Îmbrăcând haina mântuirii în străvechea mănăstire

Până în anul 1959, la promulgarea unui abuziv decret care lupta împotriva Bisericii în general şi a monahilor în special, în străvechea mănăstire Neamţ ceremoniile liturgice semănau, într-o oarecare măsură, cu cele din Bizanţul de odinioară. Bătrânii martori ai acelor vremuri mărturisesc că la marile sărbători slujeau câte 20-30 de ierodiaconi şi toţi atâţia ieromonahi, la strană cântau măiestrit psalţii mănăstirii care te făceau să te simţi în Cer, aşa după cum şi spune vechea zicere din rânduiala de cult a Bisericii Ortodoxe. Monahii ultimilor 50 de ani s-au străduit să menţină tradiţia, dar din păcate n-au mai reuşit. Risipiţi prin lume, călugării nemţeni au revenit doar înainte de moarte, iar unii au rămas departe de mănăstire, purtând cu ei crucea încercărilor şi a umilinţei. De atmosfera de altădată din străvechea mănăstire a mănăstirilor mi-am amintit la ceas de priveghere, în ajunul sărbătorii slăvitului ierarh de la Mira Lichiei, Nicolae, făcătorul de minuni, în anul mântuirii 2007.

Ctitoria Sfântului Ştefan de la Neamţ, cea mai complexă şi mai strălucită dintre cele zidite de marele domn al Moldovei, a răsunat iarăşi de mulţimea glasurilor care aduceau slavă lui Dumnezeu şi cântare de laudă blândului şi milostivului ierarh din Asia Mică.

Veniseră atunci, parcă la o chemare a oştenilor Măriei Sale, sobor de arhimandriţi şi preoţi de la enorii, mulţi la număr, slujind privegherea sub protia Prea Sfinţitului Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal, ajuns aici cu bucurie, aducând cu sine binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

A păşit sfios sub mantia arhierească

Mulţimea clericilor care-mi amintea de perioada soboarelor ca la Bizanţ, dinaintea decretului comunist, veniseră în Lavră şi pentru un eveniment aparte şi anume tunderea în monahism a unui novice care urmează de 17 ani drumul slujirii Bisericii lui Hristos. Este vorba de doctorul în Teologie Veaceslav Goreanu, născut în urmă cu 32 de ani în pământul românesc al Basarabiei, în familia unui preot evlavios, cu şase copii, din care cinci au urmat şcoli teologice.

În istoria de mai bine de jumătate de veac, după informaţiile pe care le avem, Veaceslav Goreanu este primul doctor în Teologie care devine monah la Mănăstirea Neamţ, după un alt strălucit doctor în Ştiinţe juridice Petru Pogonat, fost profesor la Universiatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi apoi deputat, primar, prefect la Iaşi şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În această ultimă perioadă au mai fost, între monahii Lavrei, absolvenţi ai cursurilor postuniversitare teologice, dar în momentul călugăriei nu erau încă doctori în Teologie. Parcă fără să ţină cont de diplome şi merite, novicele Veaceslav a revenit la Neamţ, locul în care şi-a început, în anul 1990, drumul studierii Teologiei în seminarul din vecinătatea bătrânei mănăstiri.

Cu emoţia specifică momentului, Veaceslav a păşit sfios sub mantia arhierească, pe lespezile de piatră păşite de sihaştri, ierarhi, voievozi şi nenumăraţi pelerini. În drumul său spre mărturisirea făgăduinţelor a primit binecuvânarea mitropoliţilor, episcopilor şi stareţilor care-şi dorm somnul în biserica ştefaniană şi s-a întâlnit în rugăciune cu monahii nemţeni din Cer care priveau către locul nevoinţei lor de altădată. Cântarea „Braţele părinteşti“ a răsunat parcă într-o armonie îngerească, iar Cea plină de Dar şi-a trimis binecuvântarea din icoana încărcată de ani, care ocroteşte Lavra.

Călugăria fratelui Veaceslav, devenit monahul nemţean Veniamin, l-a făcut pe acest tânăr teolog contemporan cu marii voievozi şi călugări ai Neamţului, pentru că rugăciunea adună generaţiile împreună, în sfântă comuniune.

S-au rugat împreună cu el mulţime de clerici, unii veniţi de dincolo de linia de demarcaţie, din Basarabia românilor păstrători de taine şi istorii, alţii colegi cu noul monah, aducându-şi aminte de anii de şcoală, cu bucuria începutului şi cu stăruinţa împlinirii voii lui Dumnezeu.

A îmbrăcat haina cu sclipiri de aur

Monahul Veniamin, cu mantia îngerescului chip pe umeri şi cu faţa luminată de Darurile Sfântului Duh, a ascultat cuvintele care s-au rostit despre el şi pentru el. În noua lui postură va medita la înţelesurile lor profunde. Va înţelege, de bună seamă, că viaţa călugărească are marile ei frumuseţi, neasemuite, dar are şi multe încercări. Numai punându-şi mereu nădejdea în ajutorul şi milostivirea Celui înaintea căruia a făgăduit că-şi va duce viaţa asemenea îngerilor va birui, va fi un învingător.

Altfel, monahul Veniamin îl va avea ca protector pe Sfântul Nicolae, ierarhul cinstit până la marginile lumii, şi va împrumuta în viaţa şi lucrarea lui, virtuţile arhicunoscute ale păstorului credincioşilor din Mira.

Îşi va aduce aminte monahul Veniamin de legăturile Neamţului cu Mănăstirea Noul Neamţ, din Basarabia, de cunoscutul „cronicar luminos al unor vremi întunecate“, arhimandritul Andronic Popovici, de mitropoliţii Iosif Naniescu şi Gurie Grosu, de arhimandritul Sofian Boghiu şi de alţi basarabeni cu dragoste de fraţi şi pământ românesc, care au întărit, prin faptele lor, sufletul românesc încercat, pe ambele maluri ale Prutului.

Călugăria de la Mănăstirea Neamţ a fost în primul rând sărbătoarea acestei vetre monahale. A îmbrăcat haina cu sclipiri de aur cu care se înveşmântează în ceasurile de bucurie. A fost şi sărbătoarea monahului Veniamin, pe care acesta o va păstra în cămara sufletului său. A fost doar umbrită de absenţa părinţilor săi, împiedicaţi de birocraticele prceduri de acordare a vizei să ajungă în pământul fraţilor români de dincoace de Prut.

Oriunde se va afla monahul Veniamin în slujirea Bisericii lui Hristos, să păstreze întotdeauna haina strălucitoare a virtuţilor monahale şi a sufletului românesc.