Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Deplina ascultare
Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de lumină şi i-a apărut Dumnezeu. El i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei. I-a explicat că pentru a se mântui va trebui să împingă zilnic piatra cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut. Mulţi ani a trudit din greu, de la răsărit până la apusul soarelui, împingând cu umerii stânca rece şi masivă. În fiecare noapte se întorcea trist şi rupt de oboseală în coli-ba lui, simţind că toate zilele le irosise degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, diavolul a decis să-şi facă apariţia în gândurile plictisite ale acestuia: „De atâta timp împingi piatra şi ea nici măcar nu s-a clintit. Cred că o să te distrugi chinuindu-ţi trupul atât de rău. Eu, în locul tău, aş renunţa şi mi-aş petrece timpul făcând altceva, mai plăcut şi mai puţin ostenitor“.
Ascultându-l pe diavol, omul a rămas cu impresia că truda lui e una fără sens şi că se va solda cu un eşec. Aceste gânduri l-au deprimat şi descurajat complet.
Bărbatul ostenit tocmai îşi propusese să renunţe la ceea ce făcea, dar înainte de aceasta a hotărât să se roage şi să-şi spună păsul Domnului.
„Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acum, după atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce am eşuat?“ Domnul i-a răspuns înţelegător: „Omule drag, când ţi-am cerut să-Mi slujeşti şi tu M-ai ascultat, ţi-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Sarcina ta era cea despre care ţi-am vorbit. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai eşuat, că nu ai reuşit. Dar chiar asta e realitatea? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice, spatele e vânjos, mâinile sunt ferme de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit solide. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar datoria ta a fost să Mă asculţi şi să împingi stânca, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca“. (Adaptare după un text de pe site-ul http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/)
