Mânia și răul

Asprimea ammei Sincletica o vizează pe ea și propriile patimi, iar severitatea îi este dublată de înțe­lepciune. Unul dintre cuvintele ei de învățătură sună așa: „E bine să nu te mânii. Dar, dacă totuși te mânii, nu ți-e îngăduit să fii împătimit decât o zi, spunând: Să nu apună soarele... Tu o să aștepți până apune toată viața ta? De ce să-l urăști pe cineva care te-a mâhnit, doar nu el ți-a făcut nedreptatea, ci diavolul. Urăște boala, nu pe cel bolnav”.

Sunt două idei majore în cuvintele ammei Sincletica. În prima parte vorbește despre mânie și există, parcă, sugestia că știe bine despre ce vorbește, ca un om predispus la mânie. Se întâmplă uneori ca asceții, mai ales la început, să traducă încordarea împotriva sinelui în mânie și adresa celorlalți. Etapa aceasta ține mult de nivelul psihic al omului, care se depășește în clipa în care devine tot mai duhovnicesc. Blândețea neclintită este un dar al Duhului Sfânt. Mânia, așadar, se poate întâmpla să izbucnească. Este ca un foc izvorând din adâncul omului, care e important să nu se permanentizeze. Citând din Scriptură, amma Sincletica zice că poți să te mânii cel mult o zi. Dar să nu te lași împătimit mai mult de atât, căci mânia este, fără îndoială, o patimă. Să nu aștepți până când va apune toată viața ta, din pricina unei mânii.

 A doua parte a cuvântului maicii Sincletica vizează o înțe­legere mai largă a sursei răului din lume. „De ce să-l urăști pe cineva care te-a mâhnit, doar nu el ți-a făcut nedreptatea, ci diavolul”. Cu alte cuvinte, în spatele fiecărui rău pe care îl face omul, există un rău mai mare, un diavol care se folo­sește de om pentru propagarea nedreptății. Oamenii, cel mai adesea, sunt victime ale neștiinței și neputinței. Sunt depășiți de răul cu care trebuie să se confrunte.

În afara răului pur, de care puțini oameni se fac vinovați, oamenii fac păcate. Etimologia cuvântului ne ajută să înțelegem lucrurile. Păcatul, în limba greacă, are un sens pe marginea căruia s-a glosat mult. Hamartia, păcat, înseamnă a rata ținta. Dar, în mod evident, pentru a rata, trebuie să ochești și să tragi cu arcul. Altfel spus, noi căutăm mereu să realizăm un bine oarecare prin ceea ce facem, dar ratăm. Ratăm pentru că nu vedem bine ținta, pentru că nu suntem suficient de puternici sau de rezistenți. Ratăm din diferite motive. Iar în spatele ratărilor noastre, se găsește și un diavol, zice amma Sincletica. Atingerea răului provoacă boală, iar patimile sunt toate boli împotriva cărora e nevoie să luptăm. Dar, lupta cu boala este eficientă dacă ești plin de dragoste pentru cel bolnav și nu confunzi pe cel suferind cu răul însuși care cauzează durerea.

Amma Sincletica îndeamnă la înțelepciune duhovnicească și discernământ: să ne luptăm cu patimile proprii fără a arunca asupra altora focul mâniei noastre și să înțelegem că vrăjmașul nu este aproapele, ci răul care lucrează în lume copleșitor de multe ori (și în fața căruia suntem chemați să rezistăm cu nădejde neclintită până la sfârșit). Așa cum un medic nu urăște bolnavul, ci tratează boala, și noi suntem invitați să distingem între păcat și omul care pătimește de pe urma lui. Blândețea și iertarea nu sunt semne de slăbiciune, ci roade ale Duhului Sfânt în inima curățită de patimi.