ▲

Vorbind despre nume, ma gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi - tată, mamă, bunic sau străbunic -, ci ca pe cei drepţi - martiri, episcopi sau apostoli - încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.

Şi vă rog, lepădaţi obiceiurile idolatre. Nu-i mică ruşinea să se ţină într-o casă de creştini obiceiuri pagâne. E chiar de râsul râsului! Şi să nu credeţi că sunt doar obiceiuri mărunte.

Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor. Sigur, înainte era firesc să li se dea numele strămoşilor, ca o mângâiere pentru pierderea lor, dar şi pentru că se credea că o rudă continua să trăiască după moarte o dată cu numele dat unui copil din familie. Dar de mult nu se mai face aşa. Vedem că cei drepţi nu mai ţin obiceiul. De pildă, Avram l-a născut pe Isaac, iar Iacov şi Moise nu poartă numele strămoşilor lor.

La câtă virtute îndeamnă un nume, ce exemplu poate da, nu-i aşa?

Ce alt motiv putem găsi ca să schimbăm obiceiul de care vorbeam, decât acesta, că numele aminteşte mereu de virtute. Chiar Scriptura ne spune: „Tu te vei numi Chefa, (ce se tâlcuieşte Petru)“ (Ioan 1,42). De ce? Pentru că deja ai mărturisit. De asemenea zice: „… nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am sa te fac tată a mulţime de popoare“ (Facere 17,5 şi următoarele). La fel, Iacov şi-a schimbat numele în Israel, pentru că L-a văzut pe Dumnezeu.

De aici, de la nume, să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru.

Să intre numele sfinţilor în casa noastră la botezul copiilor, pentru că numele unui sfânt nu numai că va contribui la educarea lor, dar îi va folosi şi tatălui, dacă ne gândim că va fi tatăl unui Ioan, al unui Ilie, al unui Iacov. Apoi, dacă numele se pun cu evlavie şi spre cinstirea celor ce le-au purtat şi au murit şi dacă dorim mai mult înrudirea cu sfinţii decât cu strămoşii noştri, atunci aceste nume ne vor fi de mult folos şi nouă şi copiilor.

Să nu crezi că dacă e copilul mic, numele

n-are importanţă. Ba are chiar foarte mare, pentru că numele de sfânt este izvorul însuşi al tuturor foloaselor pe care le va avea în viaţă. (...)

Povesteşte-i apoi despre căsătorie, despre întoarcerea la casa tatălui şi vei vedea ce mult îi va folosi, fii atent câte va învăţa: va învăţa de aici să nădăjduiască în Dumnezeu, să nu dispreţuiască pe nimeni, chiar dacă este din clasa celor nobili, sau să nu se ruşineze de sărăcia sa, să rabde cu vitejie necazurile şi celelalte.

Când va mai creşte, spune-i şi istorii mai înfricoşătoare, dar, câtă vreme mintea sa e încă delicată, n-o încărca cu lucruri grele, ca să nu-l îngrozeşti. De la vârsta de 15 ani poate auzi şi despre gheena şi, după 18 ani, e bine să audă istoriile despre potop, despre Sodoma, despre ieşirea din Egipt, în general istoriile despre pedepse, spuse foarte pe larg. De îndată ce va creşte, poate asculta şi din Evanghelii, despre har şi despre gheenă.

Cu asemenea istorii precum şi cu exemple din viaţa ta să-i păzeşti auzul. Şi dacă vezi pe cineva spunându-i alte poveşti, inventate, cum ziceam ceva mai devreme, să nu-i permiţi să se mai apropie vreodată de el. Dacă vezi lânga el vreunul că spune măscări, imediat ceartă-l cu cea mai mare severitate şi asprime pentru această rătăcire. (...)

În felul acesta nu va spune nici o necuviinţă, dacă nu va auzi nimic necuviincios, ci se va hrăni din istoriile pe care i le vei spune. (Sf. Ioan Gură de Aur, „Părinţi, copii şi creşterea lor“)