File ierusalimitene, un dar Pruncului de la Betleem

Anul mântuirii 2020. Postul Crăciunului, răstimp de pregătire pentru marea sărbătoare a întâmpinării Celui care, Dumnezeu fiind, S-a făcut om la plinirea vremii, golindu-Se de slava dumnezeiască, chip de rob luând, în afară de păcat. Mai mare iubire ca a Sa, niciodată întâlnită!

Cuvintele și gândurile pălesc în zilele apropiatului Praznic. Caută fiecare, după evlavia și râvna personală, să mediteze, schimbând firul minții, spre a se pregăti atent și cât mai curat pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Avem la îndemână lacrimile, căința, epitrahilul și mai ales întoarcerea…

Nu întâmplător, ci într-o asemenea nevoință, a fost tipărită, în zilele de pregătire pentru sărbătoarea Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cartea Neaua ninge la Betleem, scrisă de mult prețuita doamnă Doina Cernica și publicată la Editura Mușatinii din Suceava, cuprinzând 188 de pagini.

Bucurie și revelare a frumuseților și sensurilor Țării Sfinte, parcă încă nedescoperite. Una dintre multele cărți ale scriitoarei iscusite, care se adresează sufletului călăuzit spre locul nașterii din Betleem.

Neaua ninge, nu-L atinge, cum spune vechiul colind, vântul bate, nu-L răzbate,/Lăudați și cântați și vă bucurați…

La Betleem ninge rar. Nu știu cum va fi fost în vremea Mântuitorului, dar acum trec ani îndelungați până când firele de zăpadă se aștern pe locul în care, Dumnezeirea coborându-Se, a luat trup din Fecioara Maria, ca pe noi, oamenii, să ne ridice la Dum­nezeu.

Am descoperit în cartea doamnei Cernica frumusețe inefabilă, parfum de cedru, trandafiri și aromate diverse, nobile. Scriitoarea s-a documentat înainte de a așterne aceste rânduri, însă dincolo de cercetarea firească a condeierului, paginile sunt străbătute de înaltele trăiri, de sensuri pe care chiar teologii pricepuți nu le-au deslușit până acum în aceeași notă. Poezia și literatura, muzica și arta deopotrivă se împletesc cu teologia. E un cântec al sufletului, profund, sublim!

Cred că între preafrumoasele cărți ale doamnei Doina Cernica, aceasta este cea mai valoroasă, cuprinzând înălțimile spiritului și trăirile teologhisirii împletite cu atingerea aripii îngerului. Toate au străluciri, dar cuvintele pentru Dumnezeu nu au asemănare.

Cartea istorisește despre Țara Sfântă, locul în care Mântuitorul Iisus Hristos S-a făcut Om, a copilărit și a ieșit la propovăduire, semănând în țarina mântuirii cuvintele vieții veșnice. Nu sunt uitate nici locurile unde a fost umilit, răstignit și îngropat, nici Mormântul de unde a înviat, dar nici locurile în care S-a arătat ucenicilor și de unde, apoi, S-a înălțat la Cer, împlinind făgăduința de a trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, asupra ucenicilor care, fiind în Ierusalim, așteptau împlinirea promisiunii.

Slovele cărții, care urmează itinerarul unui pelerinaj, par a fi scrise după o viață întreagă petrecută acolo, izvorând din inima unui om ce ar fi locuit ani la rând în spațiul sacru și de care este atașat iremediabil. Este ca un testament prețios în care se relatează despre Nazaret, Galileea, Muntele Tabor sau Raiul de pe munte, despre bătrâna cetate a Ierihonului, ajungând la apa Iordanului, pe Marea Galileei visând, Cu moartea pe moarte călcând, despre sfinții deșertului, despre cetatea martoră mântuirii noastre, Ierusalim, despre Muntele Măslinilor și Maica Vieții, care s-a mutat din cele trecătoare odihnindu-se puțin în Grădina de la Ghetsimani, despre arătarea Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului, despre florile de la Ein Karem, aduse la Suceava, ori despre Neaua de la Betleem.

Cu măiestrie genială, Doina Cernica include în paginile cărții persoane cu care a călătorit, amintiri revelatoare și inspirate imagini descriptive, literare și istorice, deopotrivă. Am descoperit în anii trecuți pagini scrise despre Ierusalim și Țara în care Mântuitorul a trăit ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat, lăsându-ne adevărul învățăturii Sale, și în lucrări precum Pe urmele pașilor Tăi, Iisuse... a Olgăi Greceanu sau ale unor istorici, teologi ori ierarhi, între aceștia IPS Irineu de la Alba Iulia, cândva Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim și Iordan, ale celor apropiați nouă sau din trecute vremuri. Ei și-au scris impresiile ca pagini de jurnal, închinate Cuvântului mântuitor. Doamna Cernica a urcat însă pe culmile Taborului, aflând frumusețea cuvintelor pline de lumină. Muntele i-a învăluit mintea și inima în lumină.

Ajunsă la Nazaret, doamna Cernica n-a fost numaidecât impresionată de maiestuoasa catedrală zidită peste casa unde, potrivit tradiției, a copilărit Mântuitorul. Privirea ei s-a oprit și peste biserica Bunei Vestiri, considerată un copac de piatră cu rădăcinile ­întinse ocrotitor peste izvorul care alimenta Ierusalimul cu apă în urmă cu 2.000 de ani și care alimentează și azi Fântâna Mariei din apropiere.

Admirând mult un ficus secular, sub coroana căruia s-a oprit, reușind să atingă trunchiul său gros, alcătuit dintr-o împletitură de trunchiuri, a auzit un zgomot de pași, căci un copil aleargă fără griji pe ulițele Nazaretului, de peste două milenii, urmărit cu duioșie și permanentă încordare de maica Sa. Apoi, pașii o călăuzesc după pașii Copilului care crește, de acum Bărbat tânăr și înțelept pentru cine Îl privește. Învățătorul pentru cei care Îl văd!

Călătoria prin câmpul spicelor, în preafrumoasa Galilee și prin îndepărtata cetate a Ierihonului a lăsat în mintea și inima doamnei Cernica cuvinte înțelepțite. Ajunsă la Ierihon, străvechea cetate, s-a minunat! Amintirile curg. Se gândea la o mamă îndurerată căreia i-a vorbit despre locul acesta…

Nu departe de Iordan, zări un finicet, cum i se spunea în vechime pădurii de finici sau de curmali, după explicația unei profesoare de biologie, îndrăgostită de copacii Țării Sfinte, cu umbra lor blândă, mărginită de ochii florilor de toate culorile, ale leandrilor, buganvilelor, arborelui flacără și a celui de foc, ale rugilor de trandafiri.

Altă mărturisire glăsuiește: după lumina încinsă a deșertului, în mănăstirea de la Hozeva era umbră bună, un soi de seară blândă, unde a întârziat la icoane și altare, s-a pierdut printre cărți și hârtii pentru pomelnice. Mulți s-au rugat la racla Sfântului Ioan, alții au deschis volumele așezate pe catifeaua unor mese lungi, tipărite în câteva limbi, unii pentru a privi imaginile, alții chiar să parcurgă o pagină ori alta. O bucurie negrăită trăise atunci când a constatat că sihastrul român venit de la Neamț era nu doar eremit, ci și om de bibliotecă, care nu și-a permis răsfățuri, fiind răsplătit cu darul lui Dumnezeu pentru neostoita sa nevoință.

A resimțit și ariditatea copleșitoare care i-a plăcut Cuviosului Sava, care a trăit în tinerețe într-o mănăstire din Capadocia, apoi și-a continuat viața în rugăciune, urmat de mulți ucenici, care și-au sfredelit chilii în piatră, aproape de el, transformându-le cu vremea în ceea ce înseamnă azi unul dintre cele mai vechi și mai mari centre ale Ortodoxiei. Amintesc în treacăt și rugăciunea și trăirile de pe Drumul Crucii, de la Biserica Sfântului Mormânt, din păduricea de măslini (Eleon), cuvintele închinate Împărătesei vieții, care a adormit și a fost așezată la poalele Muntelui Măslinilor, pe Valea Cedrilor (a lui Ioasafat).

Bucurie negrăită îl cuprinde pe cititorul paginilor ierusalimitene, poate printre cele mai frumoase scrise și închinate Locurilor Sfinte. Nu doar datorită firului povestirii ori așezării celei mai importante din lume, cât pentru cuvintele alese, aidoma mărgăritarelor, care împodobesc diadema împără­tească...

Cartea Neaua ninge la Betleem este darul doamnei Cernica pentru Pruncul care vine iarăși să Se nască, să găsească sălaș în inimile noastre.

La Betleem, cândva, înainte de anul 420, anul trecerii la cele veșnice a fericitului eremit Ieronim, Domnul i S-a arătat asprului nevoitor și i-a spus să-I aducă păcatele, pentru ca El să i le ierte.

Acum, Pruncul de la Betleem primește darul autoarei, bucurând-o asemenea tuturor celor care au străbătut urmele pașilor Lui, înălțându-se întru aleasă trăire și doxologie.