El ştie mai bine

Trăim într-o epocă în care oamenilor le vine foarte greu să creadă că există un Dumnezeu ce ştie totul despre ei şi nevoile lor. Şi nu numai atât, ci pe deasupra şi că voinţa şi gândul divin sunt singurele mântuitoare şi folositoare omului. Cu peste şase miliarde de oameni în lume, mulţi găsesc că e cinic să crezi că Dumnezeu se interesează de fiecare în parte şi ştie ce i se întâmplă. Trăim într-o lume ce îngroapă majoritatea oamenilor şi problemelor lor într-o beznă impersonală, în spatele cifrelor de la asigurările sociale. Şi totuşi, Hristos nu uită să ne amintească faptul că: „Ştie Tatăl vostru cel ceresc cele de care aveţi voi trebuinţă…“ Trebuie să credem acestui cuvânt. Vom avea doar de câştigat.

O pildă spune că doi oameni au sădit măslini pe pământul lor. După aceea, unul dintre ei s-a rugat: „Doamne, pomii mei au nevoie de apă. Trimite, rogu-te, ploaie!“ Şi ploaia a venit. Apoi omul s-a rugat pentru căldură: „Doamne, acum pomii mei au nevoie de soare“. Şi Dumnezeu i-a scăldat în lumina soarelui arzător. Mai apoi omul nostru a strigat încă o dată către Făcătorul lumii: „Părinte ceresc, pomii mei au nevoie de ceva să se întărească. Trimite un îngheţ în noaptea asta!“ Îngheţul a venit, dar pomii s-au uscat cu toţii.

Mirat, omul păgubit s-a dus în livada prietenului său şi a văzut acolo măslinii înflorind. „Cum se poate? Doar m-am rugat cu multă râvnă şi am fost foarte atent cu copacii din livada mea“, a întrebat el. Răspunsul prietenului l-a descumpănit total: „Cred că nu te-ai rugat cum trebuia. Eu, când m-am îndreptat spre Dumnezeu, nu I-am cerut ploaie sau soare sau îngheţ. Nu. Ci am spus doar atât: Doamne, tu ai făcut aceşti pomi. Tu ştii ce au nevoie. Trimite-le ce socoteşti că este mai potrivit“. (Augustin Păunoiu, Preluare din „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia)