Educaţia religioasă şi catehizarea. Diferenţe, particularităţi, continuităţi (I)

Catehizarea şi educaţia religioasă sunt două procese de formare care au ca obiectiv cunoaşterea, interiorizarea şi concretizarea valorilor religioase. Cele două acţiuni, ca procesualitate şi sistem de acţiuni, presupun atât asemănări, cât şi deosebiri, continuităţi sau complementarităţi procesuale, dar şi discontinuităţi sau specificităţi acţionale. Pentru că atât la nivel teoretic, cât şi practic există riscul unor suprapuneri sau confuzii, ne propunem în intervenţia de faţă (şi următoarele) să evidenţiem specificul celor două activităţi prin compararea lor.

Scoaterea în evidenţă a specificităţii celor două acţiuni de formare o vom face plecând de la următoarele repere: a) finalităţile şi obiectivele celor două parcursuri de formare; b) cadrul în care se desfăşoară acţiunile respective; c) destinatarii pe care îi vizează formarea spirituală; d) principiile care ghidează catehizarea şi, respectiv, educaţia religioasă; e) conţinuturile valorice dominante transmise prin cele două practici spirituale (cunoştinţe, atitudini, valori, conduite); f) strategiile şi metodele cu caracter didactic activate de cele două practici; g) gradul de autonomie a formatorilor şi a formaţilor (respectiv, profesori-elevi, în educaţia religioasă, cateheţi-catehumeni, în opera de catehizare); h) modalităţile de realizare a feed-backului şi de întărire a conduitelor achiziţionate.

Să vedem, mai întâi, în ce constă educaţia religioasă, respectiv, catehizarea.

Educaţia religioasă reprezintă acea acţiune formativă deliberată, derulată în instituţiile şcolare, ce are ca obiectiv informarea, culturalizarea şi modelarea personalităţii umane în conformitate cu valorile religioase. Aceasta are un caracter unitar, la nivelul întregii ţări, prin cadrul normativ stipulat de ministerul de resort, prin conţinuturile propuse şi prin dispozitivul didactic adiacent (propus prin norme juridice, programe şcolare unitare, strategii didactice performate de cadre anume pregătite pentru aşa ceva - profesorii de religie). Conţinuturile de învăţat sunt centrate pe religia de bază a elevilor, dar cu numeroase deschideri istorice, interdisciplinare şi interconfesionale. Educaţia religioasă are un caracter obligatoriu/opţional/facultativ pe anumite trepte de învăţământ, reglarea făcându-se explicit prin anumite norme sau legi.

Catehizarea reprezintă acea acţiune formativă, derulată în cadrul bisericii de către personalul de cult sau laici instruiţi, şi are ca obiectiv introducerea metodică a credincioşilor (de toate vârstele) în tainele credinţei, prin cunoaşterea, punerea în situaţie şi profesarea efectivă a valorilor unei confesiuni. Ea reprezintă o iniţiere sistematică într-o credinţă anume, prin prezentarea specificităţii ei dogmatice, liturgice, morale etc. şi este exercitată de către preot, sacerdot, în perspectiva aderării la credinţă şi a unei evanghelizări explicite. Ea se poate manifesta şi ocazional, când circumstanţele o impun, fie a botezării - în cazul persoanelor de altă religie, confesiune -, fie a aprofundării învăţăturilor de credinţă. Conţinuturile valorice care se transmit în cateheză sunt diverse, plurale, în funcţie de specificitatea credinţei, particularităţile publicului, ale spaţiului comunitar. Cateheza nu are un caracter neutral faţă de formaţiunea religioasă pe care o reprezintă, ci unul vizibil apologetic şi misionar.

Dacă educaţia religioasă pune accentul pe cunoaşterea cadrului de valori religioase, acestea fiind axate pe determinarea unui sens al existenţei, cateheza pune accentul pe stimularea credinţei, pe formarea şi difuziunea comportamentelor religioase şi pe evanghelizarea persoanelor.

Vom avansa în comparaţia celor două practici de formare parcurgând reperele enunţate mai sus.

Finalităţile şi obiectivele celor două parcursuri de formare

Ambele ipostaze ale formării religioase se realizează în virtutea unor ţinte prevăzute dinainte, acestea ţinând de intenţionalitatea maturilor şi a comunităţii. Orientarea teleologică a acestora îngăduie o deliberare a actelor şi o programabilitate pe acţiuni şi în timp. În cazul educaţiei religioase, finalităţile sunt explicitate prin intermediul obiectivelor cadru, al obiectivelor de referinţă sau al celor operaţionale, acestea din urmă fiind predeterminate de către fiecare cadru didactic în parte. În cateheză, se fixează scopuri ale acţiunii catehetice cu un grad de generalitate mai înalt, acestea fiind remodelate pe parcurs în consens cu trebuinţe ce se descoperă la un moment dat. Dacă în situaţia educaţiei religioase cadrul de finalităţi este general pentru toţi elevii unei ţări (sau comunităţi, de la caz la caz), emitentul acestuia fiind o instituţie laică (Ministerul Educaţiei, pe baza consultării reprezentanţilor profesorilor de Religie), în situaţia catehezei emitentul finalităţilor e o instituţie bisericească, fiecare confesiune sau comunitate religioasă putând genera scopuri diferite de formare prin cateheză. În general, finalităţile educaţiei religioase vizează formarea unei persoane cu o cultură religioasă şi o conduită pe măsură. Finalităţile catehezei sunt mai puternic centrate pe conturarea şi consolidarea credinţei în perspectiva unui ţel ultim - mântuirea sau salvarea (în tradiţia creştină).

Cadrul în care se desfăşoară acţiunea de formare

Cele două practici presupun cadre de formare atent pregătite, mobilate cu stimuli educogeni relevanţi, în acord cu valorile care se promulgă. Educaţia religioasă se face în sala de clasă sau cabinetul de religie din cadrul instituţiei şcolare; cateheza se realizează în spaţiul eclezial, în biserică sau alte locaţii ce ţin de biserică. Să reţinem că cele două procese se pot prelungi şi prin iniţierea unor ocazii nonformale sau informale, prin vizite sau excursii la mănăstiri sau în zone cu bogate reverberaţii spirituale, prin acţiuni cultural sportive, prin cluburi sau asociaţii cu caracter religios.

Destinatarii pe care îi vizează formarea spirituală

În ambele situaţii de formare, destinatarii sunt persoane aflate în căutarea unor repere de ordin cognitiv, atitudinal şi existenţial. Dacă în cazul educaţiei religioase acestea sunt fiinţele tinere (copiii, elevii, studenţii), pentru cateheză destinatarii sunt toate categoriile de credincioşi, de la copii şi până la vârstnici, ce se pregătesc fie să primească anumite taine sau sacramente, fie să-şi consolideze sau să-şi sporească credinţa. Catehizarea se impune ca urmare a descreştinării profesate metodic în perioada comunistă, ceea ce face ca astăzi să avem foarte multe persoane în vârstă, deseori chiar instruite, dar „analfabete“ din punct de vedere religios. Cateheza este necesară şi celor care, la o anumită vârstă, vin către o nouă religie sau confesiune, fiind o formă de „enculturare“ a fiinţei sau chiar de contextualizare a credinţei la palierul cultural pe care îl poartă o persoană sau alta. (Vom continua în numărul de săptămâna viitoare prin reliefarea altor note şi specificităţi).