Dumnezeu Își revarsă harul Său în rugăciune

Omul contemporan, religios într-o formă a subiectivității și autosuficienței sale, nu este prezent în sânul Bisericii, sau dacă este prezent, se adâncește într-un sincretism religios, vorbește adesea despre energiile pozitive sau negative care îi influențează viața.

Poate am auzit adesea despre oameni care preferă anumite locuri din natură sau chiar din locașurile de cult, pe motivul că sunt câmpuri energetice și numai acolo se pot descărca de energiile negative, încărcându-se de energiile pozitive. Acestor oameni trebuie să le răspundem, fără pretenții științifice, care ar presupune o altă discuție, că în spațiul sacru ne întâlnim cu un Dumnezeu Persoană, sau mai exact o Treime de Persoane, iar rugăciunea presupune un dialog cu un Tu personal, nu o formă de concentrare sau adâncire în esențe sau energii impersonale. Pentru o argumentare cât mai teologică apelez la întrebarea fundamentală a părintelui Dumitru Stăniloae, dintr-un interviu, cu un subiect asemănător: Cine este Subiectul acestor energii? Nu dintr-un patriotism autohton am făcut acest recurs la autoritatea părintelui Stăniloae, ci pentru că în preocupările sale teologice un loc central îl ocupă teologia energiilor necreate a Sfântului Grigorie Palama, care reprezintă de fapt o sinteză patristică.

În lucrările sfinte, în Sfintele Taine și în cadrul Sfintei Liturghii se rostește adesea cuvântul har și ni se împărtășește tocmai ca o condiție necesară pentru mântuirea noastră. Să fie oare același fond ca și energiile pozitive și doar forma și cadrul să difere? Pentru o lămurire și pentru a face lumină revenim la autoritatea de dogmă și spiritualitate a părintelui Stăniloae, care nu separă dogma de spiritualitate:

îHarul este o energie necreată, izvorâtoare din fiinţa dumnezeiască a Celor trei Ipostasuri şi e nedespărţită de ea, sau de aceste ipostasuri. Termenul grecesc «energeia» se traduce în româneşte prin «lucrare». Aceasta pune în evidenţă faptul că în har ca lucrare e prezent însuşi subiectul dumnezeiesc care o săvârşeşte. Căci nu există lucrare fără lucrător. De aceea, putem folosi şi termenul «energie», în sensul că în lucrare se arată o energie a celui ce lucrează. Dar această energie se imprimă totdeauna şi în cei pentru care se lucrează. De aceea înţelegând harul ca «energie» dumnezeiască, îl înţelegem pe de o parte în sensul de energie actualizată a Duhului ca lucrare, pe de alta, în sensul de energie ce se imprimă în fiinţa celui în care Duhul Sfânt lucrează, făcându-l capabil şi pe acela să lucreze, sau făcându-l capabil de conlucrarea lui cu Duhul Sfânt” (Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, p. 312, EIBMBOR, 2003).

Fără a avea pretenția unei hermeneutici sau exegeze a textului, deducem că harul dumnezeiesc nu este o forță sau energie impersonală, ci lucrarea unui Dumnezeu Persoană, care este mai presus de orice Forţă sau Principiu Absolut.

Dumnezeu în Biserică Își revarsă harul Său ca energie sau lucrare necreată, în urma unui dialog, între un eu și Tu. Harul Său în urma acestui dialog devine manifestare a iubirii Sale, care nu constrânge niciodată natura (ca în teoriile occidentale despre raportul dintre har și natură). În această revărsare a harului, ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu, este libertate, pentru că iubirea presupune libertatea. În urma conlucrării noastre cu harul, ca relație personală cu Dumnezeu, ajungem la libertatea față de păcat.

După Duminica Ortodoxiei, în care am mărturisit adevărata credință a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, continuăm mărturisirea dreptei credințe în Duminica a doua din Post, închinată Sfântului Grigorie Palama, ca teolog al harului.