Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Grafitul şi diamantul

Grafitul şi diamantul

Data: 04 Iulie 2013

Pe scara durităţii materialelor există două minerale care, deşi au în componenţă acelaşi element chimic, carbonul, se află la maximă distanţă unul faţă de celălalt. Nu ştiu dacă aţi ghicit care sunt cele două. Este vorba de grafit şi de diamant.

Grafitul are pe scara alcătuită de mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs locul cel mai de jos ca duritate, notat cu cifra 1.

Diamantul este în vârful ierarhiei, cu nota 10.

Ce face diferenţa între cele două minerale? Diamantul este asemenea grafitului, o bucată de cărbune care însă a fost supusă la temperaturi şi presiuni foarte mari. Cele mai frumoase şi valoroase diamante se află la 150 km în adâncul pământului, pe când grafitul se poate exploata şi în cariere de suprafaţă.

Grafitul este aşa de moale, încât lasă urme pe hârtie şi clivează, adică se desface în plăci sau lame cu suprafeţe plane. De altfel, numele de grafit vine din limba greacă, de la un verb care înseamnă a scrie. Diamantul lasă altfel de urme. Cu el se poate tăia foarte uşor chiar sticla.

Grafitul nu are o structură moleculară ordonată, ci amorfă, diamantul însă are o structură cubică foarte solidă, care-i conferă stabilitate.

Dar nu voiam să vă ţin un curs de mineralogie. Ci doar să vedem că asemenea acestor două minerale cu componenţă identică suntem şi noi, oamenii. Toţi avem un trup şi suntem un suflet. Dar cât de diferite sunt sufletele noastre între ele… Diamantul, dacă putem spune aşa, este un cărbune care a suferit. La fel şi oamenii, devin preţioşi în ochii lui Dumnezeu atunci când practică virtuţile până la măsura eroismului. Să luăm exemplul răbdării. Cum am putea dobândi răbdare dacă nu am întâlni multe situaţii care ne pun la încercare? Doar aşa vom putea ajunge la un grad înalt al puterii de a îndura. Sau cum am putea deveni curajoşi dacă nu am fi puşi în situaţii care cer o îndrăzneală extremă?  Este aproape cu neputinţă să te înalţi şi să sporeşti duhovniceşte fără a face mari sacrificii şi a suporta multă durere, adică tot ceea ce Hristos a numit Cruce. Poate că trecem chiar acum printr-o perioadă grea. Şi ne întrebăm dacă putem rezista. Ne vine să strigăm: „Doamne, pune-i  odată capăt!“ Dar să ne amintim că aşa cum diamantele iau naştere din carbonul aflat sub presiunea enormă a mii de tone de pământ, la fel şi Dumnezeu permite caracterelor noastre să se formeze sub presiunea încercărilor şi a necazurilor. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Editura Sophia, 2010)