Frumusețea, dincolo de cifre

În 2 martie 1969 avea loc zborul inaugural al primului și până acum singurul supersonic de pasageri, Concorde, produs în comun de Sud Aviation (ulterior Aérospatiale) și British Aircraft Corporation (BAC).

Capacitatea de a zbura mai repede decât viteza sunetului, precum avioanele de vânătoare, nu era singura caracteristică excepțio­nală a aeronavei: era unicul avion de linie cu aripile în forma delta și tot unicul cu geometrie variabilă, căci „nasul” îi cobora la decolare și aterizare, pentru a permite piloților să vadă cât mai bine pista, iar în zbor se alinia orizontal cu corpul avionului, pentru a asigura o formă cât mai aerodinamică.

Construit din aluminiu, a fost de asemenea primul avion de linie care a avut comenzi de zbor analogice fly-by-wire. Avionul putea menține o viteză de până la Mach 2,04 (2.170 km/h) la o altitudine de 18,3 km. O adevărată navă spațială!

Cum se întâmplă adesea, lucrurile extraordinare ridică probleme speciale. Întârzierile și depășirile de buget au dus costul programului la 1,5-2,1 miliarde de lire sterline în 1976, anul intrării în serviciu regulat, adică 10,8-15,2 miliarde de lire sterline de azi. Prea mult!, au strigat destui. Prea zgomotos!, s-au agitat alții. Poluează prea mult!, a fost a treia acuzație - toate ignorând însă faptul că o cursă Londra-Paris ajunsese să aibă sub trei ore (față de cele 6-10 ore de azi), mai puțin decât se face de la București la Paris, pe o distanță de trei ori mai scurtă.

Pe când discuțiile erau în toi, ambele tabere aruncând cu cifre, prestigioasa revistă Paris Match a publicat un documentar având în deschidere o fotografie pe două pagini cu avionul atât de disputat și cu titlul: „Et maintenant laissons chiffres: il est beau!” („Și acum să lăsăm cifrele: e frumos!”)

Era un demers jurnalistic justificat și profesional? Ne putem permite, ca jurnaliști și, în general, ca oameni, să judecăm un proiect măreț prin prisma unui atribut atât de relativ ca frumusețea?

Ba bine că nu! Oricât de personal interpretabilă, frumusețea este o valoare în sine, dincolo de calități și performanțe - care în cazul Concorde erau, de altfel, incontestabile. Fru­musețea face și trebuie să facă parte din viața noastră, trebuie să tindem spre ea și să ne bucurăm de ea.

Mi-am amintit de acea fotografie și acel titlu zilele trecute, când, după mai multă vreme, am trecut prin apropierea Catedralei Mântuirii Nea­mului și mi s-a tăiat răsuflarea: Uau! Cât e de frumoasă! Sigur că am urmărit toate articolele din Ziarul Lumina relatând, cu imagini, evoluția șantierului, dar, oricât ar fi de talentați - și sunt - fotoreporterii noștri, realitatea depășește orice fotografie.

Mai ales că am de făcut o mea culpa: Când era la roșu, am fost dezamăgit aflând că va fi zugrăvită. M-am înșelat. Abia acum și-a atins nivelul superior de frumusețe, culoarea a făcut să se vadă toate detaliile, care arată acum ca o dantelă. Și, în mod miraculos, deși maiestuoasă, pare delicată, având rafinamentul unei bijuterii.

În fața unor atât de puternice impresii vizuale - dublate, desigur, de cele spirituale - chiar ar părea că n-ar fi de invocat alte argumente. Dar cum există oameni veșnic ne­mul­țumiți, să amintim totuși măcar unul: „Suntem datori să ridicăm în capitala tuturor românilor Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam”, a spus regele Ferdinand în 1920, după ce acest deziderat apăruse încă din vremea regelui Carol I.

Și, iată, dorința se împlinește.