Exemplu de echilibru şi inteligenţă

Printre femeile celebre ale paginilor Sfintei Evanghelii cărora, paradoxal, nu le ştim numele se numără şi femeia cananeeancă din pericopa acestei duminici (Matei XV, 21-28). Celebritatea nefericitei mame din "părţile Tirului şi ale Sidonului" (v. 21) derivă nu doar din faptul că fragmentul scripturistic este citit la fiecare Sfântă Taină a Maslului, ci şi pentru că acest biet suflet, chinuit de tristeţea provocată de boala copilei sale, a rămas în memoria iubitorilor de Dumnezeu ca femeia care a răspuns cu răbdare, curaj şi multă inteligenţă tirului necruţător de apelative ale Mântuitorului Hristos. Pentru că niciodată Hristos nu a fost atât de dur cu vreo persoană care

L-a căutat, mai mult, una care dorea sprijinul Său. Nici uneia nu i-au fost adresate cuvinte grele precum cananeencei, dar, la fel de adevărat, nici uneia nu i s-a spus: "O, femeie, mare este credinţa ta!".

Domnul Hristos este abordat de nenorocita mamă cu un strigăt disperat, "Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon" (v. 22). Nu este băgată în seamă, este ignorată, astfel încât apostolii, probabil şi ei nedumeriţi de tăcerea lui Iisus, îl îndeamnă s-o ajute, deoarece striga în urma lor. Hristos îşi declină competenţa, se arată impasibil la solicitarea celor din jur. Dar femeia, cu mult curaj, vine chiar în faţa Lui, ne-o şi imaginăm blocându-i calea cu lacrimile ei amare, se închină şi spune: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor" (v. 26). Jignire mare, am zice. De fapt, chiar asta este, dar era un cuvânt aspru obişnuit pentru evrei atunci când îi numeau pe cananeeni neam de păgâni. Şi aici, femeia trece cu brio examenul: "Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor" (v. 27). Ce răspuns uimitor! Nu a negat că nu ar fi dintr-un neam de câini. Nu s-a supărat că a fost aşa de înjositor apelată. A găsit resursele necesare încât să treacă peste toate acestea? De unde atâta energie la o femeie cananeeancă acoperită de griji? Dumnezeu ştie, şi tot Dumnezeu ştie de ce a supus-o unui test atât de greu. Poate pentru că ştia că femeia poate, este capabilă să îl treacă. Aşa cum fiecare dintre noi are în el posibilitatea, virtualitatea unui răspuns potrivit în faţa lui Dumnezeu. Şi prin "potrivit" nu înţelegem "inteligent", deşi dialogul cu Dumnezeu presupune un rafinament al minţii ce nu ţine de numărul neuronilor, ci de implicarea raţională şi sentimentală în actul comunional al rugăciunii. "Potrivit" înseamnă să ceri ceea ce trebuie, ceea ce ai nevoie. Apoi, "potrivit" presupune răbdare, stăruinţă, luptă pentru împlinirea cererii. Înseamnă nădejdea că Dumnezeu le va rândui cum ştie El mai bine. Femeia cananeeancă este un exemplu de echilibru, deoarece nici în cele mai grele situaţii din viaţă nu-şi pierde cumpătul şi, dincolo de strigătul disperat, se transformă într-un partener de dialog extraordinar pentru Învăţătorul lumii. Un Dascăl Care cu siguranţă a fost încântat de calităţile spirituale ale femeii căreia i s-a împlinit cererea: "O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela" (v. 28). Gândindu-ne la noi, la nerăbdarea pe care o manifestăm când pretindem ajutor divin, la disponibilitatea redusă pe care o arătăm în împlinirea unui canon sau la pretenţia de a nu fi lezaţi în nici un fel de vorbe sau critici aspre. Probabil sunt doar câteva dintre diferenţele care ne separă de instantaneitatea înfăptuirii cererilor noastre bune.