Daruri de la Dumnezeu pentru copiii care-şi cinstesc părinţii

Dumnezeu doreşte foarte tare ca părinţii să fie cinstiţi de copiii lor. Pe copiii care-şi cinstesc părinţii, Dumnezeu îi răsplăteşte cu mari daruri şi cu multe bunătăţi, în schimb, pe cei care încalcă această lege, îi pedepseşte cu necazuri mari şi cu rele multe.

Căci spune Scriptura: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mamă sa, acela să fie omorât“ (Ieşirea 21, 17), iar pentru cei ce-şi respectă părinţii scrie: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, că să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pamânt“ (Ieşirea 20, 12).

Acestora din urmă Dumnezeu le dă o răsplată care îndeobşte se socoteşte a fi un mare dar: bătrâneţi fericite şi zile îndelungate. Celor, însă, care nesocotesc legea respectului datorat părinţilor, Dumnezeu le dă o pedeapsă socotită a fi răul cel mai cumplit, anume moartea prematură, înainte de vreme.

Cel ce-şi răneşte părinţii, nu numai faţă de ei a greşit, ci faţă de toţi oamenii

Pe primii îi atrage să fie iubitori cu părinţii, făgăduindu-le cinstiri, în timp ce pe ceilalţi, chiar şi fără voia lor, îi ajută să nu-şi mai dispreţuiască părinţii, făcându-i să se teamă de pedeapsă. Cu alte cuvinte, îi face să devină fii buni, de frică.

Dumnezeu nu porunceşte ca fiul care-şi loveşte părintele să fie pedepsit cu moartea şi nici după ce acesta e dus legat la tribunal, nu spune să fie dus şi arătat tuturor în piaţă şi apoi scos din oraş; aceasta pur şi simplu pentru că tatăl însuşi îşi duce fiul netrebnic în centrul cetăţii; şi nici nu trebuie să arate vreo dovadă cuiva, pentru că oricum îl cred toţi. Şi pe bună dreptate. Un părinte, care de dragul copilului său a cheltuit bani şi câte şi mai câte, nu s-ar fi făcut acuzatorul lui, dacă acesta nu l-ar fi rănit sau nu l-ar fi vătămat foarte tare.

Aşadar, tatăl îşi duce fiul în mijlocul cetăţii, cheamă tot poporul şi anunţă de faţă cu mulţimea ce acuzaţie îi aduce. Atunci, toţi cei care îl aud iau câte o piatră şi o aruncă în fiul care şi-a lovit părintele.

Legislatorul nu voieşte ca oamenii cetăţii să fie doar martorii pedepsei, ci şi participanţi la ea. Fiecare, văzându-şi mâna dreaptă cu care a aruncat piatra în capul fiului sacrileg, va avea un bun prilej să-şi aducă întotdeauna aminte de întâmplare şi să se îndrepte, dacă e pe cale să greşească. Legislatorul ne mai lasă să înţelegem ceva, anume că cel ce-şi jigneşte sau îşi răneşte părinţii, nu numai faţă de ei a greşit, ci faţă de toţi oamenii.

Nu trebuie să ascultăm atunci când părinţii ne cer o cinstire mai mare decât cea cuvenită

De aceea îi cheamă pe toţi să ia parte la pedeapsă, ca şi cum toţi ar fi fost vătămaţi şi loviţi; de aceea adună la un loc tot poporul şi toată cetatea, ca să-i înveţe şi pe cei ce n-au gând de revoltă, când părinţii sunt loviţi sau atacaţi în vreun fel, ca şi cum vătămată ar fi întreaga fire omenească. Îi învaţă să alunge din mijlocul lor un asemenea om, ca pe o boală contagioasă sau o boală de rând. Să-l alunge nu numai din oraş, ci şi din lumina vieţii. Un asemenea sacrileg este un duşman public, este vrăjmaşul tuturor oamenilor, al lui Dumnezeu, al firii, al legilor şi al vieţii pe care noi toţi o împărţim. Le porunceşte tuturor să ia parte la execuţie, ca şi cum ar participa la curăţarea cetăţii.

Dumnezeu ne îndeamnă să ascultăm numai în lucrurile care nu aduc vătămare credinţei şi evlaviei. Este adevărat că lui Dumnezeu Îi este bineplăcut să le dăm părinţilor cinstea cuvenită. Dar, nu trebuie să mai ascultăm atunci când părinţii ne cer o cinstire mai mare decât cea cuvenită.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Dacă vine cineva la Mine şi urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu“ (Luca 14, 26). Domnul nu te îndeamnă să-i urăşti fără motiv, pentru că un lucru ca acesta este împotriva firii, dar El nu îngăduie să-ţi ceară să-i iubeşti mai mult decât pe El, fiindcă a-i iubi mai mult decât pe Dumnezeu face rău atât celor iubiţi, cât şi celui care-i iubeşte.

Când părinţii nu te împiedică şi nu-ţi pun oprelişti să-ţi vezi de cele ale sufletului, trebuie să-i asculţi, fiindcă altfel e mare primejdie. Dacă, însă, ne cer ceva fără motiv şi ne întorc de la cele duhovniceşti, ascultarea faţă de ei nu mai este obligatorie.

Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul“, adică după voia Domnului. Dumnezeu a dat această poruncă. Ce am spune dacă părinţii cer lucruri absurde, nebuneşti? Desigur, niciodată un tată nu va cere lucruri ciudate, chiar dacă el este ciudat. Dar aşa îl apără Apostolul pe copil, spunând că prin expresia „în Domnul“ se înţelege a-ţi asculta părinţii când nu-ţi cer să faci ceva împotriva lui Dumnezeu. Adică, dacă un părinte este idolatru, închinător la idoli, sau eretic, copilul nu trebuie să-l asculte şi să fie ca el, pentru că ar însemna că se împotriveşte voii Domnului.

Şi bagă de seamă că a pus o temelie minunată drumului nostru spre virtute, anume cinstirea părinţilor. Foarte firesc. Mai întâi a interzis lucrurile păcătoase şi apoi, voind să ne aducă la virtuţi, primul lucru pe care Apostolul Pavel l-a făcut a fost să ne poruncească să ne cinstim părinţii, pentru că ei, înaintea tuturor şi imediat după Dumnezeu, sunt cei ce ne-au dat viaţă, încât este firesc ca ei să fie primii care să se bucure de toate lucrurile noastre bune şi pe urmă ceilalţi oameni.

Dacă cineva nu are respect pentru părinţi, niciodată nu va fi îngăduitor şi tolerant cu ceilalţi.

„Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, că aceasta este cu dreptate“ (Efeseni 6, 1) - aici nu vorbeşte nici despre Hristos, nici despre cele cereşti. Se adresează sufletelor simple, copiilor, şi de aceea o face cu un sfat scurt, pentru că ei n-ar putea urmări un cuvânt prea lung. De aceea, nu spune nimic despre împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă, la această vârstă, nu pot înţelege asemenea lucruri. Spune doar ce ar dori să asculte un suflet de copil - că va trăi ani mulţi pe pământ. (texte selectate din Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur)