Cuvânt din amvon: Milostenia ne pregăteşte sălaş în lăcaşurile veşnice

Dumnezeu ne-a încredinţat o taină atât de mare, în timp ce noi nu-i încredinţăm nici banii. El ne spune: „Încredinţaţi-le acelea mie şi nimeni nu le va răpi; nici molia nu le va roade, nici hoţii nu le vor fura“, şi ne făgăduieşte însutit a ne da, şi totuşi nu ne convingem. Deşi noi nu luăm nimic mai mult de la cei la care am depus banii noştri, decât ceea ce am depus, şi încă atunci să fim mulţumiţi.

Chiar furul de ţi le-ar răpi aici, zice, pune-le în socotela Mea; nu-ţi voi zice: le-a furat tâlharul, sau le-a ros moliile.

Însutit dă El în schimb aici, iar acolo va da şi viaţa veşnică, şi totuşi nimeni nu pune spre depozitare. „Dar, zici tu, prea târziu îmi va înapoia“. Apoi şi acesta este un semn mare al darului Său celui nepovestit, de a nu răsplăti aici, în viaţa aceasta trecătoare, - sau mai bine zis, chiar şi aici răsplăteşte însutit.

Căci, spune-mi: oare Pavel n-a lăsat aici cuţitul lui de curelar? Petru n-a lăsat aici trestia şi undiţa? Matei n-a lăsat vama? Şi oare nu li se deschidea lor întreaga lume mai mult chiar decât împăraţilor ? Oare nu puneau toţi la picioarele lor averile? Oare nu-i luau pe dânşii de domni şi stăpânitori? Oare nu încredinţau în mâinile apostolilor până şi sufletele lor ? Oare nu cu toţii atârnau de voinţa acelora? Oare nu chiar şi pe dânşii se puneau în rândul robilor lor? Şi oare acum chiar nu vedem noi petrecându-se multe în acest fel?

Dispreţuieşte, deci, averile, dacă vrei să ai averi; dacă vrei să te îmbogăţeşti, fii sărac. Căci aşa sunt faptele cele minunate ale lui Dumnezeu. El nu vrea ca tu să devii bogat numai prin propria ta osteneală, ci şi prin harul Său. „Lasă-mi Mie, zice, acestea; tu te îngrijeşte de cele duhovniceşti, ca să cunoşti şi puterea Mea“. Fugi de jugul şi robia venite de la averi. Cât timp vei fi supus lor, sărac vei fi; iar când vei dispreţui averile, vei fi de două ori bogat: o dată pentru că îţi vor curge averi din toate părţile, apoi, pentru că nu vei avea nevoie de nimic din cele de care au nevoie cei mulţi.

Căci nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe. Astfel, întrucât are nevoie de ele, întru nimic nu se deosebeşte împăratul de sărac, fiindcă sărăcia nu este nimic altceva decât a avea nevoie de alţii; - astfel că şi împăratul, în privinţa aceasta, este sărac, fiindcă are nevoie de cei stăpâniţi de dânsul.

Deci, dacă vrei a te învrednici de cele din lume, caută cerul; iar de vrei a te bucura şi de cele de aici, dispreţuieşte-le: „Căutaţi - zice - împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă“ (Mat. 6, 33).

De ce admiri pe cele mici? De ce stai cu gura căscată la cele ce nu sunt vrednice de cuvânt ? Până când vei fi sărac? Până când cerşetor? Caută spre cer, gândeşte-te la bogăţia de acolo, bate-ţi joc de aur, află că trebuinţa lui este mică şi nebăgată în seamă. Mulţumirea de el rămâne aici, în această lume trecătoare; şi pe câtă deosebire este între un fir de nisip sau între o picătură de apă şi abisul cel fără sfârşit, pe atâta este între viaţa de aici şi cea viitoare.

Aceasta nu este proprietate, ci numai întrebuinţare; nu este ceva care să o stăpâneşti pentru totdeauna, căci cum putea fi dacă, murind tu de voie sau de nevoie, alţii vor lua toate ale tale, şi aceia iarăşi vor lăsa altora, şi iarăşi aceştia vor da altora? Toţi suntem străini, iară stăpânul casei este doar mai mult un chiriaş, fiindcă murind el, chiriaşul rămâne şi se bucură de casă mai mult decât stăpânul ei.

Să facem, deci, cele ce sunt înăuntrul nostru. Nu este cu putinţă a lua cu noi averile şi a pleca de aici, ci cu putinţă este a pleca cu milostenia, şi mai drept vorbind, a o trimite dinainte acolo, ca să ne pregătească sălaşuri în lăcaşurile cele veşnice.

Se numesc bani, fiindcă ne folosim de dânşii, iar nu pentru că suntem stăpâni. Avem numai întrebuinţarea sau folosinţa lor, nu însă şi stăpânirea.

Căci, spune-mi, te rog, fiecare proprietate în parte şi fiecare ogor a câtor stăpâni au fost până acum? Şi a câtor stăpâni vor mai fi de acum înainte?

Se vorbeşte chiar şi într-un proverb foarte înţelept -căci noi nu trebuie să dispreţuim proverbele din popor, dacă au în ele ceva înţelept -: „ogorule, zice: al câtor stăpâni ai fost şi al câtor vei fi?“ Aceasta să o vorbim şi către case. Numai virtutea obişnuieşte a călători împreună cu noi acolo, numai virtutea trece în viaţa cea de acolo.

Deci, iubiţilor, să stingem din noi pofta de bani, ca astfel să aprindem pofta de cele de acolo. Nu pot ambele aceste două iubiri să stăpânească sufletul omului, căci „sau pe unul va urî, sau pre altul va iubi, sau de unul se va ţinea şi de altul nu va griji“ (Mat. 6, 24). (Sf. Ioan Gură de Aur, Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu)