Emil Manu, un scriitor la Jilava și Peninsula

Poet, prozator, istoric și critic literar de un talent incontestabil, Emil Manu a trăit între anii 1922 şi 2005.

Reținem din biografia lui că în anul 1955 era secretar știin­țific și cercetător la Societatea de Științe Filologice din Bucu­rești.

Pentru faptul că l-a găzduit pe poetul Ion Caraion când acesta abia ieșise din lagărul de muncă, Manu a fost și el pedepsit de regimul comunist. În 1958 a fost arestat, judecat și condamnat pentru „uneltire” împotriva societății socialiste și „huliganism”. Din 1958 până în 1962, Emil Manu a fost deținut la pușcăriile Jilava și Peninsula.

După eliberare, a fost nevoit să lucreze în posturi umilitoare și prost plătite. Abia la doi ani de la eliberare a putut lucra la Editura Muzicală, ca „redactor documentarist”, iar trei ani mai târziu - în 1967 - a fost angajat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” pe post de cercetător științific, unde a rămas până la pensionare, în 1982.

Într-un interviu acordat lui Liviu Grăsoiu, în 1993, publicat în revista Poesis, Emil Manu mărturisea despre urmările deten­ției: „În privința vieții am pierdut încrederea în oameni, a trebuit să lucrez ca muncitor necalificat pe un șantier de con­strucții, să mă calific apoi ca operator chimist de mase plastice și să ajung greu în vechea mea calificare profesională. Anii petre­cuți în închisoare sau cei care s-au scurs în lagărul de muncă forțată de la Peninsula m-au învățat că dincolo de zidurile închisorii, în România, aproape toți scriitorii au fost prizonierii propriei conștiințe condamnate la tăcere”.
Scriitorul a publicat volumul „Infernurile noastre”, în care și-a adunat amintirile din anii de închisoare, aducând în fața cititorilor durerea omului umilit de ticăloşia unor vremuri cumplite şi a unor fiinţe coborâte la stadiul subuman.

Despre acel volum de mărturisiri Dan Tărchilă scria: „Chinurile, metodele de tortură din închisoare, mizeria morală a unei epoci născătoare de brute, toată decăderea umană sunt evocate de scriitor nu pentru a se plânge, ci ca un memento pentru viitor. Cartea este un fel de exorcizare, de eliberare de povara acelui episod din viaţa lui, care stătea la pândă zi şi noapte pentru a-i tulbura existenţa”.
Și mai spunea dramaturgul Tărchilă despre Emil Manu: „Ca scriitor, excelent. Ca om, admirabil.”