Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Gamaliil, unul dintre înţelepţii Mănăstirii Neamţ

Gamaliil, unul dintre înţelepţii Mănăstirii Neamţ

În vremea când Lavra Neamţului avea câteva sute de vieţuitori, înaintea Decretului nr. 410/1959, se remarcau sumedenie de călugări prin felurite daruri. Erau cunoscuţi îndeosebi marii slujitori şi predicatori ai mănăstirii, pentru care boieri şi oameni de rând făceau cale lungă să-i asculte, apoi monahi cărturari, iubitori ai slovelor şi ai liniştii, precum şi vieţuitori preocupaţi de lucrarea gospodărească. Unii au fost înconjuraţi de nimbul sfinţeniei, alţii au avut altfel de daruri, umbrite şi ele de Duhul Sfânt. Au fost şi cazuri în care monahi, oameni fiind, au greşit. Cei mai mulţi s-au căit, au plâns cu amar pentru greşelile lor şi s-au întors la Casa Părintelui celui Bun.

Arta vieţuirii frumoase, într-o mănăstire cu bogate tradiţii

În 1959, Mănăstirea Neamţ şi schiturile ce aparţineau acestui aşezământ monahal au pierdut câteva sute de călugări. O parte dintre ei au fost surprinşi de valuri uriaşe în lupta cu încercările vieţii, alţii s-au întors la un moment dat în mănăstirea făgăduinţelor lor.

Între vieţuitorii veacului al XX-lea se păstrează şi monahul Gamaliil Păvăloiu, născut în 1899 la Clipiceşti, judeţul Putna, venit la Mănăstirea Neamţ în 1923 şi rămas aici până în anul 1998, când a trecut la cele veşnice. În aceşti 75 de ani a făcut ascultare sub îndrumarea a 21 de stareţi şi a unor comisii interimare, a cunoscut patriarhi şi mulţi ierarhi, unii având legături de suflet cu Mănăstirea Neamţ. A fost contemporan cu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi cu alţi părinţi cuvioşi, cum ar fi: Gherasim Cârjă, Vasian Iosub sau Gherasim Cucoşel. De la mulţi a învăţat arta vieţuirii frumoase, într-o mănăstire cu bogate tradiţii şi cu posibilităţi misionare de anvergură.

În tinereţea sa a împlinit ascultarea de librar. La prima vedere - una mai puţin obişnuită. Era de mare folos atunci, în mănăstire, unde funcţiona o librărie care prezenta celor preocupaţi de viaţa spirituală cărţile tipărite în istorica Tiparniţă a Lavrei. În această ascultare a descoperit o chemare specială pentru cuvântul tipărit, pentru cărţile de folos sufletesc. La stăruinţa lui, cu bănuţi agonisiţi din greu şi cu ajutorul unor binefăcători, a reuşit să tipărească mai multe tomuri de zidire sufletească, în special cărţi de rugăciuni şi istorioare duhovniceşti.

Dacă facem o analiză atentă şi obiectivă a titlurilor şi tipăriturilor ce au văzut lumina tiparului la Tipografia Mănăstirii Neamţu în perioada 1929-1940, remarcăm numele monahului Gamaliil Păvăloiu, acest monah simplu care a stat alături de persoane celebre, care au scris şi editat mult, cum ar fi: Nicodim Munteanu, Mina Prodan, Meletie Nicuţă, Teodosie Bonteanu, Damaschin Trofin şi alţii.

În anul 1929, Gamaliil Păvăloiu tipărea la Mănăstirea Neamţ Calea creştinului după Sfânta Scriptură, un an mai târziu - Carte de rugăciuni. În 1932 edita Paraclisul al doilea şi Cartea bună, revistă periodică prin care Tipografia Mănăstirii Neamţ îşi prezenta lucrările publicate, pregătite pentru vânzare. Anul 1935 avea să-i aducă bucuria tipăririi Buchetului rugăciunilor şi a lucrării Prăvălioară bogată cu diferite rugăciuni. În 1936 a tipărit Carte de rugăciune mică, Vămile văzduhului şi Istoria pe scurt a Sfintei Icoane a Maicii Domnului din Sfânta Mănăstire Neamţu, iar în 1937 - Taxiot ostaşul, retipărită anul următor. În 1939 a editat o nouă Carte de rugăciuni, iar în 1940 - Viaţa Cuvioasei Evdochia, Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, Carte de mărturisire bogată, Cuviosul Pimen cel Mare, Sfântul Xenofont cu fiii săi Arcadie şi Ioan, Viaţa Sfântului Mucenic Gheorghe, Făclii ortodoxe, Viaţa Sfântului Mucenic Haralambie, Judecata sufletului şi răsplata vieţii pământeşti, Paraclisul Maicii Domnului, Carte de rugăciuni şi Învierea Sfinţilor şapte tineri din Efes. Aceste titluri au cunoscut în perioada respectivă o largă circulaţie nu doar în Moldova, ci şi în alte ţinuturi, iar tirajul unora a fost identic cu al celor mai prestigioase tipărituri ale vremii. Literatura pioasă a cunoscut întotdeauna, dar mai ales în perioada interbelică, un viu interes în rândul credincioşilor. Dintre toate titlurile mai sus amintite, Prăvălioara bogată cu diferite rugăciuni s-a răspândit cel mai mult, fiind întâlnită şi astăzi în multe case din Moldova.

„Dacă atunci nu aveam bani, acum îţi pot întoarce darul“

Format în marea şcoală nemţeană ca ucenic al călugărilor cărturari Nicodim Munteanu, Mina Prodan, Vasile Vasilache, Eufrosin Urmă, Damaschin Trofin şi alţii, Gamaliil Păvăloiu a oferit, ani la rând, miilor de pelerini care veneau la Mănăstirea Neamţ cu prilejul hramului, dar şi la alte sărbători, posibilitatea de a cumpăra de la librăria mănăstirii ediţii ale Noului Testament ori Urmarea lui Hristos, dar şi publicaţii religioase pe înţelesul tuturor. În timpului regimului comunist, multe dintre aceste cărţi erau multiplicate pe ascuns şi folosite de credincioşi într-o vreme în care Biserica şi fiii ei erau umiliţi şi nevoiţi să reziste într-o luptă puternică, dar tainică.

Din anii vieţuirii la Neamţ îmi amintesc adeseori chipul monahului Gamaliil. Locuia într-o căsuţă pe drumul către fosta locuinţă a episcopului Narcis Creţulescu, avându-i vecini pe arhimandritul Claudiu Derevleanu şi pe monahii Cosma Cora şi Pahomie Ciornea. Era doar o umbră de om, peste 90 de ani având, retras, necomunicativ, uitat parcă de toţi. Avea un singur rând de haine şi câteva cărţi rămase de demult. La chilia lui băteau uneori săracii, mai ales în preajma zilei când primea „oleacă“ de pensie.

Îmi aduc aminte şi de mărturisirile calde ale fericitului întru pomenire patriarh Teoctist, în vizitele pe care le-a făcut în anii â80 şi â90 la Mănăstirea Neamţ. În tinereţea lui intrase de multe ori în librăria părintelui Gamaliil. Îl interesau multe dintre cărţile aşezate pe rafturi. Librarul, observând cât de greu găsea în buzunare suma de plată, oferea până la urmă cartea gratis. Patriarhul Teoctist nu uitase acest lucru. „Dacă atunci nu aveam bani, acum îţi pot întoarce darul“, îi spunea patriarhul bătrânului monah. Am fost martor la câteva întâlniri dintre cei doi şi am observat cum patriarhul Teoctist îi strecura cu discreţie, în buzunar, bani pentru lemne şi pentru trebuinţele bătrâneţilor.

O viaţă plină de roade, în spatele unui nume simplu

L-au ajutat în anii din urmă şi alţi ierarhi sau monahi din aceeaşi mănăstire, care-l priveau cu admiraţie pentru anii mulţi de trăire filocalică şi pentru grija specială pe care a manifestat-o pentru cartea duhovnicească. În ultimii ani ai vieţii, părintele Gamaliil mergea din ce în ce mai greu la biserică şi asculta cu multă evlavie Sfânta Liturghie. Aşa putea fi văzut în fiecare dimineaţă, îndreptându-şi paşii sprijinit de baston şi înconjurat de săracii care-i cereau milostenie. A venit apoi suferinţa şi mutarea într-o chilie a bolniţei. Şi aici îl căutau cei necăjiţi, ştiindu-l milostiv. Cu puţin timp înainte de a muri, a trimis săracilor, printr-un frate, ultimii bani pe care-i avea. N-a vrut să agonisească nimic. A trimis din vreme, ca toţi cei înţelepţi, comoara sa către împărăţia iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu. Intrase în anul 100 al vieţii sale când Domnul L-a chemat la Sine, încredinţându-I bucuria celor care L-au slujit cu dragoste şi credinţă multă.

În spatele unui nume simplu - Gamaliil monahul - se ascunde o viaţă plină de roade şi mai ales istoria a 75 de ani în care Lavra a avut un vieţuitor jertfelnic.