Gripa spaniolă

Se ştie că, în Antichitate, înţelesul cuvintelor era, adesea, diferit de cel cu care ne-am obişnuit. Cuvintele sunt ca timpurile, necruţătoare şi capricioase, duioase şi luminoase, mai bătrâne decât noi, cele mai multe dintre ele nemuritoare. Ce este o epidemie, ştie oricine, mai ales în timpuri când un virus înconjură iarăşi lumea. În Grecia antică, epidemia, în semnificaţia ei iniţială, era un prilej de sărbătoare: aşa se numea vizita împăratului roman la Atena. Înţelesul nu era neapărat politic, ci mai mult cultural. Epidemia însemna vizita unei personalităţi, a unui filosof, de exemplu, într-o cetate străină. Transpunând situaţia la timpurile moderne, în care starurile muzicale au înlocuit filosofii, se poate afirma că, dacă Britney Spears ar vizita Râmnicu Sărat, aceasta ar fi o epidemie. Dar, încă din Antichitate, epidemia a căpătat semnificaţia sanitară cu care suntem obişnuiţi. Hippocrat considera că răspândirea, mai puţin dorită, a unei molime este, şi ea, o epidemie.

Gripa care se va numi spaniolă îşi datorează celebritatea tot unei vizite, dacă numim aşa debarcarea soldaţilor americani pe frontul de vest al Primului Război Mondial. Un medic de ţară din Kansas a publicat în primăvara lui 1918, în „Public Health Report“, un articol în care se arăta îngrijorat de numărul mare de bolnavi de gripă. Este sigur că mulţi dintre tinerii care fuseseră înrolaţi pentru front erau deja bolnavi când a sosit ordinul de îmbarcare… Cum entuziasmul lor pentru plecarea în Europa era limitat, medicii militari s-au hotărât să-i considere pe toţi bolnavii drept simulanţi. Mai multe nave militare americane au ancorat în Spania, la San Sebastian, porturile franceze devenind prea mici pentru fluxul continuu de soldaţi. Imaginea soldaţilor americani bolnavi, care coborau cu greu de pe vapoare, a produs o impresie deosebită asupra populaţiei spaniole. Cam 6% din cei îmbarcaţi au murit pe mare. Ziarele spaniole au început să scrie pe larg despre gripă. Din această cauză, ea s-a numit în curând „spaniolă“, deşi Spania nu purta nici o vină în propagarea virusului. Curând, reportajele ziarelor au devenit dramatice, cam doi din trei spanioli erau bolnavi. Chiar şi regele Alfons al XIII-lea s-a îmbolnăvit. Se poate imagina care era situaţia pe front. Germania pornise o ofensivă de anvergură, comandamentul german vorbea despre „ultima lovitură“, cea pe care o spera decisivă. Era vorba de acum sau niciodată, intrarea Statelor Unite în război spulbera definitiv echilibrul de forţe de pe front. Începutul ofensivei a fost favorabil, trupele „Kronprinzului“ au reuşit să deplaseze frontul. Ele au spulberat contingentul portughez aşezat între liniile franceze şi engleze. După ce au traversat râul Somme, populaţia Parisului a intrat în panică. Dar ofensiva şi-a pierdut din vigoare, soldaţii au rămas fără mâncare şi gloanţe. Gripa depăşise linia frontului, se răspândea în toate direcţiile, era o epidemie. În gara din Frankfurt sute de vagoane aşteptau să fie încărcate pentru front. Ele nu vor mai pleca niciodată. În tot oraşul nu mai era aproape nimeni sănătos. Oamenii mureau pe stradă, pe bănci în parcuri. La Berlin, ziarul „Berliner Zeitung“ publica o poză cu un vatman de tramvai care, cu o mască pe faţă, încerca cu disperare să împiedice ca alţi doi bărbaţi să se urce în vagon. Adesea călătorii mureau pe traseu, erau găsiţi morţi la capătul liniei. În noiembrie, Germania a cerut armistiţiu. Evident, au fost multe cauze care au dus la înfrângerea Germaniei, dar una dintre ele a fost şi gripa spaniolă. O epidemie ca o veritabilă armă, dar şi o teribilă realitate. Nimeni nu s-a putut feri, nimeni nu putea scăpa. Conform documentelor vremii, la New York s-a interzis scuipatul de stradă, circa 600 de persoane au fost arestate pentru că nu au respectat această interdicţie. La Montreal, preoţii împărtăşeau muribunzii pe stradă. În India au murit 17 milioane de oameni, autoritatea britanică a confirmat cifra printr-un recensământ făcut în 1921. Iar Samoa a pierdut 7.600 din cei 37.000 de locuitori ai săi.

La televiziune se anunţă că în Mexic a apărut o nouă formă de gripă. Senzaţional! Au şi murit peste 150 de persoane. A doua zi s-a spus că numărul morţilor este mult mai mic. Sub 60. Mă gândesc că, dincolo de toate aceste cifre, se ascund destine. Fiecare bolnav este un cineva care suferă, care se teme, care speră şi, mai ales, care are nevoie de ajutor. Reuşim să ne ascundem în spatele cifrelor, să le facem mai importante decât fiecare dintre cei suferinzi. Tot la televiziune se anunţă că au apărut noi cazuri. Simt nevoia să-i văd pe aceşti oameni, să stau la patul lor, să le şterg fruntea, să le vorbesc şi să povestesc cu ei. Vreau să le dovedesc că au prieteni… „Voi sunteţi prietenii Mei…“, ne spune Mântuitorul (Ioan 15, 14) şi ne cere să ne iubim unii pe alţii. Fiecare bolnav, fiecare dintre cei ascunşi în spatele cifrelor este prietenul Domnului. Şi totuşi, cât de uşor uităm acest lucru!

Directorul unui mare institut german de specialitate a demonstrat că actuala epidemie nu va atinge niciodată dimensiunile gripei spaniole. O pandemie în sensul absolut al cuvântului este la fel de probabilă ca un concert dat de Britney Spears pe stadionul din Râmnicu Sărac. Însă, chiar şi când vorbim de boală şi suferinţă nu ne putem dezobişnui de superficialitate. Ne lăsăm cuprinşi de ea, o lăsăm să se instaleze ca o epidemie. Aristotel spunea că prietenia e ca un suflet în care trăiesc mai mulţi oameni. Putem noi să mai înţelegem sensul unei asemenea comuniuni?... Se ştie că, în Antichitate, înţelesul cuvintelor era altul.