Despre mode și modele. Ce rămâne?

De cele mai multe ori, a­proape reflex, asociem termenul de modă cu cea vestimentară, care are mai multe caracteristici speciale: s-a schimbat radical de-a lungul timpurilor; în ciuda unor tendințe globalizante care se manifestă de fapt doar în ceea ce numim generic Occident, depinde de gusturile și tra­dițiile fiecărui popor; e singura care face caz de ea însăși, organizând spectacole de prezentare a colecțiilor care năzuiesc să dea tonul general. De aceea, în paranteză fie spus, nu trebuie să ne șocheze prea tare - deși, desigur, avem deplina libertate să ne amuze - unele excese, căci ideea nu e ca acestea să fie purtate pe stradă, ci doar să sugereze posibile tendințe de croială, culori și combi­nații.

Evident, de-a lungul istoriei și de-a latul Pământului, felul în care se îmbracă oamenii nu a ținut și nu ține doar de modă, ci și, mai ales, de condițiile concrete ale locului și momentului, inclusiv de starea socială și materială, precum și de rațiuni practice. Ar fi cinic să vorbim despre prefe­rințele vestimentare ale sclavilor de pe plan­tațiile de bumbac ale secolelor XV-XIX și, pe de altă parte, cine ar purta o rochie nea­gră de dantelă într-o ascensiune montană?

Dincolo însă de toate aceste considerente - care, desigur, sunt departe de-a epuiza subiectul -, trebuie remarcat că obiceiurile vestimentare au o funcție de autoreglare. Altfel spus, majoritatea oamenilor, în majoritatea timpului și în majoritatea locurilor, preferă să poarte haine simple, normale și comode. Nici prea lungi, nici prea scurte, nici prea largi, nici prea strâmte, nici prea terne, nici prea țipătoare. Valabil și pentru tunsori, podoabe, machiaj etc.

Știm, în același timp, că se poate vorbi despre modă și în alte domenii. Cea mai disponibilă ideii de modă pare a fi zona artistică, unde vorbim despre curente - deși trebuie remarcat că, în literatură cel puțin, după banalizarea post­modernismului n-a prea mai venit vorba de un succesor. Poate, cine știe, se pregă­tește postpost­mo­dernismul... N-ar fi ceva chiar neașteptat, întrucât unii gânditori din sociologie, economie și filozofie par preocupați de acest prefix: trăim, se pare, în epoca postindustrială (deși, dacă ne uităm pe geam, nu prea se vede) și se vorbește tot mai mult despre sfâr­șitul timpului - dar nu în cheie creș­tină, ci... nu se știe cum.

Mode sunt și în medicină! Cu ani în urmă, limita maximă a colesterolului normal era 240. Americanii însă au decis că trebuie să fie 200 și întreaga lume s-a luat după ei. Rămânând în domeniu, cu doar câțiva ani în urmă oul era creator de colesterol - acum nu mai e. Iar în urmă cu 30 de ani, bebelușul trebuia hrănit la fix 3 ore, de-ar fi fost să plângă cu sughițuri - azi se spune că, dacă plânge și nu e bolnav, poate și trebuie să fie hrănit oricând.

E suficientă o schimbare de accent - de la módele la modéle - ca să ne luăm seama, cum spune românul, și să redescoperim că e mai înțelept să ne ghidăm după modele decât după mode.

Și cine să ne fie modelele? Fără îndoială, oamenii a căror valoare, viață și activitate au fost confirmate de trecerea timpului. De la Sfinții Părinți, marii artiști și marii scriitori până la cei care și-au dat libertatea ori chiar viața pentru ca noi, azi, să trăim mai bine. Sau pur și simplu să trăim - căci fără faptele unora dintre ei poate nici n-am fi existat.

Dincolo de orice modă, asta rămâne: exemplul celor care ar trebui să ne fie modele. Măcar să încercăm!