De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
„Dacă suntem stăpâniţi de dragoste e semn că Dumnezeu este în noi“
A-i vedea pe toţi oamenii ca unul înseamnă a nu-i socoti pe unii buni, şi pe alţii răi, a nu-l vedea pe nici unul ca rău, a-i vedea pe toţi ca buni, a-i privi cu aceeaşi dragoste. Dacă suntem stăpâniţi de dragoste e semn că Dumnezeu este în noi. Iar dacă suntem aşa, nu ne mai schimbăm de la o zi la alta, ci în toate zilele fiinţa noastră e plină de dragoste sau de Dumnezeu. Atunci suntem liberi, căci nu ne mai stăpânesc patimile. (Părintele Dumitru Stăniloae - Nota 243 la răspunsul 137, Filocalia XI)



.jpg)