Editorial: Post cu carne de şobolan acvatic

▲ Poţi respecta rânduielile de post, dar în realitate să încalci postul de mii de ori pe zi, aşa cum poţi încălca formal postul, păstrându-te în linia firescului, al normalităţii spiritual-religioase ▲

Un ziar american a publicat nu de mult un reportaj din zona Michigan, SUA, acolo unde creştinii catolici care ţin posturile, şi în mod deosebit Postul Mare, au un obicei nemaiîntâlnit: în zilele de vineri, ei mănâncă muskrat, un fel de şobolan ceva mai mare, care trăieşte în apă. Obiceiul a stârnit printre teologii americani destul de multă surprindere. Nici un document bisericesc scris nu stabileşte dezlegarea aceasta, ca zilele de post să fie ţinute cu carnea acestui mamifer destul de „special“. Bineînţeles, vorbim aici despre o zonă în care creştinii nu ţin posturile aşa cum se obişnuieşte în România, de exemplu. Pentru ei, Postul Mare este singura perioadă de abstinenţă, dar chiar şi atunci li se cere să se abţină numai de la carne, şi doar în zilele de vineri şi în Miercurea Cenuşii. Iar în acele zile de post, ei obişnuiesc să înlocuiască meniurile din carne cu cele din peşte. Tradiţia spune că, în urmă cu două sau poate chiar trei sute de ani, misionarii veniţi prin zona Michigan au văzut că puţinii creştini de aici nu puteau respecta zilele de vineri din cauza regimului dur de lucru. Ca atare, le-au propus, printr-o derogare să mănânce nu peşte, ci muskrat, care are gust asemănător cu cel de pui, deşi are şi ceva particularităţi! Argumentul lor era acela că, deşi mamifer, acest rozător trăieşte foarte mult timp în apă, ca şi peştele, şi că deci se poate, prin analogie, să se facă o derogare pentru consumarea acestui produs.

Tradiţia din Michigan, mai precis din vecinătatea oraşului Detroit, este încă destul de puternică, deşi probabil că puţini dintre cei care o respectă mai ştiu semnificaţia ei de ordin religios. De exemplu, parohia „Sfântul Carol Boromeul“ din Newport are o cină specială în timpul postului, la care îi invită pe toţi membrii săi, şi la care felul principal de mâncare este friptură de şobolan-muskrat. Scopul declarat al acestei cine speciale este strângerea de fonduri pentru echipele de sport ale parohiei. Surpriza este că la eveniment vin foarte mulţi participanţi, adică cel puţin câteva sute. Incontestabilul succes al muskratului este totuşi pus în umbră de declaraţia unei femei din parohie, Candy, care susţine că mulţi dintre bărbaţi participă la masa festivă dintr-un fel de dorinţă de a-şi scoate în evidenţă curajul. Foarte puţine sunt femeile care acceptă să mănânce aşa ceva, mai spune Candy, a cărei părere pe acest subiect se deduce foarte uşor. Un specialist în gătirea cărnii de şobolan spune că secretul este ca bucăţile de carne să fie ţinute la marinat, înainte de a fi fripte, într-un lichior franţuzesc. Un altul se jură că specialul şobolan are gust de raţă. Proprietarul unui restaurant din zonă, care vinde printre alte produse tradiţionale şi un meniu pe bază de muskrat, regretă că astăzi nu mai poate vinde decât câteva zeci de porţii într-o zi obişnuită de vineri - spre deosebire de anii â80, când ar fi trecut în mod sigur de 150 de porţii pe seară.

Oricât de cunoscută ar fi tradiţia aceasta, carnea de şobolan nu li se pare unora foarte apetisantă. De exemplu, episcopul american Kenneth Povish, specialist în doctrină bisericească, a scris mai multe articole pe această temă, în care susţinea că obiceiul din Michigan nu este unul care să aibă acordul scris al Bisericii şi că nici nu va fi posibil să se obţină acest acord formal. Totuşi, mai spune episcopul, cine are curaj să mănânce aşa ceva, face prin asta un gest de pocăinţă demn de un pustnic!

Dincolo de ineditul situaţiei, un lucru rămâne cert: poţi respecta rânduielile de post, dar în realitate să încalci postul de mii de ori pe zi, aşa cum poţi încălca formal postul, păstrându-te în linia firescului, al normalităţii spiritual-religioase. Riscul de a face erori este însă semnificativ, aşa încât celui căruia i se pare că poate fi virtuos şi fără a posti îi recomandăm să se smerească şi să accepte rânduielile tradiţionale. Dincolo de toate, postul este un exerciţiu de voinţă, în care a nu mânca ceea ce este bun şi gustos este doar prima dintr-o serie de încercări mult mai consistente. Reţinem un lucru pilduitor din povestea din Michigan: asemenea cărnii de şobolan friptă şi mâncată în zi de vineri, uneori păcatul se deghizează sub o mască slinoasă şi respingătoare - ceea ce nu-l transformă, totuşi, în virtute!