Douăzeci de ani afierosiţi Domnului

Bărbatul înţelept învaţă pe poporul său şi roadele înţelegerii lui rămân (Ecclesiasticul 37, 26)

La Sfânta Liturghie, în timpul rugăciunilor speciale înălţate cu prilejul unor evenimente din viața Bisericii, la sărbători mari, la momente importante din viața noastră și a altora, când îi cinstim pe arhipăstori, dar și pe cei care iubesc cu adevărat Biserica, suntem chemați să-I aducem slavă şi mulțumire lui Dumnezeu.

De asemenea, suntem datori să evocăm aceste împliniri prin cuvinte alese și frumoase, așa cum ne învăță Sfântul Isaac Sirul: „Când întâlnești pe cineva, cinstește-l cum se cuvine, chiar şi mai mult, arătând că atunci când întâlnești un om, Îl întâlnești de fapt pe Dumnezeu”, al Cărui chip îl poartă cel de lângă noi.

Astfel de cuvinte bune se rostesc tot mai rar în lumea în care trăim, dar suntem chemați să le rostim cu bucurie și îndrăzneală mai ales cu prilejul unor evenimente deosebite, aducându-ne totodată aminte de cuvântul Mântuitorului, care zice: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).

Evocăm de fiecare dată cu bucurie și mulțumim Mântuitorului Hristos, Dăruitorul a toate, pentru bunele făptuiri ale unor oameni, slujitori ai Bisericii, ctitori de locașuri sfinte, duhovnici îmbunătățiți, monahi retrași în pustie și ale tuturor celor care, în discreție desăvârșită, își duc viața prin cetăți și prin sate, iubindu-L pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva din viața lor.

Am consemnat de mai multe ori, într-un smerit jurnal, amintirile petrecute la Paris, când m-am aflat în acele ținuturi la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. Prima dată la o conferință închinată marelui duhovnic din Moldova, părintele arhimandrit Cleopa Ilie, și altă dată la împlinirea a 125 de ani de la sfințirea Catedralei Mitropolitane din Paris, de pe strada Jean De Beauvais.

Este greu să surprinzi în câteva rânduri de jurnal bucuria pe care ți-o dăruiesc oamenii sau cea pe care o simți atunci când pășești pe străzile Parisului.

Am dorit să identific printre amintirile mele primul moment când l-am întâlnit pe Mitropolitul de astăzi al românilor de la Paris, Înaltpreasfințitul Iosif, care împlinește la mijloc de martie, în luna de început a primăverii și a reîmprospătării duhovnicești, 20 de ani de slujire arhierească.

L-am văzut de timpuriu la Iași venind ca ierarh şi auzisem despre el vorbindu-se adesea. Am slujit cu el, dincolo de granițe sau în țară, l-am observat „de departe” şi m-am bucurat de împlinirile lui bogate, ştiute de mine doar în parte. Orice slovă și chiar o scurtă evocare sunt, în astfel de momente aniversare, subiective şi sărăcăcioase.

Înaltpreasfinția Sa, născut în ținuturile voievodale ale Maramu­reșului, a venit în Occident aducând cu el zestrea credinței și a tradițiilor din locurile natale. Din acest tezaur a oferit și altora, îndemnându-i să păstreze credința, să o înmulțească, să o mărturisească și să o propovăduiască, făcând-o astfel roditoare.

15 martie 1998, ziua hirotoniei întru arhiereu a arhimandritului Iosif Pop, a fost un eveniment încărcat de bucurie duhovnicească, desfăşurat în Catedrala greacă „Sfântul Ștefan” din Paris. Slujba hirotoniei întru arhiereu a fost săvârşită de un sobor de 12 arhierei, prezidat de Mitropolitul grec al Patriarhiei Ecumenice, Ieremia al Franței, gazda acestei sărbători. Au mai slujit Arhiepiscopul Serghie de Eukarpia al Exarhatului rus (aparţinând de Patriarhia Ecumenică, rectorul Institutului Saint Serge din Paris), Mitropolitul Serafim Joantă, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolitul pentru Germania, Europa Centrală și de Nord, Arhiepiscopul emerit Adrian Hrițcu, Episcopul Nathaniel Popp (Detroit), Episcopul Gurie de Korsuna, Episcop-vicar al Patriarhiei Moscovei, Episco­pii-vicari ai Exarhatului rus, Pavel de Tracia și Mihail de Claudiopolis, Episcopul Luca al sârbilor din Franța, Andrei An­drei­cuț, (atunci) Episcop al Alba Iuliei, Iustinian Chira, Episcop de Maramureș, Teofan Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Teodosie Snagoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. Pre­zenți la hirotonia și instalarea sa au fost și Majes­tățile lor regele Mihai I al României și regina Ana, ambasadorul României la Paris, Dumitru Ceaușu, precum și numeroși preoți, diaconi și credincioși care au venit din țară și din cuprinsul întregii arhiepiscopii.

Mai târziu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris, a fost ridicată, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 iulie 2001, la rangul de mitropolie, cu titulatura de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, iar Înaltprea­sfințitul Părinte Iosif Pop a fost întronizat în jilțul de Mitropolit la 21 octombrie 2001.

Când Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a preluat Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, existau doar 30 de parohii, iar astăzi, doar în jurisdicția Arhiepiscopiei Europei Occidentale, regăsim 185 de parohii românești.

În aceşti 20 de ani de slujire arhierească ca arhiepiscop și apoi ca mitropolit la Paris, a avut bucuria realizărilor administrative la care ajung cei care iubesc bună-cuviința casei lui Dumnezeu și care se îngrijesc pentru ea, dar și numeroase realizări spirituale.

Am remarcat, în timpul vizitelor mele la Paris, dragostea Arhipăstorului pentru privegherile făcute în bisericile mai vechi și mai noi ale Parisului, chiar în criptele unor catedrale cunoscute, acolo unde românii au primit încuviințare de a sluji, dar și Liturghii săvârșite cu toată inima, mai întâi în cele câteva parohii pe care le-a găsit în momentul chemării la slujirea acestei eparhii româneşti de dincolo de granițe și apoi, în tot mai numeroasele locașuri de cult care s-au înmulțit în țările ce depind canonic de această mitropolie.

De asemenea, s-a îngrijit, pe lângă rânduielile de slujbă, de predici și cateheze, să inițieze, să organizeze și să binecuvânteze întâlniri duhovnicești la care a invitat ierarhi, duhovnici, îndrumători iscusiți din țară și de dincolo de granițe. S-a străduit să facă conferințe și întâlniri cu tinerii, călătorii misionare, el însuși călătorind cu trenul, cu mașina sau cu avionul, par­curgând distanțe mari și străbătând ceasuri bune pentru a ajunge la Liturghie, uneori plecând chiar înainte de ivirea zorilor și ajungând la reședință a doua sau a treia zi, înţelegând astfel că ierarhul trebuie să se facă tuturor toate, ca măcar pe unii să-i dobândească (cf. 1 Corinteni 10, 33). De asemenea, este prezent în reședințe regale sau boierești, în case ale unor personalităţi de seamă, stând de vorbă cu regi sau prinți, dar și cu urmașii vechilor boieri din România stabiliți în Occident, ascultându-i și învățând din experiența acestora.

Este nespus de frumos să întâlnești un ierarh care se duce la căpătâiul unui rege bolnav și bătrân pentru a-l spovedi, dar și pentru a-L ruga pe Dumnezeu să-i fie milostiv acestuia în clipa întâlnirii cu El.

S-a străduit întotdeauna să fie de veghe pentru cei pe care Domnul i-a încredințat, preoți și monahi, îndemnându-i să păstreze comoara cea de mare preț a credinței.

Am remarcat că Mitropolitul Iosif este prieten al sfinților, pe care îi caută în locurile unde aceștia au sfinte moaște, rugându-se mult și dorind ca și păstoriții lui să devină prieteni ai sfinților și următori ai acestora.

Este, de asemenea, prieten al cărturarilor, filosofilor şi scriitorilor români de la Paris, invitându-i și purtând grijă de ei în vremea călătoriei lor în Franța și în vechea capitală a luminilor.

În tărâmul activităţilor culturale a înfiinţat o revistă cu mesaj foarte actual, Apostolia, ancorată în tainele adevăratei credințe, care apare întotdeauna la timp, cu multe cuvinte de învățătură desprinse din paginile Sfintei Scripturi și din scrierile Părinților Bisericii, având numeroşi colaboratori destoinici, cei mai mulți dintre ei misionari voluntari care nu au de unde să-și primească răsplata muncii lor. Îi îndeamnă pe toți să urmeze sfinților, cărora le-a închinat câteva volume ale vieţii acestora, folosind izvoare valoroase, urmând ca această colecție să se întregească în anii următori, oferind în dar românilor plecați departe de casa lor modele de viață și petrecere a celor bineplăcuţi Domnului şi prieteni ai Lui.

Misiunea din străinătate, călătoriile pe care le face în numele Sfântului Sinod, reprezentându-l uneori pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, dialogul cu ceilalți la nivel panortodox, dar și la întruniri ecumenice, îl arată pe Mitropolitul Iosif ca un păstor deschis și dedicat dialogului cu ceilalți.

Mitropolitul Iosif a fost înzestrat și cu un alt mare dar, acela al sensibilităţii sufleteşti, vorbind cu alții, găsind timp uneori până seara târziu pentru a-i face și pe cei de lângă el părtași la bucuriile care izvorăsc din slujirea Sfintei Liturghii, din comuniune, ştiind că aceia care vor să se mântuiască, cu întrebarea trebuie să călătorească.

La împlinirea a 20 de ani de la hirotonia întru arhiereu, Mitropolitul Iosif al românilor ortodocși din Europa Occidentală și Meridională aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra sa. Darurile s-au înmulțit de-a lungul anilor și se vor mai înmulți întru slava Stăpânului. Aceasta este cea mai mare bucurie a unui slujitor al Bisericii, să vadă că Domnul a rodit faptele cele bune din viața sa.