Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ghetsimani, Valea Chedronului și netrecătoarele sale comori

Ghetsimani, Valea Chedronului și netrecătoarele sale comori

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Repere și idei
Lângă Ierusalim, dincolo de poarta numită Urechile acului (Poarta Sfântului Ștefan), se află Valea Chedronului, etimologia spațiului geografic trimițând la cuvântul ebraic chidron, care înseamnă întunecat. Datele păstrate consemnează că, în vremea ploilor, apa care curgea era neagră, fiind însoțită de aluviunile de tot felul pe care vâltoarea râului le acapara în drumul său.

De demult, Chedronul aduna torenții formați în urma ploilor, însă, acum, din acesta nu a rămas decât un pârâiaș, care reușește să capteze ape doar după ploile mari, de câteva ori pe an.

Valea Chedronului s-a numit și Valea lui Iosafat, după cuvântul profetului Ioil: Aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moștenirea Mea Israel, pe care au împrăștiat-o între neamuri şi țara Mea au împărțit-o în bucăți (Ioil 4, 2).

Valea aceasta începe la nord-vest de Ierusalim, trece pe lângă mormântul lui Simeon cel Drept, un mare binefăcător al poporului din Ierusalim, continuă pe lângă zidul de răsărit al cetății, fiind despărțită de Muntele Măslinilor, și străbate apoi Pustiul Iudeei până la Marea Moartă, în zona Qumran.

Din cercetările bibliștilor, cunoaștem că regele David a trecut și el Valea Chedronului și tot poporul l-a urmat pe drumul care duce în pustiu.

Numele văii este amintit și în alte scrieri veterotestamentare. Astfel, în cartea profetului Ioil, acest loc este denumit, așa cum am men­ționat, Valea lui Iosafat, în cinstea celui care a repurtat o mare victorie în fața moa­biților și amoniților, sau Valea Judecății, locul având în conștiința poporului lui Israel o dimensiune eshatologică și de restabilire a dreptății lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său: Domnul este aproape în ziua judecății. Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur. Aduceți seceri, căci holda este coaptă, veniți, coborâți-vă, căci teascul este plin, albiile dau peste margini; fărădelegile lor n-au seamăn. Mulţimi şi iar mulţimi în Valea Judecăţii. Căci aproape este ziua Domnului în Valea Judecăţii (Ioil 4, 12-14).

Descoperim în acest loc și urmele pașilor Mântuitorului Iisus Hristos, Care trecea pe aici când mergea spre Ierusalim sau pleca din Cetatea Sfântă către localitățile învecinate, ori Se ruga noaptea în grădina din apropiere, după cum se relatează în Evanghelia după Ioan: Iisus a ieșit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi (Ioan 18, 1).

În valea denumită și a Pârâului Cedrilor se află multe morminte care amintesc de tradiția potrivit căreia, după cuvintele profetului Ioil, Dumnezeu va ține aici judecata universală. Din acest motiv, mulți și-au pregătit din vreme mormintele în acest loc. La ele face aluzie și Mântuitorul atunci când, vorbindu-le ucenicilor și mulțimilor, îi avertizează asupra pericolelor în care îi pot aduce ipocrizia și dorința de putere: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele prorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar (Matei 23, 29-35).

În Valea Chedronului se află mormintele celor de demult: Abesalom, Iosafat, Zaharia (ultimul dintre drepți despre care a amintit și Mântuitorul) sau Sfântul Iacob, care a avut un rol important în Biserica Ierusalimului, mai ales la Sinodul apostolic, despre care vorbește Cartea Faptele Apostolilor (15, 13). El a fost condamnat la moarte de marele preot Anania al II-lea și a fost aruncat de pe aripa templului, fiind înmormântat chiar în locul unde a căzut.

Se mai află acolo și mormântul profetului Isaia, care a sfârșit tragic din ordinul unui nepot, ajuns conducător al poporului, precum și din al unui înalt demnitar de la Palatul Regal, care are o inscripție plină de învățăminte: Aici este mormântul administratorului Palatului și aici nu se află nici aur, nici argint, ci numai oasele lui, blestemat să fie omul care îl va deschide...

În apropiere se află Poarta numită de Aur, despre care știm, din tradiție, că se va deschide la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos.

În zona aceasta, dintre morminte, cel mai important pentru creștini este mormântul în care a fost așezat trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deși circulă tradiția că Evanghelistul Ioan a luat-o pe Maica Domnului la Efes, știm, cu siguranță, că ea a fost îngropată la Ghetsimani, dincolo de Pârâul Cedrilor.

Lucrarea apocrifă Transitus Mariae consemnează tradițiile din perioada Apostolilor, spunându-ne că în dimineața zilei au luat-o pe Stăpâna Maria și au dus-o în afara Ierusalimului, pe drumul de la capătul Văii, dincolo de Muntele Măslinilor. Iată sunt acolo trei grote: una largă spre exterior, alta spre interior și o cămăruță înăuntru, cu o bancă înălțată din argilă, în partea de răsărit. Mergeți și așezați-o pe cea binecuvântată pe banca aceea…

Cartea mai arată că mormântul era venerat încă din secolul al II-lea, aflându-se în proprietatea iudeo-creștinilor.

Dacă Sinoadele III și IV Ecumenice, de la Efes (431) și Calcedon (451), au stabilit învă­țătura ortodoxă despre theotokia Maicii Domnului, Iuvenalie, Arhiepiscopul Ierusalimului, a vorbit despre mormântul de la Ghetsimani, când a fost rugat să aducă împărătesei Pulheria și reputatului general Marcian o parte din moaștele Maicii Domnului.

Iuvenalie afirmă: tradiția ierusalimiteană ne spune că în mormântul de la Ghetsimani, îndată după îngroparea Maicii Domnului, nu s-a găsit trupul ei, ci doar o parte din veșmintele pe care le purta. Din acestea îți vom aduce și ție, Mărită Împărăteasă…, darul ajungând la Constantinopol, chiar prin mâinile arhipăstorului Sfintei Cetăți, în anul 451.

Cu aceste minunate odoare a venit și la Calcedon, unde s-au adunat cei mai mulți episcopi din întreaga Antichitate creștină, aducând o parte a veșmintelor păstrate cu sfințenie la Ierusalim și apoi în cetatea Constantinopolului, marcând, în acest mod, evlavia împărătesei Pulheria și a altor binecinstitori împărați bizantini față de Maica Domnului.

Sărbătorile închinate Maicii Domnului se prăznuiau și într-o biserică foarte cunoscută, aflată pe drumul către Betleem, numită Chatisma, precum și pe Valea lui Iosafat, în locul unde a fost așezat trupul celei care a dăruit viață Mântuitorului lumii.

Astfel, mărturiile istorice amintesc de decizia împăratului Mauricius (539-602), care a hotărât ca în tot imperiul să fie cinstit praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare pentru care creștinii se pregăteau cu post vreme de 40 de zile, ca și pentru postul închinat Învierii Mântuitorului, timp în care ucenicii Domnului locuiau în colibe improvizate pe Valea Chedronului. În veacul al VI-lea, aici s-a construit o impunătoare bazilică, pe locul vechiului sanctuar al mormântului Maicii Domnului.

Tradiția ierusalimiteană spune că lăcașul de la mormântul Maicii Domnului a fost printre primele distruse de perși. Cunoscutul stareț Modest, care a refăcut și Biserica Sfintei Învieri, a reconstruit și această biserică. Un pelerin de la sfârșitul veacului al VII-lea consemnează că minunata zidire avea două niveluri: cel inferior, construit sub o boltă de piatră, remarcabil prin arhitectura și frumusețea sa, și cel superior, care avea formă rotundă. Mai târziu, biserica a fost refăcută de către cruciați.

Se putea vedea și atunci mormântul gol, unde trupul Maicii Domnului a fost depus pentru puțin timp, el fiind mutat la Cer de către dumnezeiescul său Fiu.

Mormântul Maicii Domnului a rămas până astăzi în grotă, fiind locul destinat sfintelor slujbe, unde au loc procesiuni atât în apropierea praznicului Adormirii Maicii Domnului, cât și după încheierea sărbătorii. Foarte mulți creștini vin din lumea întreagă aici, pentru a o cinsti pe Maica Luminii, care a odrăslit Viața și ne-a dăruit posibilitatea de a deveni fii ai Luminii și moștenitori ai veșnicelor bunătăți.

Am fost și eu de multe ori pelerin la mormântul Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare, la Ghetsimani. Nu pot uita procesiunea care are loc de la Biserica Sfintei Învieri, unde se află și un metoc al așeză­mântului de la Ghetsimani, până în cea în care adăpostește mormântul Maicii Domnului. Arhierei, preoți și diaconi, cu mulțimi de credincioși, dar și musulmani care o cinstesc pe Maica Domnului participă la procesiunea desfășurată pe ulițele strâmte ale Cetății Ierusalimului, de la Biserica Sfintei Învieri, străbătând în sens opus drumul Crucii, ieșind pe Poarta Sfântului Ștefan (a Urechilor Acului), continuând pe lângă Biserica Sfântului Ștefan, apoi dincolo de Pârâul Cedrilor, ajungând în locul unde se află mormântul în care a fost așezat odinioară trupul care a purtat Viața lumii.

Foarte mulți credincioși din cetate, dar și pelerini care vin din îndepărtări participă dis-de-dimineață, când zorile-și așază jilțul de aur deasupra Ierusalimului, la Sfânta Liturghie săvârșită în acest loc de către slujitorii ortodocși. Păstrez cu reverență în inimă și minte evlavia celor care vin în număr impresionant la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august (după calendarul Bisericii Ierusalimitene, 28 august). Adeseori, sunt prezenți creștini din lumea întreagă, mai ales din Biserica Greacă, alături de Patriarhul Ierusalimului și de alți ierarhi din Sinodul acestei Biserici.

Cum aș putea uita evlavia Arhiepiscopului Hristodoulos Paraskevaidis, care, în timpul păstoririi sale ca Mitropolit de Dimitriada și Almirou, apoi ca Întâistătător al Bisericii Greciei, venea în fiecare an să o cinstească pe Maica Domnului, cântând cu ceilalți pelerini prohodul închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mai sunt și acum ierarhi greci care continuă exemplul său, de pildă Mitropolitul Pantelimon de Veria sau, până de curând, Mitropolitul Pavlos de Drama (†2022).

Mulți dintre cei care participă la sfintele slujbe vorbesc despre faptele minunate care s-au întâmplat în trecut, dar se întâmplă și astăzi. Se simte o pace deosebită, o stare aparte pe care fiecare o percepe în raport cu credința pe care o are, cu râvna pentru cele sfinte și dragostea pentru Maica Domnului.

În spatele mormântului unde a fost așezat trupul Maicii Domnului se află și cunoscuta Icoană Ierusalimitissa, purtată și ea uneori în procesiuni. Datorită cinstirii credincioșilor, în ultima vreme s-au realizat copii ale icoanei, pentru multe biserici ortodoxe. Este icoana care aduce mângâiere și împlinire rugăciunilor celor care vin cu sinceritate și speranță în acest loc.

După tradiție, Icoana Ierusalimitissa face parte din icoanele Achiropiite, chipul ei fiind pictat în mod minunat, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, de o călugăriță de la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena”, aflată nu departe de biserica de la Ghetsimani, având înfățișare apropiată icoanei de la Betleem - Vitleemitissa, de asemenea, închinată Preacu­ratei Născătoare de Dumnezeu. Ferecătura icoanei, deosebit de prețioasă, dovedește evla­via și cinstirea creștinilor de pretutindeni arătată față de Împărăteasa cerului și a pământului, Maica Vieții și rugătoare fierbinte pentru neamul omenesc.

Mulțimea candelelor așezate în grota unde se află mormântul Maicii Domnului amintește de dragostea și dorința multora de a-și lumina sufletul și a-și îndrepta viața. Unele dintre candele au fost executate cu măiestrie de renumiți bijutieri, altele sunt prețioase prin vechimea lor, însă toate au o valoare simbolică și o poveste în stare să miște și cele mai împietrite inimi. O parte dintre aceste candele au fost donate și de către români, la loc de cinste aflându-se un frumos candelabru dăruit de Familia Regală a României. Toate acestea reprezintă mărturii ale prețuirii și cinstirii celei care este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui.

Cei care merg în pelerinaj la sfântul mormânt al Maicii Domnului și înalță cu credință rugăciuni smerite către „cea mai înaltă decât cerurile” nu rămân fără răspuns, ci primesc binecuvântarea, pacea și ocrotirea celei care „întru adormire lumea nu a părăsit”.

Citeşte mai multe despre:   Locurile Sfinte