Dicționar teologic: arhieraticon, arhidiacon

 ARHIERATICON (gr. arhieratikon) 

Carte de cult rezervată arhiereilor sau ierarhilor, care cuprinde rânduiala slujbelor divine săvârșite de aceștia: Sfânta Liturghie, hirotoniile, hirotesiile, sfințirea Antimiselor, sfințirea Sfântului și Marelui Mir, sfințirea bisericilor, pe care o poate săvârși, însă, cu delegație și un ieromonah sau preot cu rang onorific sau administrativ.

Arhieraticonul a circulat la început în limba greacă și slavonă, prima traducere românească a lui făcându-se de Axinte Uricariul, în sec. al XVIII-lea. Prima ediție tipărită a Arhieraticonului a apărut la Blaj, în 1777, fiind tradus din limba greacă.

Cea mai recentă ediţie a Arhieraticonului a fost publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2025. Această ediţie reprezintă o revizuire riguroasă, precum și o îmbogățire și completare a vechiului Arhieraticon, tipărit în anul 1993. Astfel, în ceea ce privește conținutul lui, s-au adăugat o serie de rânduieli, rugăciuni și îndrumări pe care ediția anterioară nu le includea.

Totodată, spre deosebire de ediția precedentă, care cuprindea doar textul Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, în cea de față au fost incluse atât Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cât și cea a Darurilor Înainte- Sfințite. De asemenea, conține prevederi și indicații tipiconale clare pentru toți par­ti­cipanții la slujirea arhierească (arhidiacon, al doilea diacon, al treilea diacon, primul preot, al doilea preot, preotul care face proscomidia etc.).

 ARHIDIACON

Grad clerical onorific, specific treptei diaconiei, care desemnează pe cel care are o întâietate între diaconi, în cadrul centrelor eparhiale (episcopia, arhiepiscopia, mitropolia, patriarhia), precum și în alte centre bisericești.

Diaconii cu activitate îndelungată și merite deosebite pot primi de la chiriarh rangul de arhidiacon. Titlul de arhidiacon se conferă prin hirotesie. Această treaptă s-a născut datorită existenței unui număr mare de diaconi, în fruntea cărora trebuia să fie rânduit un arhidiacon (primul între diaconi). Diaconii care au un asemenea rang poartă ca semn distinctiv o cruce pectorală.

În tradiția bisericească, titlul de arhidiacon i s-a atribuit și diaconului martir Ștefan, unul dintre cei șapte instituiți de Sfinții Apostoli spre a sluji în cadrul agapelor. Se înțelege însă că acest titlu i s-a atribuit mai târziu, deoarece abia pe la jumătatea secolului al III-lea sunt pomeniți arhidiaconii. Doar după ce s-au închegat mai bine Bisericile locale s-a simțit nevoia de a se rândui în fruntea unui număr mare de diaconi câte un protos al acestora, căruia să i se zică într-un fel deosebit, spre a-i releva poziția mai înaltă față de ceilalți.

Pe măsură ce numărul diaconilor și importanța lucrărilor pe care le săvârșeau au sporit, a crescut și rolul arhidiaconului, care a devenit slujitor apropiat al episcopilor, și a fost cooptat în treburile de administrație bisericească.

În Biserica din Răsărit, arhidiaconii au ajuns la mare cinste, având rol deosebit în cadrul slujbelor bisericeşti şi în diverse ascultări administrative.