Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Gustul pâinii adevărate

Gustul pâinii adevărate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Daniela Șontică - 12 Octombrie 2010

O dimineaţă cu soarele ridicându-se dintre ceţuri, trecând grăbit spre echinocţiul de toamnă, mi-a amintit de alte vremuri, parcă mai puţin fugare, cele ale copilăriei mirosind a pâine caldă, abia scoasă din cuptor. Mi-am amintit de gustul inegalabil al pâinii adevărate, făcute în casă, care nu cunoştea în aluatul ei decât făina albă, drojdia, apa, sarea şi mâinile mamei. Frământat cu grijă în copaia de lemn ori, în ultimii ani, într-un vas emailat care era păstrat numai pentru operaţiunea aceasta, după ce i se făcea semnul crucii deasupra, aluatul era învelit cu un prosop curat şi uşor, iar apoi era ţinut la căldură pentru a creşte. La vreme potrivită, cuptorul încălzit primea tăvile cu cocă pentru ca mai târziu acelaşi cuptor să dea familei pâinea aurie, trimiţând în toată casa aburul aromat. Pot să spun cu mâna pe inimă că nu există pe lumea aceasta mâncare mai bună decât pâinea caldă şi aş lăsa orice pentru ea. Nu numai că are gustul bun, sănătos, dar pâinea singură, fără o altă mâncare, poate ţine în viaţă mult timp un om. Poate pentru că pâinea a fost aleasă ca rod de jertfă a omului către Dumnezeu. Pâinea adună în sine o sumă de calităţi hrănitoare, dar este şi un simbol. După ce Mântuitorul a binecuvântat-o şi a înmulţit-o, a devenit şi mai clar că nevoia omului de pâine are sensuri mult mai adânci. Nu numai foamea fizică îl mână pe om spre bucata de pâine. Iar când pâinea a devenit materie de sfinţit în actul liturgic, privim spre ea ca spre un lucru gata oricând să capete o valoare inestimabilă. De aceea poate ţăranii noştri şi oamenii cu frică de Dumnezeu, în general, se tem să arunce la gunoi pâinea. Au o sfială care vine din respectul pentru ce ar putea fi aceasta, dar şi pentru ceea este de fapt. "Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu", ştim că a spus Hristos. Ne amintim de aceasta când vedem o pâine curată, făcută în casă. Poate ne gândim uneori, foarte rar, şi la oamenii neştiuţi care au trudit la aceasta. Dar cel mai adesea uităm tot. Mergem la magazin şi cumpărăm o pâine din ce în ce mai plină de tot felul de substanţe străine, improprii vieţii, care urmăresc doar s-o ţină proaspătă cât mai mult spre a fi obţinuţi bani pe ea. N-avem încotro. Plini de alte treburi şi griji, din lipsă de timp şi fără îndemânări străvechi, luăm totul de-a gata, acceptăm orice ni se vinde. Nu mai facem nimic cu mâinile noastre. Nici măcar pâinea. Refuzăm să mai trăim sănătos şi simplu, ne-am complicat în aşa fel, încât am uitat şi cum ar trebui să fie gustul pâinii adevărate.