Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Dreptul la o copilărie normală
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copilărie, pun semnul egal între fericire şi această vârstă. Probabil mulţi dintre noi simţim acelaşi lucru, dar, din păcate, nu toţi oamenii pot spune la fel. Sunt şi azi copii fericiţi, dar şi destui care n-o să poată povesti mai târziu că au avut o vârstă a lipsei de griji şi a bucuriilor inocente.
Într-o lume în care totul s-ar baza pe legile naturale ale sentimentelor omeneşti, nici n-ar trebui să ne punem problema existenţei drepturilor copilului. Cu toate acestea, încă din 1923, fondatoarea organizaţiei "Salvaţi copiii!" a redactat o Declaraţie a Drepturilor Copilului, iar de atunci s-au format şi alte astfel de organisme la nivel internaţional şi local. Lucrul acesta înseamnă nu că s-au gândit nişte oameni să inventeze ceva nemaipomenit, ci este rezultatul faptului că lucrurile o iau razna, şi mulţi copii de pe toată planeta sunt abuzaţi, sunt exploataţi fie prin muncă, fie sexual, sunt lipsiţi de cele mai elementare drepturi - cum ar fi educaţia şi o viaţă decentă. Într-un cuvânt, când astfel de practici devin un fenomen, societatea ia măsuri. Atât cât se poate. În România, nu ştiu dacă lucrurile stau mai rău decât în alte state, dar este clar că nu mai suntem în situaţia în care ne aflam imediat după anul 1990, când eram mereu daţi exemplu în Europa la capitolul încălcării drepturilor copiilor. Încă sunt copii abandonaţi în maternităţi sau, şi mai rău, la container; în unele părţi ale ţării copiii nu sunt trimişi deloc la şcoală, iar mulţi dintre cei de la ţară nu mai fac un liceu. Mii de părinţi îşi lasă copiii în grija rudelor şi pleacă la muncă în străinătate fără să se gândească ce traume sufleteşti lasă depărtarea lor în sufletul copiilor. Unii părinţi încă mai cred că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor lor şi, în virtutea acestui principiu, îi pun la muncă zilnică, brută, confiscându-le vacanţele. În situaţii aparent normale, mulţi copii sunt lăsaţi doar în grija televizorului şi a internetului, iar în cele mai bune cazuri în grija unei bone pentru că mamele vor carieră sau pur şi simplu nu au de ales. Tot un drept al copiilor încălcat este şi prea marea grijă faţă de ei, când părinţii le "oferă" totul, în aşa fel încât mai târziu se vor trezi cu nişte stăpâni în loc de fii care să le împlinească aşteptările. Un sfert din copiii României suferă de obezitate, pentru că părinţii îi lasă de mici să mănânce hrană fast-food, în timp ce 3.000 de copii au dispărut în 2010. Unde sunt? Populează canalele sau umplu reţelele de trafic de carne vie? În topul analfabetismului suntem primii în Europa: 6% dintre copiii ţării noastre nu ştiu carte. Sigur, avem şi copii normali, copii geniali, copii credincioşi şi ascultători, şi este bine. Mai avem o şansă ca naţiune, ca părinţi, ca oameni. Este datoria noastră să facem ceva şi pentru unii, şi pentru alţii. Societatea civilă şi instituţiile statului au rolul lor şi îşi fac treaba mai bine sau rău. Biserica are şi ea rolul ei şi este meritoriu că prin proiectele desfăşurate în ultimii ani la nivelul Patriarhiei Române se fac lucruri deosebite în privinţa copiilor cu probleme. Se vede o grijă reală faţă de soarta celor fără părinţi, a celor aflaţi în lipsuri. Este nevoie însă de implicarea personală a fiecăruia dintre noi pentru ca mai târziu, când vor fi oameni mari, copiii de astăzi să poată povesti: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar copilăria mea a fost cu adevărat fericită!..." De aceea cred că dreptul fundamentul al copilului este să aibă o copilărie normală.