Două oglinzi

Ştiţi care este cel mai iscusit vicleşug folosit de diavol pentru a-l deruta pe om? Acela de a-l face să creadă că nu e de neam împărătesc, divin. Scriptura ne confirmă prin glasul Sfântului Apostol Petru că oamenii cei credincioşi sunt seminţie aleasă şi neam sfânt (1 Petru 2, 9). Pe demon îl deranjează această origine. Fiindcă oamenii, atunci când îşi dau seama că sunt fiii Împăratului, stăpânind cu Hristos peste patimi şi rele, nu-l mai ascultă pe vrăjmaş. Doar atunci când credem că suntem mici şi bicisnici şi neînstare de lucruri minunate suntem în eroare. Depinde spre cine privim şi de cine ascultăm.

Pilda de astăzi ne vorbeşte despre cum arătăm în oglinzile spre care privim.

Se spune că odată Satana, pentru a păcăli pe oameni, a inventat o oglindă ciudată. În ea tot ce era bun şi frumos se vedea exact pe dos, adică meschin şi zbârcit. Iar tot ce era rău şi urât era amplificat la maximum. Diavolul îşi ducea îngrozitoarea oglindă peste tot în lume. Şi toţi cei care se uitau în ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat şi monstruos. Cel viclean se distra copios cu oglinda sa; cu cât lucrurile erau mai respingătoare, cu atât îi plăceau mai tare. Dar într-o zi oglinda s-a spart, iar cioburile, mai mici decât firele de nisip, au intrat în ochii oamenilor. Şi de atunci toţi au început să vadă lucrurile anapoda. Fiecare suspecta pe aproapele său, oricine vedea mai degrabă răul din jurul său decât binele. Situaţia era dezastruoasă. Demonului îi ieşise socoteala. Ce era de făcut?

Doar cu o oglindă bună se putea remedia situaţia. „Îl voi trimite în lume pe Fiul meu, spuse Părintele Ceresc. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă bunătatea, dreptatea şi iubirea Mea. În El se observă chipul omului, aşa cum l-am creat şi l-am vrut Eu.“ Şi Hristos a venit pe pământ. Cine privea la El redescoperea frumuseţea şi adevărul, fugind de egoismul şi dispreţul, nedreptatea şi ura semănate de diavol. Dar nu toţi iubeau această oglindire în chipul lui Iisus. Pentru aceasta cei răi L-au ucis, dar vuietul Duhului Sfânt a făcut ca cioburile oglinzii lui Dumnezeu să fie împrăştiate în lumea întreagă.

De atunci, aceia în ai căror ochi intră fie şi cea mai mică parte din oglinda dumnezeiască încep să vadă lumea şi pe oameni aşa cum îi vedea Hristos. În ochii lor chiar şi răutăţile şi nedreptăţile sunt cu putinţă de schimbat şi învins. Tu în ce oglindă priveşti lumea? (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Trandafirul de mare preţ“, Bruno Ferrero, vol. 4, colecţia „storioare pentru suflet“, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)