Împărtășirea credincioșilor, repere liturgice și patristice

Odată cu începerea Sfântului și Marelui Post, mulțime de credincioși se apropie de Sfântul Potir, dorind a se uni cu Hristos euharistic cât mai des. De aceea, în prezentul material vom încerca să detaliem câteva aspecte liturgice și patristice referitoare la Sfânta Împărtășanie.

Cuminecarea clerului și a creștinilor ce se petrece la finalul Sfintei Liturghii împlinește scopul pentru care aceasta a fost instituită, prin împărtășire atât credincioșii, cât și clerul sfințindu-se datorită unirii cu Mântuitorul Hristos. De altfel, așa ne spune și ultimul ecfonis al Sfintei Liturghii: „că Tu ești sfințirea noastră și Ție slavă înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”. Sfințirea implică, așadar, cuminecarea cu Trupul și Sângele Domnului.

Binecunoscut fiind momentul apropierii de Sfântul Potir, formula liturgică a chemării - „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă” - a variat pe parcursul timpului. La Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, o aflăm sub forma următoare: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă de Hristos, Dumnezeul și Împăratul vostru”. În manuscrisele de după veacul al XII-lea o întâlnim ceva mai simplificată, și anume: „Cu frică de Dumnezeu să vă apropiați” sau „Câți sunteți cu frică și cu credință să vă apropiați”.

Despre cuvintele „cu frică” sau „cu credință” vorbește Sfântul Ioan Hrisostom, precizând: „Feriți-vă de a crede că ceea ce mâncați acum ar fi pâine și ceea ce beți ar fi vin. Când vă apropiați să nu credeți că primiți dumnezeiescul trup din mâna unui om, ci reprezen­tați-vă pe înșiși serafimii cu un clește oferindu-vă focul luat de pe altarul din cer ca în vedenia lui Isaia”. Sfântul Chiril al Ierusalimului completează: „Taina se cuvine să o judecăm nu prin gustare, ci prin credință, care trebuie să ne dea certitudinea neîndoielnică a faptului”.

Plini de credință, credincioșii mărturisesc prin răspunsul dat sfințitului slujitor că Domn este Cel Ce li se oferă, zicând: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă” (Psalm 117, 26-27). Repetarea în acest moment a strigării de bucurie cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim (Matei 21, 9) nu ne face să credem altceva decât că prin împărtășirea cu Hristos devenim noi înșine „cetăți ale Ierusalimului”, slava Domnului coborându-se și asupra noastră.

După ce preotul rostește (citește) rugăciunile rânduite înainte de Cuminecare, recurge la actul liturgic de împărtășire rostind formula: „Se împărtășește robul lui Dumnezeu (N) cu Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și viața de veci”, timp în care la strană se cântă imnul „Trupul lui Hristos primiți...” sau „Cinei Tale celei de taină...”.

Trebuie subliniat că, spre deosebire de practica de la romano-catolici, în Ortodoxie cuminecarea se face nominal, evidențiindu-se faptul că, deși suntem încorporați real de Hristos prin primirea Sfintelor Taine, totuși persoana umană nu se anulează, nu se topește identitar într-o formă sau alta personală, ci se păstrează întreagă, nealterată în vreun fel de prezența dumnezeirii, întărindu-se și continuând depășirea propriilor limite.

În Romano-catolicism nu se folosește formula cu rostirea numelui persoanei împărtășite, ci una având caracter mai mult informativ, „Trupul lui Hristos”, fără a se face cunoscut cui se administrează această taină și în ce scop. Și când vorbim de împărtășirea sub ambele forme, trup și sânge, între cele două Biserici apar diferențe, Apusul neîmpărtășindu-i pe creștini și cu Sfântul Sânge, ci doar cu Trupul, argumentând că Mântuitorul i-a cuminecat numai pe ucenici cu sângele Său.

Se cunoaște faptul că la majoritatea popoarelor antice sângele era simbolul vieții, închipuind sufletul sau viața trupului, care își avea substratul material în sânge. Reminiscențe din această veche tradiție se observă și în ritualul ortodox al Dumnezeieștii Liturghii. După prefacerea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Domnului, preotul afundă părticica IIS în Sfântul Potir, însoțind-o de cuvintele: „Plinirea Duhului Sfânt”. Acest act liturgic exprimă Învierea Domnului Hristos. Părticica IIS se îmbibă cu Sfântul Sânge, reprezentând animarea trupului la viață, dar nu la cea de dinaintea morții, ci la una nouă, la viața veșnică. Pentru a se sublinia și mai puternic faptul că Învierea Domnului este prezentă în Trupul euharistic al lui Hristos, după cuminecarea clericilor se adaugă în Potir părticelele NI și KA din Sfântul Agneț, ce se dau credincioșilor. Deci, la ortodocși, mirenii nu se împărtășesc cu trupul Mântuitorului „mort”, privat de sânge, ci cu Trupul lui Hristos, Cel Răstignit și Înviat.

Referitor la formula rostită de preot în momentul împărtășirii fiecărui creștin, Sfânta Euharistie se oferă „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, cunoscându-se ca roade și vindecare a trupului și a sufletului, înlăturarea gândurilor și obiceiurilor urâte, a nălucirilor de noapte și a duhurilor rele și întunecoase.

Sfânta Euharistie deschide drum darurilor harului dumnezeiesc, aducând întărire fizică și duhovnicească credinciosului. Trupul euharistic reprezintă o arvună și pentru viața de dincolo, căci Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Datorită acestui Trup nu mai sunt eu pământ și cenușă, nici rob, ci liber; datorită Lui îmi pun nădejdea în ceruri și voi primi bunurile de acolo, viața nemuritoare, soarta îngerilor, legătura strânsă cu Hristos”.

Împărtășania curăță de păcate și întărește în virtute, pregătind către viața de veci, cum zice Mântuitorul: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică“ (Ioan 6, 54). Astfel, Euharistia devine „leacul nemuririi și doctorie ca să nu murim, ci să trăim neîncetat în Hristos“ , după cum afirmă Sfântul Ignatie Teoforul.

Asemenea efecte mântuitoare le are Sfânta Împărtășanie numai în sufletele celor care se pregătesc trupește și sufletește de întâlnirea cu Hristos euharistic. A ne pregăti nu este o opțiune, ci o condiție fundamentală; Sfântul Apostol Pavel ne previne: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (I Cor. 11, 27-29).