Europa răspunde...

Într-un cotidian central de săptămâna trecută, la secţiunea dedicată informaţiilor internaţionale, este prezentată ştirea conform căreia în Barcelona a fost interzis "vălul islamic". Discuţia are deja o istorie, şi nu numai în Spania, aşa că ea nu poate surprinde astăzi prea multă lume. Printre greve, iminente tăieri de salarii şi pensii, cu temperaturi tropicale pe cap sau furtuni dezlănţuite, grindină şi inundaţii, nimeni nu mai dă importanţă faptului, aparent minor, că într-o ţară europeană toleranţa este dată cu capul de toţi pereţii.

Citim în continuare, din articolul publicaţiei online: "Primarul socialist Jordi Hereu a spus că "nu este posibil ca cineva să intre într-o instituţie fără a putea fi identificat", deşi nu vizează o anume religie. Şi celor care poartă o cască de motociclist li se va cere să o dea jos într-o instituţie" (articol postat pe 15 iunie 2010, ora 20:05. Sublinierea îmi aparţine). La secţiunea de commenturi apare reacţia, cumva off-topic, a unui singur cititor.

Mi-am spus iniţial că e, într-un fel, normal. Fiecare ţară sau, în cazul unei administraţii locale descentralizate, fiecare comunitate îşi face singură legile. OK! Nu vrem "văl islamic"! Nimic de zis: aşa vor locuitorii acelei zone, ne supunem regulilor lor dacă nu vrem să avem probleme. Fondul însă e altul. Culmea nesimţirii şi a totalei lipse de tact este că un oficial, de orice orientare politică ar fi, îşi permite să ia la mişto o categorie de cetăţeni, argumentând cam în felul în care am văzut că a făcut-o.

Citez din Constituţia UE Partea I, Titlul I, Articolul I-2, intitulat "Valorile Uniunii": "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi." Ar trebui să subliniez cu italice acest extras. Doar că o asemenea referinţă poate părea doctă şi, bănuiesc, prea abstractă pentru primarul Barcelonei. Lucrurile sunt mult mai simple şi ele ţin de bunul simţ elementar şi de calitatea umană a celui care emite sentinţe sau, în cazul de faţă, legi: nu poţi argumenta o măsură punitivă de genul acesteia făcând comparaţii inepte care lezează inteligenţa celorlalţi şi, chiar, raţiunea minim necesară etichetei de "om".

Mi se va spune că nu e vorba de o comparaţie, ci de o enumerare: pentru a fi identificaţi şi legitimaţi, cetăţenii care intră într-o instituţie publică trebuie să aibă faţa "la vedere", indiferent dacă ei sunt bandajaţi la medic, poartă "vălul islamic" sau cască de motociclist etc. Accentul, ar suna conjectura unor "scrofuloşi", cade pe necesitatea identificării celor care trec pragul primăriei, şcolii, băncii etc., şi nu pe enumerarea de substantive comune care, întâmplător, merg în două picioare. Dar a vedea astfel situaţia înseamnă a-ţi scoate ochii cu bună ştiinţă şi a îngâna o partitură sâcâitoare avâd totodată pretenţia senină că interpretezi o fugă de Bach. În plus, o asemenea opinie ignoră un principiu de logică elementară: într-o enumerare de subiecte despre care vrei să spui ceva (să "predici" ceva; despre care vrei să spui că au anumite atribute), nu poţi înşira decât acele subiecte care aparţin aceleiaşi specii. Altfel spus, "predic" ceva anume numai despre acele subiecte care au gen proxim şi diferenţă specifică similare. Cu alte cuvinte, compar, definesc, încadrez.

Fabula din subtextul legii spaniole ar suna, în opinia unora, cam aşa: producem un act normativ care să arate ca o banalitate în primă instanţă (şi, de fapt, aşa şi sună), după care introducem insidios în textul său categoria de cetăţeni pe care vrem să o sancţionăm. E limpede însă că acest mod de a legifera este pervers şi cinic. E clar că în locul unei interdicţii oneste, "bărbăteşti", s-a optat pentru o atitudine de tipul legilor rasiale naziste de la Nürnberg.

O să spuneţi că această problemă nu ne priveşte. Dar, dacă lăsăm toată discuţia pompoasă legată de "valorile" europene, de "principiile" cetăţeneşti şi de toleranţă şi, şi, şi... putem face următorul exerciţiu de gândire, perfect verosimil în condiţiile argumentative ale oficialului european-spaniol: ce-ar fi dacă, la un moment dat, s-ar interzice crucifixele din şcoli sau alte instituţii publice pe motivul, de-a dreptul cretinoid, că Cel reprezentat pe ele este un bărbat semidezbrăcat şi, prin urmare, imaginea este obscenă? Sau ce-ar fi dacă preoţilor li s-ar interzice să-şi poarte reverenda invocându-se pretextul, la fel de absurd, conform căruia este indecent ca un bărbat să poarte rochie? Strigătele din burta mamei ale copiilor de cenuşă