Ghighiu, mănăstirea ocrotită de Stăpâna îngerilor

Când priveşti de departe o mănăstire, nu-i descoperi decât în parte tainele, istoria şi frumuseţile.

Am poposit adeseori la Ghighiu, în decursul unui sfert de veac, de cele mai multe ori în trecere, fiind pelerin la icoana Celei care domneşte peste îngeri, dăruită într-un miez de veac zbuciumat fericitului întru pomenire Patriarh Justinian Marina, de către episcopul antiohian Vasile Samaha, apocrisiarh bisericesc la Metocul antiohian din capitala Rusiei. Icoana pictată pe lemn de santal datează din secolul al XVI-lea şi are, ca toate celelalte sfinte icoane, după cum aminteşte şi rugăciunea de sfinţire, puterea de a săvârşi minuni. Maica Domnului din vechea icoană s-a arătat de multe ori episcopului Vasile Samaha şi i-a cerut s-o aducă la Ghighiu, în România. Fapte minunate petrecute într-o lume care-L ignora pe Dumnezeu.

Episcopul, cutremurat de repetatele partenofanii, i-a făcut o vizită Patriarhului Justinian Marina şi i-a mărturisit minunea. Patriarhul a rămas uluit. Lupta atunci, în acei ani, cum a luptat în tot parcursul patriarhatului, pentru apărarea Bisericii şi promovarea adevărurilor de credinţă într-un regim ostil, care-şi extinsese tot mai mult planurile de marginalizare a Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească "multilateral dezvoltată".

Patriarhul nutrea în acel timp dorinţa de refacere a mănăstirilor eparhiei sale, în special a celor de la Ghighiu şi Samurcăşeşti-Ciorogârla, pentru care s-a luptat, cum spune Apostolul neamurilor "lupta cea bună, până la capăt".

Aducerea icoanei din Siria tocmai atunci, în vremuri de încercare, a fost semnul că Patriarhul Justinian nu era singur, într-o luptă inegală cu mai marii regimului aflat la conducerea ţării.

Mănăstirea Ghighiu s-a aflat mereu în atenţia fericitului întru pomenire Patriarh. S-a ostenit mult, dimpreună cu vieţuitoarele aşezământului, într-o vreme când Decretul 410/1959 trimitea în lume mulţi monahi şi multe monahii.

Am mai poposit la Mănăstirea Ghighiu în toamna anului 1990, la înmormântarea monahiei Tatiana Neagu (1930-1990), osârduitoare călugăriţă şi neîntrecută bucătăreasă. Am cunoscut-o la Centrul Eparhial Iaşi, unde fuseses adusă în slujire din vremea Mitropolitului Teoctist Arăpaşu. Hărnicia şi priceperea ei au fost pe măsura importanţei locului. Toţi i-au apreciat calităţile şi au regretat decesul neaşteptat, survenit în urma unui accident petrecut aproape de Ruginoasa, în timp ce se întorcea din Munţii Neamţului, de unde recoltase ciuperci spre a fi conservate pentru iarnă.

Monahia Tatiana a fost o călugăriţă de vocaţie. Se ruga stăruitor, participa zilnic la Sfânta Liturghie, era harnică, primitoare şi binevoitoare. A rămas în amintirile mele şi-n rugăciuni pentru felul special de-a fi. La înmormântarea ei a participat şi tânărul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Daniel, care o rugase să mai rămână un timp în ascultarea de bucătăreasă a Reşedinţei mitropolitane din Iaşi. Împreună cu mitropolitul au mai slujit la Ghighiu Episcopul-vicar Roman Stanciu Ialomiţeanul, Arhimandritul Ieronim Creţu, Arhimandritul Rafael Ghiţă, Arhimandritul Vitalie Danciu şi alţi mulţi slujitori. Chiar Patriarhul Teoctist a lăudat-o şi s-a rugat la mormântul ei din cimitirul mănăstirii.

În ultimii ani, Mănăstirea Ghighiu a devenit pentru mine o destinaţie foarte cunoscută. În drumurile spre judeţul Prahova am poposit aici de multe ori şi am remarcat, cu uşurinţă, că mănăstirea a îmbrăcat veşmânt nou, în primul rând prin miile de flori înlocuite de câteva ori pe an, în fiecare sezon, care împodobesc în mod admirabil incinta lăcaşului. În această perioadă, prin strădania stareţei Eupraxia Neacşu, ajutată de o parte a soborului mănăstirii şi sprijinită de câteva familii şi persoane binevoitoare, în spaţiul mănăstirii s-au făcut importante lucrări de zidiri noi, restaurări şi înfrumuseţare.

În primul rând, biserica mare cu hramul Izvorul Tămăduirii a fost înnoită, dotată cu covoare noi, odăjdii şi vase de cult. S-a pus ordine în rânduiala slujbelor şi în modul de înregistrare şi gestionare a daniilor făcute de credincioşi, în vederea investirii acestora în lucrările care privesc bunul mers al mănăstirii.

Dintre celelalte realizări gospodăreşti ale stavroforei Eupraxia amintim: amenajarea casei arhiereşti din incinta mănăstirii, dotarea acesteia cu mobilier nou, înnoirea apartamentelor oficiale şi ale preoţilor slujitori ai mănăstirii. De asemenea, s-au refăcut integral (decaparea până la cărămidă, tencuieli noi, pardoseli, tâmplărie nouă, gresie, faianţă, etc.) 17 din cele 21 de apartamente ale incintei monahale, compuse din câte două-trei chilii, hol, bucătărie, baie, cămară.

Totodată, s-a construit un zid nou împrejmuitor pe aproximativ 300 de metri, s-a edificat o nouă stăreţie, terminată la gri (acoperită, cu tencuieli interioare şi exterioare finalizate). S-au înfiinţat ateliere de croitorie veşminte, icoane litografiate şi un cabinet medical. S-au reorganizat muzeul mănăstirii, biblioteca şi s-au înfiinţat pangare noi. Instalaţia termică a fost schimbată în totalitate şi s-au achiziţionat patru centrale termice (două mari şi două mici) pentru încălzirea spaţiului mănăstiresc.

La Atelierul Blotor din Baia Mare s-au turnat recent pentru mănăstire trei clopote noi (1.000, 500 şi 300 kg).

Vechea biserică a cimitirului Mănăstirii Ghighiu a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, după cum glăsuieşte pisania: "Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a zidit acest sfânt cimitir al hramului Sf. şi dreptului Lazăr şi al Sf. Spiridon, şi al Sfinţilor fără-de-arginţi şi al Sf. mucenic Haralambie, în zilele blogocestivilor împăraţi Nicolae Pavlovici cu blagoslovenia Preasfinţitului Mitropolit Kir Grigore şi cu a Preasfinţitului episcop al Râmnicului Kir Neofit vechil al Sf. Mitropolii, cu îndemnarea şi cheltuiala dumnealui Bil Vel Şătraru Panaite Mărunţeanu cu soţia dumnealui Ecaterina cu fii săi, şi cu ajutorul a multor iubitori de Cristos prin osîrdia şi osteneala Părintelui Stareţu Silvestru ieroschimonahul. S-a început din temelie în anul de la Cristos 1832 Aprilie 4; s-au săvârşit şi s-au sfinţit leat 1833 Octombrie 14."

Biserica a suferit în decursul vremurilor, mai ales în timpul cutremurului din 1940, în urma bombardamentelor aliate din 1943-1944 asupra rafinăriei Teleajen din apropiere şi a ocupaţiei germane vremelnice.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Mănăstirea Ghighiu ajunsese în stare de ruină. Patriarhul Nicodim Munteanu încearcă să demareze un program de refacere a mănăstirii, dar a trecut la cele veşnice în februarie 1948.

Patriarhul Justinian Marina a adus în anul 1952 călugăriţe de la mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştilor, în locul celor câţiva monahi bătrâni şi neputincioşi, demarând un amplu program de restaurare a chinoviei, iar între anii 1954-1958 a refăcut biserica cimitirului.

La începutul veacului al XXI-lea s-a constatat că starea ei era şubredă, fiind în pericol de prăbuşire.

Între anii 2009-2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin stăruinţa şi osârdia stavroforei Eupraxia Neacşu, biserica a fost consolidată, cu subzidiri în exterior şi interior, s-au turnat plăci de beton şi cinci centuri de susţinere, s-au refăcut turla şi acoperişul, învelindu-se cu tablă de cupru.

Astfel, în aceşti ultimi ani biserica a fost refăcută integral, s-au amenajat la demisolul ei o gropniţă (osuar) şi un muzeu în care sunt aşezate icoanele de la vechea catapeteasmă, datând de la începutul veacului al XIX-lea.

Pictura bisericii în tehnica "al fresco" a fost executată de către Ioan şi Daniela Moldoveanu, cu alţi ucenici, în cursul anului 2011, iar mobilierul a fost realizat de arhitectul Costică Moroiu din Bucureşti.

Mănăstirea a fost ajutată în mod deosebit de familia Bogdan şi Anca Petrescu din Bucureşti, care au donat banii pentru realizarea picturii, şi de credincioşii Stela Elena Căpăţână, Petruţa Hristache, Ion Enache şi Elena Iliescu, alături de alţi mulţi pelerini, închinători şi binefăcători ai acestei sfinte mănăstiri.

În Sâmbăta Sfintei Înălţări, la 26 mai, anul mântuirii 2012, soborul Mănăstirii Ghighiu şi pelerinii aşteaptă momentul de bucurie duhovnicească prin participarea la slujba de târnosire ce va fi săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.