Cuvânt dim amvon: Hrana pe care preoţii o dau celor credincioşi

▲ Credinţa dreaptă apostolică este pâinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos ▲

Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini şi doi peşti. Căci mergând prin Galileea, vestea tuturor cuvântul mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii în braţe, bătrâni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau pe Dumnezeu şi erau însetaţi după cuvintele de învăţătură ale Mântuitorului. Toţi suspinau după Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i înveţe Sfânta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mântuire, să-i scape de robia patimilor şi să-i călăuzească spre Hristos.

Dar făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea a trecut; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă prin sate să-şi cumpere hrană (Matei 14, 15). Ucenicii, văzând poporul obosit, flămând şi însetat, şi soarele asfinţit, au cerut Mântuitorului să înceteze cuvântul de învăţătură şi să lase mulţimea să se întoarcă în satele lor ca să mănânce şi să se odihnească.

Oare au greşit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei cugetau mai mult omeneşte decât duhovniceşte. De aceea, Mântuitorul a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: Nu îndepărtaţi oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată, sunt ca nişte oi fără păstori. Sunt obosiţi, bolnavi, flămânzi şi însetaţi trupeşte şi sufleteşte şi au nevoie de păstori buni, de cuvinte de mângâiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi! Daţi-le voi ca să mănânce!

Omul fiind format din două părţi, adică trup şi suflet, are în viaţă şi bucurii sufleteşti şi bucurii pământeşti, are şi ispite sufleteşti şi ispite trupeşti. Are nevoie pe pământ de hrană sufletească pentru mântuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi menţine viaţa în trup. Pentru hrana materială avem părinţi care se îngrijesc de copii şi le asigură cele necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, episcopi, preoţi şi duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioşilor încredinţaţi lor de Hristos.

Care este hrana cu care episcopii şi preoţii hrănesc pe credincioşi?

Cea dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt datori să hrănească pe credincioşi este învăţătura de credinţă ortodoxă. Credinţa dreaptă apostolică este pâinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu şi de Sfinţii Apostoli şi scris cu litere de foc în Sfânta Evanghelie. Credinţa curată în Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime închinat şi mărit, este cuprinsă pe scurt în Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă şi de sfinţii ei slujitori şi este apărată cu jertfa a milioane de martiri şi cu învăţătura tuturor Sfinţilor Părinţi şi Cuvioşi.

Fără credinţă dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune şi deci nu ne putem mântui. Credinţa adevărată, vie, pe care o mărturisim prin cuvânt şi prin viaţa noastră, împreună cu sângele mucenicilor stau la temelia Bisericii şi a mântuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinţei ortodoxe, să răstălmăcească Sfânta Scriptură, să semene neghină în ogorul semănat şi lucrat de Hristos, acela încearcă să pună altă temelie Bisericii.

A doua hrană duhovnicească, de aceeaşi valoare cu credinţa curată, este viaţa morală în rândul credincioşilor noştri. Credincioşii ortodocşi, ca fii adevăraţi ai Bisericii lui Hristos, au datoria de a păstra cu sfinţenie credinţa ortodoxă până la moarte, chiar cu preţul vieţii. Apoi să trăiască, adică să pună în practică învăţătura Sfintei Evanghelii, ştiind că, credinţa fără fapte bune este moartă (Iacob 2, 17-20). Adică să fie oameni de rugăciune, să trăiască în pace cu toţii, să meargă regulat la biserică, de unde primesc adevărata hrană duhovnicească; să facă milostenie, să fugă de desfrânare şi de beţie, două grele păcate care stăpânesc astăzi aproape toată lumea şi să îşi crească pruncii în frica şi dragostea de Dumnezeu.

Credincioşii trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfânta Împărtăşanie care este Trupul şi scump Sângele lui Hristos, mai ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrânii, văduvele şi copiii să se împărtăşească mai des, după sfatul preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie de frica osândei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des Sfânta Împărtăşanie, ci să ţinem regula Bisericii, calea de mijloc, ştiind că extremele, excesele, adică nepăsarea şi îndrăzneala, sunt ale vrăjmaşului.

Iată câteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos îşi hrănesc enoriaşii, după porunca Domnului: Daţi-le voi să mănânce. Ele sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate întâi de Sfinţii Părinţi. Însă nu este de ajuns numai să avem preoţi buni la sate şi oraşe. Credincioşii sunt datori să colaboreze cu preoţii la întărirea Ortodoxiei în parohie, la hrănirea celor flămânzi şi însetaţi, la ajutorarea, cercetarea şi miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor şi a celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioşii reuşesc să atragă multe suflete şi să intre acolo unde nu poate pătrunde preotul. Nu lăsaţi pe preot să lupte singur. Ajutaţi-i la biserică, la slujbe, la curăţenie, la cercetarea bolnavilor, la îndrumarea celor din jur să vină la Hristos. (arhim. Ilie Cleopa, Predici la duminicile Octoihului)