Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Iasim Neagu, ieroschimonahul înveşmântat în mantia smereniei

Iasim Neagu, ieroschimonahul înveşmântat în mantia smereniei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Părintele Iasim Nea­gu s-a născut la 2 august 1913 în comuna Ciumaţi, jud. Prahova, în familia lui Nicolae şi a Mariei Neagu, creştini drept­slă­vitori, care s-au îngrijit cu res­ponsabilitate de educaţia copiilor. A fost ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Neagu, iar trei dintre ei au urmat calea cea îngustă a desăvârşirii prin nevoinţele monahale, şi anume, monahiile Iuvenalia şi Elpidia (foste vieţuitoare ale Mănăstirii Ţigăneşti) şi părintele Iasim.

Clasele primare le-a urmat în localitatea natală, după care s-a înscris la Liceul Mihai Viteazul  din Bucureşti. Simţind che­marea slujirii Mântuitorului Hristos, a frecventat cursurile vestitului Seminar monahal din Lavra Sfântului Ierarh Calinic, unde a avut colegi câteva dintre personalităţile emble­mati­ce ale Bisericii Ortodoxe Române, dintre care amintim: fericitul întru pomenire patriarh Teoctist Ară­paşu, arhiepiscopii Eftimie Luca şi Gherasim Cristea, arhimandriţii Partenie Buşcu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş şi alţii. Providenţa a rânduit ca tânărul novice să guste din dulceaţa teo­logiei împăr­tăşită de profesori cu înaltă ţinută academică şi spi­­rituală, pe care adeseori, în tim­pul dialogurilor cu cei apro­pi­­aţi, îi descria ca fiind drepţi ca lumâ­narea. Dintre aceştia, dem­ni de amintit sunt arhiman­dri­tul Chesarie Păunescu, pe atun­ci director al seminarului cernican, iar mai târziu episcop al Dunării de Jos, arhimandriţii Nicodim Sachelarie, Atanasie Glat­covschi şi alţii. Astfel, influenţa duhovnicească monahală de la seminar şi dragostea pentru slujirea lui Hristos l-au determinat la 29 iulie 1934 să se închinovieze în obştea de la Ghi­ghiu, care funcţiona atunci ca mă­năstire de călugări.

După terminarea cursurilor Seminarului monahal, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pentru a aprofunda cunoştinţele temeinice dobândite în anii de formare spirituală la Cernica.

Vreme de mai bine de doi ani, mai exact până la începerea celui de-al Doilea Război Mon­dial, a slujit ca ierodiacon la bi­serica românească din Paris, alături de arhimandritul Eu­geniu Laiu, arhiereul de mai târziu. Apoi s-a întors la Bucu­reşti, unde a slujit la Catedrala patriarhală şi la biserica grecească (alături de părintele Matache, pe care îl elogia cu nostalgie adeseori).

Experienţa bogată a slujirii şi calităţile sufleteşti l-au evi­den­ţiat între monahi, iar în anul 1945 a fost numit stareţ la Mănăstirea Negru Vodă  din Câmpulung Muscel, jud. Argeş.

În anul 1953 a fost închinoviat în istorica Mănăstire Curtea de Argeş unde a activat timp de cinci ani, iar din 1955 preia şi funcţia de director al Se­minarului de la Argeş, pre­dând o perioadă muzica psal­ti­că. În acel timp, l-a avut ală­turi pe arhiereul Pavel Şerpe, fost vicar patriarhal, căruia i-a fost impus de către regimul comunist să se retragă la Argeş. Dintre evenimentele reprezentative ale acelor ani în ctitoria voievodală se eviden­ţiază, de departe, adu­cerea moaştelor Sfintei Filofteia de la Râmnicu-Vâlcea. Acest eveniment l-a marcat în chip tainic pe părintele Iasim Neagu, purtându-l în suflet pe tot parcursul vieţii sale pământeşti.

După ce şi-a încheiat ascultarea la Mănăstirea Curtea de Argeş, a vieţuit o perioadă la Mănăstirea Nămăieşti, de unde, în anul 1960, prin glasul patriarhului Justinian Marina, a fost chemat pentru a face mi­siune la Maica bisericilor din Ro­mânia, la Catedrala patriar­hală, unde a slujit, cu mici în­treruperi, până în anul 1977, când s-a pensionat la limită de vârstă. În paralel cu programul liturgic de la catedrală, a fost şi spiritual la Semi­narul teologic din Bucureşti, insuflând elevilor dragoste şi res­ponsabilitate sfân­­tă, în duhul slujirii jertfelnice pentru Hristos şi pentru Bi­serica Sa.

Dorind să guste din vie­ţuirea isihastă athonită, înce­pând cu anul 1971, s-a retras la chilia Sfântul Ipatie din Mun­tele Athos, unde era superior părintele arhimandrit Do­metie Tri­henea, din mâinile că­ruia a primit schima cea ma­re, ca răs­plată şi responsabilitate în acelaşi timp pentru ne­voinţele şi smerenia de care dă­dea dovadă. Dar clima nefiin­du-i favorabilă sănătăţii, a fost nevoit să se întoarcă în anul 1973 la Bu­cureşti, unde şi-a continuat slujirea la Catedrala patriarhală.

Corespondenţa vremii consemnează călătoria ieroschimonahului Iasim la Locurile Sfinte, alături de părintele arhimandrit Cleopa Ilie, părintele Gherontie Ghenoiu şi alţii.

În anul 1977 a fost pensionat şi s-a retras la Mănăstirea Vi­fo­râ­­­ta, unde a vieţuit până în 1980, când s-a mutat la Mă­năs­tirea Agapia. Aici a trăit vreme de 27 de ani, perioadă în care pă­rin­tele Iasim şi-a pregătit cu a­ten­ţie trecerea în veşnicie, în Ie­ru­salimul ceresc, răspunzând cu sme­renie chemării Mântui­to­rului Hristos: Veniţi, bine­cuvân­ta­ţii Tatălui Meu, moş­teniţi îm­pă­răţia cea pre­gătită vouă de la în­temeierea lumii (Matei XXV, 34).

Părintele Iasim Neagu a fost un venerabil slujitor al Sfân­tului Altar, cu o temeinică for­maţie cultural-teologică, drept care, a fost numit în numeroase demnităţi şi ascultări, pe parcursul activităţii sale, în mai multe eparhii din ţară. (va urma)