Icoana confirmă realitatea Întrupării

Spiritualitatea ortodoxă în general și cea ortodoxă românească în special nu pot fi concepute fără cultul sfintelor icoane. Cultul sfintelor icoane, în duh de rugăciune și adevăr teologic, bazat pe Revelația dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, constituie forma adorării lui Dumnezeu, care deși Duh fiind, necuprins, nevăzut și fără formă, S-a făcut pe Sine văzut, cuprins, pipăit prin Întruparea Sa, luând firea omenească și realizând mântuirea lumii, îndumnezeirea omului. Ca postul pe care l-am început să fie unul primit Domnului, trebuie să mărturisim credința dreaptă, ortodoxă. Ca rugăciunile noastre să fie ascultate și să se înalțe ca o jertfă binemirositoare înaintea lui Dumnezeu trebuie să rămânem în Sfânta Biserică, „Stâlp și Temelie a Adevărului”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, deci păstrătoarea Adevărului, a Ortodoxiei.

„Adevărul vă va face liberi”, spune Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan. Dacă dorim mântuirea în Adevăr, trebuie să cinstim chipul lui Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Mântuirea este o realitate, și această realitate se întemeiază pe adevărul istoric al Întrupării lui Hristos. Hristos ne-a mântuit prin trupul Său, luat din pântecele Preasfintei Fecioare Maria și de la Duhul Sfânt. Garanția mântuirii o avem prin faptul că Hristos a pătimit cu trupul, S-a răstignit, aducându-Se pe Sine Jertfă Tatălui Ceresc. El a înviat, S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui cu slavă, împreună cu Duhul Sfânt. Dacă Hristos n-ar fi luat trupul nostru făcându-Se om, noi nu am fi fost mântuiți. Mântuirea ar fi fost o iluzie. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Prin Întrupare, Cel nevăzut Se face văzut, Cel neapropiat petrece cu noi. Avem astfel bucuria prezenței Sale, pe drumul acestei vieți spre Emausul cel de Sus. Cine cinstește pe Hristos Cel întrupat, cinstește și Chipul Său zugrăvit pe icoană, care ne dă permanent, astăzi și de-a pururi, puterea de a pătrunde adevărul despre realitatea Întrupării lui Hristos. Îngerii nu pot cuprinde această taină mare și dumnezeiască, dar o laudă cu cântări întreit-sfinte. Icoana lui Hristos, ca și Întruparea Sa, este expresia dragostei lui Dumnezeu față de om, iar omul este chemat să răspundă iubirii lui Dumnezeu prin dragostea sa față de Hristos Cel întrupat, care „a murit când noi eram încă păcătoși” (Romani 5, 8) și față de chipul Său zugrăvit pe icoană. Icoana cu chipul lui Hristos este fereastră spre cer prin care vedem pe Hristos preamărit ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, așa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic.

Icoana lui Hristos înseamnă prezența Sa printre noi până la sfârșitul veacurilor. Icoana cu chipul Lui este garanția mântuirii noastre, este bucuria femeilor mironosițe la întâlnirea cu Hristos Cel înviat din morți, este dorința fiecăruia de a-L vedea pe Hristos față către față, dincolo, sus, în ceruri, cum spune Sfântul Apostol Pavel, aici privind cu evlavie chipul de pe icoană. Icoana reprezintă mărturisirea făcută de șirul nesfârșit al apărătorilor Ortodoxiei din toate timpurile, este suspinul permanent al cuvioșilor, care, plecându-se în fața chipului lui Hristos zugrăvit pe lemn, se dăruiesc pe sine Mântuitorului, Care spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Cinstind chipul lui Hristos zugrăvit pe icoană, al Preasfintei Fecioarei Maria, Maica Domnului, și al sfinților, suntem părtași ai dreptei învățături și avem garanția și bucuria mântuirii. Icoana cu chipul lui Hristos este temeiul realității Întrupării lui Hristos, după cum Întruparea reală a lui Hristos a făcut posibilă realitatea icoanei. Icoana nu este ceva ce ține de imaginație, după cum nici Întruparea lui Hristos nu este o nălucire, ci o realitate. Să ne aducem aminte de cuvintele lui Hristos, Care a spus: „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am” (Luca 24, 39). Icoana este voința lui Hristos Cel întrupat, Care S-a smerit pe sine, luând chip de rob, chipul omului. Iată taină mare! Hristos îl face pe om după chipul Său, pe care omul l-a întunecat prin căderea în păcat, iar acum, prin Întrupare, ia chipul omului ca să-l aducă la starea cea dintâi, icoana devenind astfel mijlocul prin care se unește Hristos-Dumnezeu cu omul, ea aducând și restaurarea chipului omenesc prin rugăciunile făcute cu smerenie. Restaurarea noastră se realizează prin urmarea vieții pline de har de către om a Celui zugrăvit în icoană. De aceea, icoana ortodoxă nu zugrăvește firea omenească în carnalitatea ei, ci exprimă realitatea duhovnicească a trupului.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o realitate, iar zugrăvirea lui Hristos pe icoană reprezintă exprimarea acestei realități. Sfântul Teodor Studitul spunea: „Icoana este dovada că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Oare nu S-a făcut om Cel mai presus de om, se întreabă acest sfânt părinte? Nu a avut trup, căzând sub atingere și culoare, sub calitate și cantitate, cărora le urmează poziția spațială și temporală? A fost oare Hristos fără chip? Nu. Fața lui Hristos a fost și este mediul circumscris al arătării dumnezeirii necircumscrise.” Este chenoza, semnul iubirii Lui față de noi și al adevărului mântuirii noastre, iar icoana este o confirmare a acestei chenoze și prezențe în timp a iubirii lui Dumnezeu în lume. Hristos nu a disprețuit trupul nostru, un trup care poate fi zugrăvit și nu a oprit ca acest trup să fie zugrăvit pe icoană. Icoana, implicând în ea posibilitatea zugrăvirii lui Hristos în baza comunicării însușirilor, devine obiect de cinstire, cinstea urcându-se la Cel întruchipat pe ea, la Hristos Dumne­zeu-Omul, prin credință, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare.