De ce pentru studiul religiei în şcoală?

Religia creştină reprezintă modelul de Absolut. Studiul ei este la fel de necesar cum este cel al logicii, al matematicii. Pentru că şi ele te vor îndrepta cumva spre Dumnezeul Cel infinit, spre Creatorul Care a făcut totul după o rânduială anume, nu la întâmplare. Ai nevoie să ştii ce e Absolutul. Spre ce aspiri. Or, în asta s-a gândit din vechime până astăzi. S-a gândit religios. Trebuie să ai şi istoria acestor întâmplări, a ceea ce s-a petrecut în Vechiul Testament, în Noul Testament. Ele contează foarte mult pentru caracterul omului. Religia te învaţă să fii moderat, să fii bun cu celălalt. Pentru că dacă nu este Cineva care să te înveţe asta, înseamnă că eu sunt un posibil duşman al dumitale, un sălbatic, care te pot fura, te pot omorî fiindcă tu ai ceva ce eu nu am. Aceste frâne spirituale vin prin intermediul religiei. Lăsând la o parte faptul că modele mai frumoase decât Hristos, Maica Domnului, sfinţii nu există.

Ele au inspirat şi arta cea mai înalt calitativă existentă în lume la ora actuală. Priviţi o lucrare de-a lui Rafael. E perfectă. De ce? Datorită inspiraţiei lui religioase cu care el a lucrat Madonna. Nu ştiu exact ce se predă în şcoală la ora de religie, dar mi-ar plăcea să aud că se învaţă serios, că se învaţă lucruri frumoase despre Hristos din Evanghelie. Nu trebuie să ne mulţumim că ştim pe de rost Tatăl nostru. E prea puţin. Sau dacă ne oprim la Tatăl nostru, măcar să ştim să interpretăm această rugăciune care, deşi pare simplă, conţine multă teologie. Acolo nu sunt doar nişte cuvinte înşirate şi atât. Sunt pentru aprofundarea studiului religios şi pentru selecţionarea cât mai atentă a oamenilor care predau religie. Cine predă religie trebuie să fie un om citit, un om de cultură. El trebuie să fie model pentru copii. Să fie exemplu de bunătate, să ţină legătura cu preotul parohiei unde se află şcoala la care predă, cu comunitatea de care aparţine. Sărbătorile să fie cu adevărat întâlniri bucuroase pentru toţi cei prezenţi. E nevoie de multă muncă ca lucrurile să meargă bine, să se dezvolte frumos. La ora actuală, dacă punem cunoştinţele religioase pe care le are un tânăr în balanţă cu sportul, cu ultimele rezultate ale românilor la diferite concursuri de tenis sau fotbal, cred că ultimul a câştigat mai mult teren în faţa religiei. Şi asta nu e bine.

Violenţa care îşi face simţită prezenţa tot mai mult în şcolile noastre este de asemenea un prilej să vorbim mai mult despre blândeţe, despre cine este Hristos şi ce vrea El să ne spună, spre ce ne îndrumă El. De aici trebuie să pornim. Oamenii lăsaţi în status nascendi sunt agresivi şi consideră legitim ca, dacă cineva le-a făcut ceva rău, să răspundă şi ei cu asupra de măsură. Acesta este omul natural. Îndreptarea, combaterea omului natural chiar din şcoală este nu doar benefică, ci imperios necesară. Nu mai vorbesc despre abordarea subiectelor delicate pe tema sexualităţii pe care libertatea prost înţeleasă le pune în altă lumină, total distorsionată faţă de cum sunt ele de fapt. Pe toate trebuie să le punem în lumina care să nu distrugă viziunea religioasă asupra omului.

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare…

Greşeala mare care se face în societatea actuală este independenţa absolută a domeniilor. Adică teologia, Biserica să fie împinse în spaţiul privat cât mai mult, încercându-se eliminarea lor din spaţiul public. Şi mergând pe linia asta, e teologie, să o lăsăm doar în Biserică, e ştiinţă, nu te băga, e economie, nu te atinge, e politică, ai interzis, nu ajungem nicăieri. Trebuie să existe interconectare şi până la urmă ruşine unii faţă de alţii atunci când nu procedăm corect. Aşa se creează comunitatea. Nu la modul iresponsabil.