Freganii, nişte asceţi în derivă

Freganismul este un curent inventat în America după 1990, generat de antiglobalism şi grija pentru mediul înconjurător. Practicanţii freganismului se numesc fregani şi este posibil să încadrăm mişcarea lor drept una socială, cu implicaţii morale. Modul de viaţă al freganilor arată că nu le este indiferentă soarta planetei, ba chiar sunt îngrijoraţi peste măsură de imens de multele deşeuri pe care oamenii zilelor noastre le lasă în urma lor. Cine sunt şi ce fac freganii? Au la bază profesii dintre cele mai diverse, în general sunt oameni educaţi, artişti, dar şi persoane cu pregătire mai modestă. Modul lor de viaţă este surprinzător pentru nivelul de civilizaţie actual şi pentru prejudecăţile lumii de azi. Freganii trăiesc din gunoaie. Nu sunt cerşetori, nu sunt leneşi, nu sunt hoţi, nici drogaţi, nu umblă murdari.

Dacă îi întâlneşti pe stradă, nu-ţi inspiră nimic rău. Ei au ales să se hrănească din mâncarea aruncată la gunoi de alţii, să poarte haine de mâna a doua, să-şi mobileze casele - dacă mai au - cu obiectele casnice şi mobila aruncate de proprietari care le-au considerat nu chiar de ultima generaţie. Lumea se revoltă: "Cât de igienic este să mănânci de la gunoi?" Dar ei nu se îmbolnăvesc. Cert este că nu le e ruşine cu astfel de apucături, ba chiar vor ca lumea să ştie ce fac, este protestul lor faţă de risipa uriaşă a semenilor. Mai mult decât atât, freganii şi-au lăsat baltă slujbele lor, iar unii dintre ei, carierele de succes. Nu mai vor să fie îngrădiţi de programe, de ordine venite de la şefi răi sau nepregătiţi şi nici să plătească impozite, să fie mereu hăituiţi, stresaţi şi sclavi ai unui sistem care îi înrobeşte. Unii şi-au părăsit şi casele, trăiesc în rulote. Liberi ca păsările cerului, aceşti oameni tind să se apropie de lipsa de griji a monahilor noştri.

Vă închipuiţi ce călugări extraordinari ar fi aceşti oameni dacă l-ar cunoaşte pe Dumnezeu? Renunţarea la tot şi smerenia par să le fie familiare din moment ce scormonesc prin gunoaie şi mănâncă din firimiturile altora. Haine ponosite poartă, lipsiţi de averi sunt, plini de milă de creaţia lui Dumnezeu sunt, astfel încât freganii par a fi nişte oameni buni şi altruişti. Singurul lucru care le lipseşte este credinţa în Dumnezeu şi punerea în slujba Lui a tot ceea ce fac: renunţări, umilinţe, asceză involuntară. Fără Hristos care dă un sens mântuitor şi care duce dincolo de lumea trecătoare, dincolo de natura care moare chiar şi în cele mai curate şi nepoluate condiţii, fără El totul e risipire de sine. Dar nu sunt de condamnat aceşti oameni. Ei sunt semnul vizibil că lumea desacralizată de astăzi simte dureros nevoia de a fi bună, de a căuta şi altceva în afară de simplul consum de plăceri, de a se întoarce în cele din urmă la scopul pentru care a fost creată.