Efrem arhimandritul, stareţul Lavrei

Mănăstirea Neamţ are o istorie încărcată de străluciri şi suferinţe, de lumini şi umbre. Sunt mai bine de 800 de ani de când în cel loc arde o candelă nestinsă şi rugăciuni neadormite s-au înălţat către Dumnezeu într-un spaţiu unde au ctitorit, veacuri la rând, ierarhi, domnitori, călugări cunoscuţi şi necunoscuţi ori oameni de rând, adăugând strălucire acestei mănăstiri care consemnează peste 150 de stăreţii cunoscute în istoria ei.

Arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţ al Mănăstirii Neamţ între 15 noiembrie 1975 - 23 iunie 1988, (considerat al 143-stareţ după istoria alcătuită de Arhid. Prof. Ioan Ivan şi Pr. Scarlat Porcescu: Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981) a fost cel care a condus această obşte în timpuri neprielnice. L-am văzut de multe ori când eram copil, am petrecut anii de seminar în timpul stăreţiei lui, i-am cântat şi eu, alături de atâţia alţii, slujba prohodului şi am intrat în obştea de la Neamţ în anul în care s-a mutat către Domnul.

Dacă citim cu atenţie pomelnicul stareţilor de la Neamţ, vom întâlni nume cunoscute, călugări care au lăsat în istoria Bisericii Ortodoxe Române urme de neşters.

Un mare slujitor

M-am gândit care să fi fost darul de căpătâi al stareţului Efrem, pentru că alţii dinaintea lui au fost mari gospodari ori cărturari, unii cuvioşi şi alţii buni la inimă, aşa cum trebuie să fie monahii întotdeauna.

Arhim. Efrem Chişcariu a fost, înainte de toate, un mare slujitor. Când oficia slujba Sf. Liturghii la marile sărbători, „umplea”, biserica. Avea o voce plină, care ieşea în evidenţă, antrena şi pe alţii în cântare, purta veşminte strălucitoare, cu fir, brodate special pentru sărbători mari, cu icoana sărbătorii aşezată în medalion, pe spate. Veşminte unicat cum am văzut, după mulţi ani, numai la Muntele Athos.

Când venea înspre biserică pe aleea de la stăreţie, arhimandritul Efrem părea un vlădică care se îndrepta spre slujirea arhierească. Avea un chip frumos, cu faţă rumenă, cu un zâmbet discret şi cu o nobleţe care se zărea de departe. Cineva spunea că semăna cu Moş Crăciun, moşul acela care aduce tuturor bucurie, cu traista plină de daruri şi cu privire caldă, de părinte.

Arhim. Efrem a fost un stareţ primitor, ospitalier, deschis, milostiv. La masa lui i-a primit, deopotrivă, pe cei mari şi pe cei mici. Punea înaintea pelerinilor şi a oaspeţilor bucate îndestulate, aşezate cu mărinimie. În vremea stăreţiei lui, mănăstirea a fost vizitată de patriarhii Constantinopolului, (Dimitrios I), Ierusalimului, (Diodor I) şi Moscovei (Pimen), însoţiţi de importante delegaţii de ierarhi şi clerici din Bisericile amintite. De asemenea, în anii stăreţiei sale, la Neamţ au poposit ierarhi ai altor Biserici Ortodoxe din lume şi aproape toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Călugărit de Părintele Petroniu Tănase

În acelaşi răstimp, Preasfinţitul Gherasim Cucoşel (Hunedoreanul cum se numea atunci) a locuit la Mănăstirea Neamţ aproape un an, slujind în tot ţinutul la hramuri, sfinţiri, slujbe misionare. Arhim. Efrem le- a fost tuturor o gazdă bună. Se bucura de oaspeţi şi stătea cu ei ceasuri la rând, făcându-se „tuturor toate”, luând binecuvântare de la îngeri, ca odinioară Avraam, primitorul de străini.
Părintele Efrem preţuia călugării bătrâni, el însuşi venind la mănăstire din tinereţe şi călugărindu-se sub mantia protosinghelului Petroniu Tănase, în biserica Schitului Vovidenia, tunderea săvârşindu-o episcopul Pavel Şarpe.

În 1987, la moartea smeritului monah Navgratie Coşofreţ, eclesiarhul mănăstirii, Anania, a vrut să facă slujba de înmormântare la biserica de la Bogoslov. Arhimandritul Efrem (mâhnit de situaţie) i-a poruncit eclesiarhului să-l prohodească în biserica cea mare a mănăstirii. El însuşi a slujit şi a cântat, făcând rânduiala ca la un proiestos, acordându-i toată atenţia. Nu se uita la faţa omului, la nume şi ranguri. Preţuia anii mulţi de osteneală şi luptă duhovnicească.

Bătrânii erau la loc de cinste, slujeau de-a dreapta şi de-a stânga stareţului, aveau tot ce le trebuia, erau chemaţi la consiliile duhovniceşti şi nu trecea nimeni peste cuvântul lor. Arhimandritul Efrem îi asculta, le cântărea cuvintele şi, la mulţi, le urma îndemnurile.

Slujitor în numeroase locuri de pe cuprinsul ţării

Se zice că în vremea vieţuirii sale la ctitoria Sfântului Ştefan de la Putna, istoricul şi criticul literar George Călinescu a pierdut trenul, ajungând mai târziu în gara comunei. Motivul? În dimineaţa aceea cântase la strană, dând răspunsurile la Sfânta Liturghie, părintele Efrem Chişcariu. Cântase atât de frumos, încât oaspetele şi însoţitorii săi au uitat de toate, chiar şi de tren.

Tot restul vieţii a păstrat această dăruire pentru slujirea Sfântului Altar. L-am văzut în ultimii ani ai vieţii sale la diferite slujbe mari prilejuite de hramurile sfintelor mănăstiri. Prezenţa lui era inconfundabilă. Avea experienţă bogată, fiind slujitor în numeroase locuri de pe cuprinsul ţării: la Neamţ, Caransebeş, Curtea de Argeş, Putna, Dragomirna, Văratec, Iaşi şi din nou la Mănăstirea Neamţ.

Într-o vizită pe care am făcut-o la Caransebeş am întâlnit pe unul dintre foştii săi elevi din timpul profesoratului la Seminarul bănăţean. Ucenicul de altă dată era acum vicarul – administrativ al Episcopiei. Mi-a arătat capela în care oficia părintele Efrem şi chiar odaia unde a locuit timp de 3 sau 4 ani. După 40 de ani, amintirea lui la Seminarul de la Caransebeş era încă vie. Aşa s-a întâmplat şi la Mănăstirea Neamţ. Pomenit cu evlavie de preoţii slujitori în şirul stareţilor mănăstirii, de călugării care l-au cunoscut, de unii profesori ai seminarului din preajmă, părintele Efrem se odihneşte în cimitirul mănăstirii, alături de monahii din veac adormiţi, aşteptând ziua cea mare a Învierii. La mormântul lui, am observat, adeseori, popasuri şi rugăciuni ale unor ierarhi, stareţi, preoţi de mir şi cunoscuţi din acele vremuri.

Arhim. Efrem trăieşte încă prin ucenicii săi

Nu în ultimul rând trebuie să amintesc că în urmă cu 20 de ani, la 15 august 1987, arhimandritul Efrem i-a fost naş de preoţie la Mănăstirea Putna actualului Mitropolit al Moldovei pe care l-a purtat în cântul şi danţul liturgic împrejurul Sfintei Mese, la Liturghia prezidată de Preafericitul Părinte Teoctist, care era şi locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

De la moartea Arhimandritului Efrem s-au mai perindat câţiva stareţi la conducerea mănăstirii în aceşti aproape 20 de ani.

Efrem Chişcariu rămâne în istoria Mănăstirii Neamţ cu imaginea sa de neîntrecut slujitor. A avut şi alte daruri, dar parcă acesta a strălucit cel mai mult.

În veacul al XX-lea, stăreţia lui a fost cea mai lungă -13 ani neîntrerupţi - identică ca timp cu a Arhimandritului Melchisedec Dumitriu, fostul secretar al patriarhului Nicodim, cu deosebirea că, acesta din urmă, a stăreţit în trei rânduri. În acelaşi veac XX, cinci episcopi au stăreţit la Neamţ, iar alţi patru stareţi au ajuns arhierei, după aceea, din cei 25 de conducători ai obştii în decursul acelui veac zbuciumat.

Pomenit în pisanii şi acte de cancelarie, în însemnări făcute pe file de carte, în articolele bisericeşti ale vremii, arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţul Lavrei, este pomenit în taina rugăciunilor de la Altarul mănăstirii, în sufletele şi pe buzele ucenicilor şi ale cunoscuţilor săi. Prin ei, arhimandritul Efrem trăieşte încă.

*  Arhim. Timotei  Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor