Drumul către tărâmul amintirilor

Pe arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania l-am întâlnit întâia oară la Mănăstirea Sihăstria. Venise în vizită la părintele Cleopa, cu puțin timp înainte de a vedea lumina tiparului cartea marelui Avvă de la Sihăstria, „Despre credința ortodoxă”, un mic catehism ortodox. Era prefațată de cunoscutul arhimandrit Bartolomeu Anania, directorul de atunci al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Cleopa îl întâlnise cu mulți ani înainte pe Bartolomeu Anania, în drumurile pe care le făcuse către Patriarhul Justinian la București. În anii aceia, Bartolomeu Anania era arhidiacon și bibliotecar, ucenic apropiat al vrednicului de pomenire Patriarh, care în vremuri grele i-a întins cu multă dragoste o mână părintească de ajutor arhimandritului Cleopa Ilie.

În perioada respectivă, mulți dintre călugării de faimă ai Bisericii Ortodoxe Române erau în temniță, Patriarhul Justinian fiind uneori neputincios în fața furiei comuniste, a valurilor ameninţătoare care loveau tot mai puternic Biserica. Totuși, părintele Cleopa, grație bună­voinței și intervențiilor speciale ale Patriarhului Justinian, a scăpat de temniță, dar a cunoscut în toți acei ani încercările, opreliștile și cenzura comunistă.

Bartolomeu Valeriu Anania a bătut de multe ori la ușa chiliei părintelui Cleopa, cerându-i manuscrisele pentru a le putea în­credința tiparului. Îmi amintesc că părintele Cleopa îi spunea: „Nu vor accepta cei de la Bucu­rești cărțile mele, ele sunt scrise la rădăcina bradului”, adică în anii de retragere în munți, atunci când părintele Cleopa experimentase, aidoma sihaştrilor de demult, ce înseamnă să te hră­nești cu bureţi, măcriş şi poame uscate, să birui asprimea gerului cu dogoarea rugăciunii fără de oprire și să înțelegi din cântările păsărilor, din graiurile fiarelor sălbatice, din vuietul vânturilor, ce înseamnă să fii aproape de Dumnezeu şi creaţia Lui.

Atunci când se pregătea tipărirea primei cărți a părintelui Cleopa, arhimandritul Bartolomeu Anania a pus mult suflet. A obținut aprobările necesare din partea Patriarhului şi a autorităților comuniste. Tipărirea acelei cărţi a fost o victorie tăcută a Bisericii împotriva unui regim care lupta fățiș ori pe ascuns împotriva ierarhilor, a clerului, a monahilor și mai ales împotriva cărților. Potrivnicii credinţei din acele vremuri nu au iubit niciodată înțelepciunea, nici lumina Scripturii şi a celorlalte cărți de suflet folositoare.

L-am întâlnit apoi pe arhimandritul Bartolomeu Anania, abia pensionat, cu domiciliul la Mănăstirea Văratec, invitat fiind de către conducerea Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț pentru a vorbi elevilor semi­nariști. Era în anul 1986, la mijloc de martie, când arhimandritul Bartolomeu își aniversa ziua de naștere.

De asemenea, l-am mai întâlnit la Mănăstirea Văratec într-o vizită pe care o făcusem pentru a comanda la cunoscuta croito­reasă monahia Cristiana rasa care îmi trebuia pentru momentul călugăriei.

Atunci a făgăduit că, dacă se va afla la Văratec, va veni și la călugăria mea. Aşa s-a şi întâmplat la 1 februarie 1989. A cuvântat frumos, cum deseori l-au auzit părinții de la Neamţ şi din alte mănăstiri. A amintit despre faptul că și el a primit mantia călugăriei cu vreo 40 de ani îna­inte, tocmai în aceeași zi de ajun a sărbătorii „Întâmpinării Domnului”.

Dumnezeu a făcut ca drumurile noastre să se întâlnească, slujind la marele sărbători ale mănăstirilor nemțene. Era întotdeauna invitat la hramurile Mănăstirilor Neamţ, Sihăstria, Secu, Agapia și la altele, fiind de multe ori rânduit să vorbească. Odată, chiar noul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Daniel, l-a invitat să rostească câteva cuvinte la un hram al Nașterii Maicii Domnului, al mănăstirii aflate pe valea pârâului Secu, la ctitoria sihaştrilor din Poiana lui Atanasie. Peste ani l-am reîntâlnit pe arhimandritul Bartolomeu Anania în vizită la Mitropolia Moldovei. Era invitatul Mitropolitului Daniel. A participat în vizitele pe care le-a făcut la hramurile Cuvioasei Parascheva, la câteva conferințe şi la întâlniri de suflet.

Tot de la Iași i s-a făcut poftire și chiar rugăminte ca să accepte slujirea arhierească pentru care arhimandritul Bartolomeu avea oarecare sfială în acel început de an 1993...

Împreună cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Daniel, în februarie 1993 am călătorit către Cluj pentru a participa la hirotonia întru arhiereu a arhimandritului Bartolomeu. Acesta venise dinspre București, înso­țindu-i pe Patriarhul Teoctist și pe Episcopul Gherasim de la Vâlcea, bunul său prieten.

L-am așteptat pe Dealul Feleacului, împreună cu mulți clerici din zonă şi personalităţi ale vieţii culturale academice şi politice, care îl așteptau cu flori, cu pâine și cu sare, spunându-i: „Am venit să-ţi deschidem calea în cetatea care te-a alungat în vremea studenției, considerându-te dușman al orânduirii care se instalase la putere”.

În Catedrala Arhiepiscopală din Cluj, unde a avut loc hirotonia, în ziua de 7 februarie 1993, oamenii l-au primit cu multă bucurie. Perioada de 18 ani a păstoririi Arhiepiscopului și Mitropolitului Bartolomeu a fost una a dăruirii pentru Biserică, a slujirii unui oștean bătrân chemat din nou sub drapel, după cum mărturisea cel ales pentru slujirea arhieriei la vârsta de 72 de ani.

A avut timp şi râvnă multă pentru Liturghie și amvon, pentru cuvântul rostit și cel scris care s-au așezat întru Slava Cuvântului care s-a făcut Trup și s-a sălășluit întru noi și am văzut Slava Lui, Slavă ca a unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).

A devenit foarte cunoscut în ultimii ani ai îndelungatei sale vieţi şi datorită mass-mediei. Pe de altă parte, cei din breasla scriitorilor erau uneori întristați pentru că nu a mai avut timpul necesar să aștearnă pe hârtie cuvintele măiestrite, așa cum erau obișnuți, înainte de anul 1993.

Au rămas să vorbească în graiul lor inconfundabil cărțile și amintirile, pagini frumoase scrise despre prietenia cu oamenii mari pe care i-au avut Biserica și cultura română. El, condeierul inspirat şi apostolul urmaş al Apostolilor, le-a vorbit oamenilor despre iubirea care nu cade și nu piere niciodată, iubire care trebuie îndreptată mai ales către Dumnezeu, dar şi către oameni întotdeauna.

Întâlnindu-l de câteva ori în Moldova, la Cluj sau la Bucu­rești, mi-am dat seama că se petrecuse cu el o mare schimbare... Arhimandritul de altădată era foarte greu de regăsit, era acum arhipăstorul cel cu grija Bisericii, care se ostenise mult și care ar mai fi vrut să trăiască.

Aş putea spune că uneori a fost aspru, după cum eu însumi am observat, că a avut un fel de a fi diferit de acela pe care-l întâlnise în viaţa unor oameni minunaţi...

Dar, dincolo de această asprime, unii oameni ascund bunătate şi nobleţe... pe care de fapt le cunoaşte numai Dumnezeu.

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania s-a mutat în urmă cu șapte ani la cereștile locașuri, lăsând în urmă multe amintiri scrise ori întipărite în inima celor care l-au întâlnit şi cunoscut, pentru cei care l-au înțeles ori nu l-au înțeles, pentru cei care au fost de multe ori înaripați de cuvântul lui, dar şi pentru cei mulţi care l-au văzut de departe...