Despre instabilitatea lucrurilor

De poţi să te opreşti măcar pentru o clipă din fuga de Dumnezeu - pe care şi Max Picard o analizează substanţial în multe din ipostazele sale într-o carte a sa, şi să cugeţi "la rece" asupra sensului vieţii, al morţii şi al suferinţei, al rostului lucrurilor de care te loveşti în fiecare zi, trebuie să recunoşti sincer că instabilitatea lucrurilor este una dintre cele mai stabile opinii care au existat vreodată.

Cu aproape 3.000 de ani în urmă înţeleptul care a scris cartea Ecclesiastul cunoştea bine sensul existenţei atunci când afirma: "Un neam trece, altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!" (Ecc. I, 4). Începând cu cerul, pământul şi omul, creaţiile minunate ale lui Dumnezeu, şi sfârşind cu minusculul fir de praf, toate sunt nestatornice. Istoricul roman Sallustiu exclama şi el filozofic: "Tot ce se naşte moare". Cerul, pământul şi omul pe care-i ştii tu există de la acel punct de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii - până la escaton, când se vor înnoi toate; aşa spune legea entropiei, aşa spune şi Sfânta Scriptură. "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Mt. XXIV, 35); "Aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea" (II Ptr. III, 13).

Omule, eşti nestatornic nu numai în existenţa ta, dar şi în acţiunile tale. Astăzi promiţi că mâine vei veni cu siguranţă, şi atunci când prietenul întinde masa şi te aşteaptă să-ţi onorezi promisiunea, primeşte vestea că tocmai ce ai murit. De faţă cu prietenii te juri că vei face sau nu vei face un anumit lucru, şi după ce te desparţi de ei, începi să gândeşti cum poţi să revii la vechea obişnuinţă.

Acum 1.600 de ani, Sfântul Ioan Gură de Aur într-o omilie de laudă la Sfinţii Mucenici Iuventin şi Maximin filozofează magistral pe tema nestatorniciei lucrurilor: "Avuţia cea trupească se duce şi piere cu lungimea timpului. Şi hainele se rup, şi casele se destramă, şi aurul este mâncat, şi toate avuţiile acestea pământeşti se duc şi pier cu vremea".

Este posibil ca unii să se pronunţe că în vechime aşa era, astăzi însă nu. Au dreptate oare? Să vedem. Funcţiile ocupate azi încep să tremure mâine, când partidul care te-a propulsat acolo nu mai este la guvernare sau omul care era protectorul tău a fost el însuşi înlăturat din funcţie. Banii puşi deoparte ori asigurările de viaţă sunt zadarnice atunci când banca falimentează. Proprietăţile pe care le ai sunt sechestrate de creditori, imobilele care altădată luau ochii celor ce priveau la ele şi te invidiau pe tine sunt distruse de cutremure, alunecări de teren sau incendii, terenurile agricole care aduceau profit sunt inundate ori atacate de noi dăunători, prietenii care munceau de-o viaţă cu tine îţi întorc spatele fără explicaţii, copilul pe care l-ai născut şi l-ai crescut te izgoneşte din propria casă. Ieri dărâmai munţii cu puterea ta şi te mândreai cu vederea vulturului şi cu sănătatea de fier, iar astăzi zaci neputincios în pat. Uşile care se deschideau mai înainte, mai înainte să intri tu, rămân acum surde la "atenţiile" tale. Teologul Romano Guardini, într-o notă pesimistă dar realistă, descrie şi el marile transformări. "Totul se preface în cenuşă. Casa mea, haina mea şi unealta şi banii: ogorul, câmpia şi pădurea. Câinele care mă însoţeşte şi animalul din grajd, mâna cu care scriu, ochiul care citeşte, întregul meu trup. Oamenii pe care i-am iubit, oamenii pe care i-am urât şi oamenii de care m-am temut. Ceea ce mi s-a părut mare pe pământ şi mi s-a părut mic - toate ajung cenuşă… (Despre semnele sacre, Humanitas, 2003, p. 60)

Pentru o clipă ai văzut, omule, că instabilitatea lucrurilor este o lege a existenţei. Cum a fost ieri este şi azi, cum este azi va fi întotdeauna. Aşa e lumea. Omule, afară de Unul, toate sunt schimbătoare, şi pentru ca tu să nu ajungi să te întrebi la vârsta bătrâneţii ca abatele Pierre, mon Dieu… pourquoi?, gândeşte des la cele de pe urmă ale tale şi nădăjduieşte în Cel Neschimbător. Acela singur e Dumnezeu.