Mitropolitul Antimos Roussas și câteva pagini de istorie eclesială tesaloniceană

Tesalonicul este, în general, cunoscut ca un oraș care atrage an de an numeroși pelerini și călători ce străbat Elada. Unii dintre aceștia sunt însuflețiți de dorul de a ajunge în Sfântul Munte Athos, centru al trăirii Ortodoxiei, în vreme ce alții caută tihna soarelui și mângâierea apelor albastre ale Mării Egee. Nu puțini sunt cei care vin să contemple bogata zestre istorică și culturală a cetății ce păstrează urmele civilizației antice și mărturiile glorioase ale veacurilor ce i‑au urmat.

Printre vechile ziduri ale Tesalonicului, timpul își șoptește tainele, iar sufletul călătorului se umple de o lumină tăcută, ca o rugăciune necontenită. În fiecare piatră se odihnește o amintire, în fiecare val al mării - o promisiune eternă.

Al doilea oraș ca mărime al Greciei, Tesalonicul este o adevărată comoară istorică, un mozaic viu și colorat al secolelor trecute. Monumente remarcabile precum Biserica „Sfântul Dimitrie”, ridicată în veacul al V‑lea, sau impunătoarea „Sfânta Sofia” din veacul al VII‑lea se alătură mărturiilor impresionante ale epocilor romane și bizantine. Bogăția istorică a orașului, atât de densă și de variată, transformă orice încercare de a‑i rezuma trecutul în câteva rânduri într‑o provocare pe măsura măreției sale.

În prezent, Tesalonicul se mândrește cu cea mai mare și apreciată universitate din Grecia, găzduind aproximativ 60.000 de studenți din lumea întreagă. Aici, generații noi descoperă, asemenea celor din veacurile trecute, repere ale istoriei Greciei și ale lumii întregi.

Mitropolia de Tesalonic îl are ca întemeietor pe Sfântul Apostol Pavel, care, în cea de‑a doua călătorie misionară, a ajuns în aceste locuri, venind de la Filipi, unde fusese închis, continuându‑și apoi drumul neobosit spre Veria și Platamonas, iar de acolo călătorind pe marea învolburată spre Atena.

Cartea Faptele Apostolilor consemnează prezența și misiunea Apostolului neamurilor în această cetate, menționând că, după ce a trecut prin Amfipoli și Apolonia, a ajuns la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor (Faptele Apostolilor 17). Potrivit obiceiului său, Apostolul Pavel a participat la adunările din sinagogă timp de trei sâmbete, unde a vestit cuvântul și a tălmăcit Scripturile cu înțelepciunea harului dumnezeiesc.

În prima sa cuvântare rostită la Tesalonic, Apostolul convertit pe drumul Damascului le‑a spus că „Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi‑L vestesc eu, este Hristosul, Iisus!” (Faptele Apostolilor 17, 3). Cuvintele sale, pline de putere dumnezeiască, au atins inimile multora dintre cei prezenți.

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că „unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila, și mare mulțime de elini închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține. Iar iudeii, umplându‑se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându‑se la casa lui Iason, căutau să‑i scoată afară, înaintea poporului” (Faptele Apostolilor 17, 4‑5).

Toate aceste mărturii istorice, ce preced sosirea Apostolului Pavel la Atena, ne vorbesc despre importanța și profunzimea misiunii desfășurate de el pe pământul european, după ce a trecut prin Samotracia, Filipi și apoi a ajuns în vechea capitală a provinciei romane, Macedonia.

Astfel, Tesalonicul devine o înainte-vestire a cuvintelor din Areopagul Atenei, unde a vestit elinilor pe Cel pe care ei, necunoscându‑L, Îl cinsteau, având ridicat un altar Dumnezeului necunoscut.

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel au rodit în vestita cetate, încât putem spune cu certitudine că istoria Bisericii Tesalonicului se arată bogată, plină de râvnă sfântă și inspirată din moștenirea lăsată de Apostolul neamurilor. Creștinii din această cetate au trecut prin încercări grele, cum au fost persecuțiile împăratului Galeriu și ale lui Iulian Apostatul. Convertirea împăratului Teodosie la Ortodoxie, chiar în Tesalonic, a adus însă un suflu nou și o perioadă de renaștere spirituală după vremurile tulburi ale prigoanelor.

În toți acești ani, Mitropolia Tesalonicului a fost păstorită de ierarhi care s‑au inspirat din lucrarea și misiunea apostolilor. Râvnitori, plini de zel, propovăduitori ai cuvintelor Evangheliei și făcători de bine, unii dintre ei s‑au învrednicit a fi trecuți în rândul sfinților, fiind cunoscuți drept mari făcători de minuni și luminători până la marginile pământului. Șirul impresionant al marilor mitropoliți ai Tesalonicului, alcătuit din mari misionari și păstori de suflete, traversează secolele, legând primele veacuri creștine de vremurile noastre.

Între vrednicii ierarhi ai Bisericii Tesalonicului s‑a numărat și Mitropolitul Antimos Roussas, născut în anul 1934, la Salmoni, Pyrgos, într‑o familie de intelectuali și oameni ai credinței.

Tatăl său, Demetrios, și mama sa, Argira - învățătoare de vocație - i‑au insuflat de timpuriu atât respectul pentru tradiția bisericească, cât și dragostea pentru cunoaștere. Crescut într‑un mediu impregnat de evlavie și rafinament intelectual, Antimos avea să devină mai târziu unul dintre stâlpii spiritualității grecești.

La botez, a primit numele Dionisios. A studiat Filosofia și Dreptul la Universitatea din Atena, iar câțiva ani mai târziu a continuat la Facultatea de Teologie a aceleiași universități, absolvind în anul 1963.

Cu vocație pedagogică, a fost profesor de filologie și, datorită calităților sale, a fost numit director de liceu. Dincolo de activitatea didactică, a avut și preocupări editoriale, fiind multă vreme implicat în presa bisericească, în calitate de colaborator la diverse publicații.

Însă, cea mai înaltă chemare a sa a fost slujirea lui Hristos. Pășind în cinul monahal și dovedind râvnă spre Biserica slavei lui Hristos, a urcat pe treptele slujirii ei. Încă din tinerețe, s‑a ocupat de educația mai multor generații de teologi și clerici ai Bisericii, fiind director al Internatului Teologic Studențesc.

A fost hirotonit diacon în anul 1964 de Mitropolitul Gavriil și preot, de același ierarh, un an mai târziu, când a primit și rangul de arhimandrit.

Curând avea să devină proistamenos, adică paroh (superior) al unei cunoscute biserici din Atena, „Sfântul Vasile” - Metsovo, unde și‑a îndeplinit misiunea pastorală cu dăruire timp de un deceniu.

În 1974, în aceeași biserică pe care o păstorise vreme îndelungată, a fost hirotonit arhiereu pentru Mitropolia de Alexandroupolis, Traionopolis și Samotracia, din nordul Greciei, chiar la granița cu Turcia.

În cei peste 50 de ani de slujire arhierească, Mitropolitul Antimos și‑a dedicat întreaga viață lui Hristos și Bisericii, lăsând în urmă o moștenire spirituală profundă și rodnică.

Cea dintâi și mai de seamă lucrare consider că este râvna neîntrecută pentru săvârșirea slujbelor și cuvântările despre Dumnezeu. Omiliile sale, atent pregătite, nu erau simple expuneri, ci adevărate mărturii vii, capabile să miște suflete și să trezească conștiințe. Bun orator, știa să aducă lumina Evangheliei în realitățile fiecărui moment, făcând ca mesajul Scripturii să răsune actual și plin de forță. Împrumutase de la Sfântul Ioan Botezătorul nu doar îndrăzneala cuvântului, ci și ascuțimea judecății, purtând în glas securea mustrării și în inimă focul neîncetat al râvnei pentru Dumnezeu.

La întronizarea din anul 1974 afirma: Cu un sentiment de responsabilitate grea am venit astăzi aici. Dar, frații mei, nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc. Aduc doxologie lui Dumnezeu, căci prin harul și puterea Lui mă aflu astăzi, într‑un loc curat al Traciei, despre care am auzit de multe ori vorbindu‑se despre frumusețile lui, despre bunătatea oamenilor.

În timpul celor aproape 30 de ani de slujire în Mitropolia de Alexandroupolis s‑a ostenit neobosit. Sub păstorirea sa, au fost construite peste 30 de biserici noi și două mănăstiri, devenite astăzi centre de rugăciune și misiune, adevărate focare de viață duhovnicească. Aceste așezăminte nu sunt doar ziduri înălțate, ci vetre vii de credință, unde obștile monahale îmbină rugăciunea neîncetată cu munca gospodărească și slujirea aproapelui. În toate acestea, Mitropolitul a văzut un prilej de lucrare sfântă, dedicându‑se necontenit creșterii și întăririi Bisericii, cu râvnă și înțelepciune.

Cele două mănăstiri, închinate „Adormirii Maicii Domnului”, Evros, și „Sfântului Ioan Teologul”, Aitohori, constituie adevărate modele pentru întreaga Biserică a Greciei.

Cu un profund respect față de patrimoniul bisericesc, a organizat muzeul eclesiastic din Alexandroupolis. Aceeași grijă neobosită pentru conservarea și punerea în valoare a moștenirii ortodoxe l‑a însoțit și în anii senectuții, când avea să înființeze un muzeu bisericesc și la Tesalonic.

Însă cea mai însemnată lucrare a Mitropolitului Antimos a fost, fără îndoială, cea filantropică. Cu o grijă neclintită pentru cei aflați în suferință, a fondat și organizat numeroase instituții de binefacere, transformând filantropia într‑o adevărată misiune pastorală. Printre realizările sale se numără Internatul eclesiastic „Sfântul Ștefan”, cu o capacitate de 70 de locuri, și Fundația Sfintei Cruci, pentru bolnavi cronici, un model de spital având capacitatea de 115 paturi, apreciat în întreaga regiune a Traciei.

Prin Centrul „Sfântul Elefterie” din Alexandroupolis, a asigurat hrana zilnică pentru locuitorii nevoiași din zonă, iar prin Fundația „Sfântul Stelian”, a oferit adăpost și îngrijire copiilor abandonați. De asemenea, a întemeiat Azilul de bătrâni Ioachim, cu o capacitate de 70 de paturi, și a creat un Fond de caritate pentru asistența nevoiașilor și bolnavilor. Asemenea unei candele ce luminează în întuneric, lucrarea sa filantropică a adus mângâiere și speranță în sufletele celor îndurerați, fiind mărturie vie a iubirii lui Hristos revărsate asupra celor mai încercați.

Gândindu‑se și la formarea tinerilor, a organizat tabere bisericești pentru studenți și elevi, oferind anual, în fiecare vară, aproximativ 500 de locuri. La Macri, aproape de reședința mitropolitană, a ridicat un complex destinat acestor întâlniri, cu căsuțe, săli de conferințe și spații de recreere, creând un mediu propice educației religioase și comuniunii frățești. Astfel, filantropia sa nu s‑a limitat la ajutorul material, ci s‑a transformat într‑un veritabil apostolat al iubirii creștine.

La Mănăstirea Panagia din Evros funcționează, încă din vremea sa, ateliere de lumânări și obiecte bisericești diverse, iar din anul 2002 a fost înființată Fundația eclesiastică pentru ofrande sociale și culturale și un important atelier de sculptură în lemn, renumit în întreaga Eladă.

Pentru o vreme, Mitropolitul Antimos a îndeplinit și rolul de locțiitor al Mitropoliei de Didimotihu, Orestiada și Sufli, consolidând lucrarea pastorală și administrativă a acestei eparhii.

Reprezentant de seamă al Bisericii Greciei, a participat la diverse întâlniri oficiale, atât în țară, cât și dincolo de hotarele ei.

De‑a lungul anilor, a efectuat vizite la Patriarhia Ecumenică, la Roma, Canterbury, în Patriarhia Bulgariei și în multe alte centre ortodoxe și creștine, contribuind la dialogul intereclesial și la întărirea relațiilor dintre Biserici.

Un aspect esențial al misiunii sale a fost implicarea în relația dintre Biserică și Stat. Încă din anii ’80, a urmărit cu atenție fricțiunile și disputele apărute pe teme de interes național, intervenind cu discernământ și curaj pentru rezolvarea lor.

Se știe că, în ultima perioadă, în Biserica Greciei au apărut multe puncte divergente față de opiniile politicienilor greci, pe care adeseori Mitropolitul Antimos, într‑o vreme fiind foarte apropiat Arhiepiscopului Hristodulos, le‑a sancționat în mod direct, cu fermitate și pricepere.

Înainte de a pleca din Mitropolia de Alexandroupolis, a militat pentru înființarea Facultății de Medicină în orașul cu același nume, oferind ajutor din partea Bisericii pentru ctitorirea unor școli și pentru diverse activități ale studenților.

De‑a lungul timpului, Mitropolitul Antimos nu a rămas un simplu observator al frământărilor sociale, ci s‑a aflat mereu în mijlocul oamenilor, împărtășindu‑le nevoile și susținându‑le drepturile. A fost alături de fermieri, muncitori, șomeri și mici antreprenori, înțelegând dificultățile cu care aceștia se confruntau. În același timp, a discutat cu intelectuali, politicieni și tineri dornici să schimbe viitorul regiunii, susținând inițiative educaționale și pledând pentru înființarea unor instituții de învățământ superior în zonele pe care le păstorea. Prezența sa nu era una formală, ci activă și implicată, devenind o punte de legătură între cerințele societății și valorile morale și spirituale ale Bisericii.

Mitropolitul Antimos s‑a integrat profund în viața spirituală și culturală a Alexandroupolisului și a Samotraciei, devenind un apărător al tradițiilor locale și al moștenirii ortodoxe de pe aceste meleaguri. Nu s‑a limitat doar la conservarea patrimoniului religios, ci a contribuit activ la dezvoltarea acestuia, propunând și susținând cu tărie proclamarea oficială a cinci mucenici din Samotracia ca sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

În plan editorial, a fost un autor prolific, publicând numeroase cărți, studii și articole care au îmbogățit literatura teologică și spirituală. Cuvintele sale, scrise sau rostite, se disting prin frumusețe și realism, constituind adevărate mărturii ale unei gândiri profunde, ancorate în realitatea contemporană.

După trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Pantelimon al II‑lea, a fost ales Mitropolit la Tesalonic, în data de 26 aprilie 2004, iar întronizarea sa a avut loc în ziua de 18 iunie 2004. Astfel, a început o nouă etapă a slujirii sale, marcată de aceeași dedicare neobosită și de un angajament profund față de Biserică și credincioși.

Timp de aproape două decenii, a continuat și extins proiectele sociale și filantropice pe care le inițiase în cei 30 de ani de arhipăstorire la Alexandroupolis, oferind sprijin celor în nevoie și consolidând rolul Mitropoliei în viața spirituală și socială a orașului. În 2023, după o slujire îndelungată și rodnică, s‑a retras din scaun, dar nu și din viața Bisericii, rămânând aproape de cler, monahi și credincioși.

După o slujire rodnică și îndelungată, Mitropolitul Antimos și‑a încheiat călătoria pământească la 13 martie 2025, lăsând în urmă o moștenire de credință, iubire și fapte pilduitoare.

Avea 51 de ani de slujire arhierească și 91 de ani de viață. În urma sa rămâne o bogată activitate și un glas înțelept, care a pledat fără ezitare pentru drepturile Bisericii și care a apărat cuvintele Evangheliei, într‑o lume ostilă Evangheliei și tot mai lipsită de repere duhovnicești.

Dumnezeu a rânduit să‑l întâlnesc și eu pe Mitropolitul Antimos de multe ori. Am slujit împreună la Catedrala Mitropolitană din Alexandroupolis pe când eram arhidiacon. L‑am revăzut apoi în vremea slujirii ca preot și arhiereu.

Era un om înțelept și un slujitor devotat, care trăia cu intensitate fiecare aspect al misiunii sale. Un adevărat apostol al timpurilor moderne, se dăruia, cu timp și fără timp, marilor proiecte ale Bisericii, înțelegând că aceasta nu trebuie doar să supraviețuiască, ci să fie un reper moral și spiritual în societate.

Nu accepta atitudini ostile față de Biserică, mai ales venite din partea celor care se aflau vremelnic la conducerea instituțiilor statului. Avea curajul de a le răspunde fără ezitare, cu luciditate și fermitate, apărând necontenit drepturile credinței ortodoxe și locul pe care aceasta trebuia să‑l ocupe în viața națiunii.

Chiar și spre sfârșitul vieții, datorită priceperii și înțelepciunii sale, guvernanții, autoritățile locale și centrale din Grecia și Tesalonic țineau cont de părerile Mitropolitului, iar unii dintre ei îl căutau frecvent pentru sfat și îndrumare. Declarațiile sale media nu erau convenționale - uneori virulente, ieșite din tipare. Mărturisea adesea că iubirea sa se îndrepta, mai presus de orice, către Biserică și către patrie, cele două repere fundamentale ale identității și demnității poporului grec.

Mitropolitul Antimos a slujit în tinerețea sa la Biserica „Sfântul Vasile” din centrul Atenei, pe care am vizitat‑o de câteva ori în vremea studiilor mele în capitala Eladei. Era o biserică cunoscută și frecventată de mulți credincioși, de‑a lungul timpului, un punct de sprijin și pentru mulți bursieri români care au beneficiat de ajutorul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei. Printre aceștia s‑a numărat și actualul Episcop Visarion Bălțat al Tulcii, pe atunci arhidiacon, care a avut parte de sprijinul profesorului Sava Agouridis. Acesta, prin Fundația Artos Zoi („Pâinea Vieții”), pe care o conducea, găzduia studenți străini într‑un apartament situat chiar în apropierea bisericii.

În acel mediu academic și spiritual, numele Mitropolitului Antimos era pomenit adesea. Cei care îi cunoșteau slujirea vorbeau despre el cu respect, descriindu‑l ca pe un neobosit lucrător al Evangheliei, un ierarh care nu doar predica, ci trăia cu intensitate credința și responsabilitatea pastorală. Biserica „Sfântul Vasile” a rămas astfel nu doar un loc de rugăciune, ci și un martor al unei moșteniri duhovnicești pe care Mitropolitul Antimos a lăsat‑o posterității.

Recitind biografia Mitropolitului Antimos, am descoperit că era născut în ziua de 26 octombrie 1934, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale cărui sfinte moaște se află în cetatea Tesalonicului, unde a mărturisit în vremea împăratului necredincios Galeriu. Deloc întâmplător!

Pentru rugăciunile Sfântului Dimitrie, Dumnezeu l‑a chemat în ultimii 20 de ani ai vieții să fie slujitor în locul ocrotit de marele mucenic, într‑o eparhie aflată mereu la răscrucea istoriei, supusă unor presiuni, curente și schimbări ce au marcat timpul păstoririi sale. Tesalonicul, cetatea în care a predicat Apostolul Pavel și unde s‑a păstrat nealterată moștenirea bizantină, avea nevoie de un ierarh cu statură puternică, capabil să înfrunte provocările unei lumi aflate în transformare.

Precum raza de lumină ce străpunge norii grei ai furtunii, aducând nădejde corăbierilor rătăciți pe valurile mării învolburate, așa a fost și păstorirea sa pentru sufletele însetate de adevăr, o cale luminoasă prin negura vremurilor tulburi, un cântec al veșniciei rostit în limbajul trecător al istoriei.

Așadar, cel născut la Salmoni, în Pyrgos, care a slujit mai apoi la Atena, într‑o cetate aglomerată, plină de provocări și tensiuni, apoi la Alexandroupolis, la hotarele țării, unde a fost un adevărat misionar și revoluționar, și‑a încheiat viața la Tesalonic, în inima unei istorii vii, într‑un oraș unde credința a fost mărturisită cu jertfă și apărată cu tărie de‑a lungul veacurilor.

Viața sa nu a fost decât o continuare a acestui fir apostolic, o mărturie vie că Evanghelia propovăduită aici de Sfântul Pavel rămâne neclintită, păstrată prin râvna celor ce nu se tem să o ducă mai departe.