Frânturi dintr-un jurnal ierusalimitean

Cetatea Ierusalimului

Aprilie 2014

„Acum toate s-au umplut de lumină,

şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt…“

În aceste zile strălucitoare, când gândul nostru se îndreaptă către Mântuitorul Iisus Hristos Care a biruit moartea şi a dăruit viaţă veşnică celor ce cred în El, ne aducem aminte cuvintele vieţii veşnice pe care Domnul le spunea ucenicilor Săi, şi prin ei, nouă tuturor: „Puţină vreme mai este Lumina la voi. Umblaţi până când aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi lumina, credeţi în lumină, ca să fiţi fiii luminii“ (Evanghelia după Ioan - XII, 35).

Aceasta este dorinţa noastră, de a părăsi întunericul şi de a ne îmbrăca în haina cea luminoasă pe care a primit-o fiul risipitor atunci când s-a întors în casa Părintelui celui Bun.

Acum, bucurându-ne de schimbarea veşmântului sufletului prin lucrarea pocăinţei şi prin marele dar al Învierii, cântăm împreună cu Biserica întreagă: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Înviere! Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“.

La Ierusalim nu sunt livezi întinse de măr care să înmiresmeze sărbătoarea Paştilor, ca în dulcea Moldovă şi-n toate ţinuturile româneşti. În aceste locuri, copacii care au florile parfumate înfloresc într-un alt răstimp. Bunăoară, în luna februarie, Muntele Măslinilor te întâmpină cu portocalii, mandarinii şi lămâii înfloriţi, iar mireasma e străină lumii acesteia. Se zice că la fel este atmosfera în paradis.

Cu ani în urmă, aflându-mă în bătrâna Eladă, am poposit în insula Creta la vremea înfloririi portocalilor. Deşi acest lucru se întâmpla în 1995, n-am uitat niciodată imaginea aceea, iar mireasma răsare uneori ca dintr-o poveste...

La vremea Sfintelor Paşti, în Ierusalim sunt deja primele fructe coapte (acridele), iar lanurile sunt aproape gata de seceriş.

Am regăsit Ierusalimul având parfumul său inconfundabil, cu uliţi strâmte şi cerul senin, necuprins, atmosferă pe care o descoperi permanent, neputând fi cuprinsă în tipare omeneşti sau în cuvinte grăbite.

Ca şi prima dată când am păşit prin Cetatea Sfântă, aveam impresia că mă aflu cu veacuri în urmă, aşteptând să treacă, purtându-şi armurile, cavalerii cruciaţi. Lumina electrică şi aparatele moderne din magazine mă readuc îndată la realitatea vremurilor în care trăim.

Cu diferite prilejuri am poposit şi-n alte cetăţi vechi, dar nici una nu poate concura cu istoria, sfinţenia şi tainele Ierusalimului...

Aşadar, pentru a treia oară la Ierusalim, în timpul primului pătrar al anului. La jumătatea lui ianuarie am fost în pelerinaj, împreună cu stareţii, stareţele şi monahii mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Clipe frumoase, folositoare, de neuitat.

După puţine zile reveneam la Ierusalim, însoţindu-l pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon al Târgoviştei, delegatul Patriarhului României, venit într-o misiune irenică, împreună cu părintele profesor Viorel Ioniţă şi părintele consilier patriarhal Michael Tiţa.

Atunci, Arhipăstorul Târgoviştei m-a prezentat obştii de la Reprezentanţa Patriarhiei Române în Ierusalim şi a spus cuvinte frumoase Patriarhului Teofil al Ierusalimului şi a toată Palestina odată cu numirea mea ca nou Reprezentant al Patriarhiei Române în Ţara Sfântă.

Revenirea a treia oară într-un timp atât de scurt a fost diferită de celelalte vizite la Ierusalim. Pe umeri slabi apăsa grija unei slujiri la înălţimea căreia nu mă ridic. Au venit de asemeni trei consilieri patriarhali (Leonard Ciofu, Aurel Drăguş şi Petre Chiuţă), părtaşi la procesul de predare-primire, aşa cum se obişnuieşte într-o asemenea împrejurare. Unul dintre ei nu fusese niciodată în Ţara Sfântă. I-am observat dorinţa de a se achita de obligaţiile de serviciu, dar şi bucuria primei sale călătorii ca pelerin pe urmele Domnului.

În grădina Ghetsimani, de la poalele muntelui Eleonului, mii de credincioşi se aflau în locul unde Domnul S-a rugat stăruitor Părintelui ceresc să fie împlinită voia Lui... Acolo, săvârşeau Liturghii mulţi preoţi cu ucenicii care-i însoţeau în pelerinaj. Alături de Biserica Naţiunilor, măslinii care sunt din vremea Mântuitorului ne-au vorbit în felul lor şi au dat tainic mărturie despre ziua în care Învăţătorul a fost trădat cu o sărutare vicleană de ucenicul pizmătăreţ şi nerecunoscător...

Alături am văzut biserica care adăposteşte mormântul ce s-a făcut Scară către Cer, în care a fost aşezat pentru puţin timp Izvorul Vieţii, cum o numesc cântările Bisericii pe Maica Luminii. M-am bucurat să întâlnesc şi acolo, ca peste tot în Ierusalim, pelerini români, din ţară şi din diaspora.

Am refăcut apoi Drumul Crucii sau al durerii şi umilinţelor pentru Cel Care era fără de păcat. Opririle sau popasurile Domnului dinaintea răstignirii Sale sunt precis însemnate, cu momente de rugăciune şi meditaţie (chiar cu lecturi din referatul biblic) la biserici şi capele care vorbesc de cel mai cutremurător moment al istoriei umanităţii. Am văzut oameni care purtau pe întregul traseu Crucea pe spate, imitându-L pe Domnul Care a căzut sub povara ei. Uliţele strâmte ale cetăţii sunt astăzi asaltate de pelerini, aceştia fiind uneori „agresaţi“ de insistenţa comercianţilor şi a vânzătorilor de la buticuri, primitori la prima vedere şi dornici de a-şi vinde sub orice formă produsele.

Şi în cetatea Betleemului, ca în toate altarele ortodoxe, în Vinerea cea Mare, pe înserat,

s-a săvârşit slujba Prohodului Domnului. Destul de mulţi credincioşi, în majoritate arabi, cântau alternativ alături de sobor, în limbile greacă şi arabă, cântare de îngropare Domnului. O impresionantă procesiune cu tobe şi instrumente din tradiţia zonei au însoţit Sfântul Epitaf în jurul istoricei biserici de pe locul unde S-a înomenit (a devenit fiu al Fecioarei) Dumnezeu - Cuvântul.