Fapta şi eroarea în actualitate

Comparată cu vremurile trecute, actualitatea va fi întotdeauna diferită, iar scurgerea clipelor o va aduce la momentul cuvenit dincolo de pragul prezentului, pentru a rămâne în cutia cu amintiri abia folositoare a istoriei. Timpul vindecă răni și adâncește spațiile dintre idei, așezând lucrurile la marginea devenirii umane, aproape mereu altfel de cum am vrea și cum am crede că este necesar.

După trecerea ireversibilă, iremediabilă a vremii, pe zidul existen­ței apar urme abia recognoscibile, ca niște rune săpate în stâncă, supraviețuind secolelor. Și, mai cu seamă astăzi, când paginile de istorie se găsesc la îndemâna oricui - pe internet, dar nu numai - este destul de greu să îți justifici ignoranța când vine vorba despre ceea ce a fost, pretextând că nu ai știut să descifrezi semnele vremurilor apuse.

Dacă am vrea să privim atent urmele cioplite de trecerea vremii, am observa sfatul ferm de a ocoli, cu orice preț, persoanele care sar dintr-o corabie în alta după cum bate vântul și după cum decid interesele de moment. Oamenii care nu au idei călăuzitoare prin viață, dar au opinii cu valabilitate limitată, zgomotoase și ferme. Până când apare momentul schimbării...

Se întâmplă, însă, că unii dintre noi nu vor să înțeleagă avertismentele altor secole, repetând aceleași erori și călcând, până la o distrugătoare rutină, pe urmele propriilor pași, îndreptați spre punctele cardinale greșite. Doar așa se poate explica faptul că micile nimicuri și marile dezastre au căpătat obiceiul chinuitor de a reveni peste noi, o dată la ceva timp, profitând de faptul că nu am înțeles nimic din ceea ce a fost. Condamnând, astfel, ceea ce va fi.

Am văzut cu toții oportuniști de carieră. Am înțeles că în mâinile potrivite devin unelte impresionante, măcar până la ivirea unei oferte mai bune. Și am învățat - sper, din toată inima - că trebuie să ocolim acest gen de oameni, după îndemnul poeziei din copilărie, dedicată ariciului cu țepi ca niște vajnici ostași: „Aferim, bre, ieniceri! Ne ferim de neplăceri”.

Nu voi da exemple. Voi remarca doar că, profitându-se la maximum de maculatura emisă în perioada comunistă, suntem intoxicați, în această perioadă, cu sloganuri de tristă amintire, dar, se pare, de largă circulație. Iar în bătaia armelor revenite în actualitate, dezgropate din aceleași locuri comune, se află din nou credința strămoșească, identificată, iarăși, drept inamic al poporului.

Probabil că promotorii ideologiei comunismului renăscut își imaginează că, repetând lozinci și erori ale unui trecut înnegurat, vor obține mari izbânzi și rapide promovări într-o carieră discutabilă, meteorică. „Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfințeniei și nu cred că sufletele curate vor avea cununa lor” (Cartea înțelepciunii lui Solomon 2, 21-22).